Miercuri 22 martie 1989

Soarele răsare la ora 6.18 și apune la ora 18.30. Vremea va fi în general instabilă, cu cer mai mult noros. Va ploua mai ales în vestul și sudul țării. Cantitățile de apă pot depăși pe alocuri 10 l/m² în 24 de ore. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturi minime peste noapte de souă și zece grade iar maximele diurne se vor situa între 8 și 18 grade.

Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu au început marți „dând expresie hotărârii ferme de a înfăptui programele de dezvoltare economico-socială a patriei, într-o atmosferă de puternică angajare muncitorească și profund atașament” (am citat de pe prima pagină a Scânteii) o vizită de lucru în județul Hunedoara. Este ultima lor vizită în fieful minerilor. Nicolae Ceaușescu era Miner de onoare, primul miner al țării și, după ce a reprimat mișcările de protest din Valea Jiului, 1977, industria extractivă și, mai ales, cea de cărbune și petrolieră deveniseră preocupări predilecte mai ales că vechiul slogan „Țării cât mai mult cărbune” răsuna din nou având ca fundal industria energofagă a comunismului ceaușist. Minerii erau tema principală a presei de partid și de stat, mai precis recunoștința lor față de partid și Ceaușescu după ce le fuseseră majorate semnificativ salariile. Miercuri, televiziunea și radioul au transmis în direct, de la ora 11.30 adunarea populară care a avut loc pe stadionul din municipiul Petroșani. Cei doi au fost în acest periplu sentimental cu elicopterul aterizând pentru început la Sibiu unde locuitorii, cu mic, cu mare, i-au făcut o primire triumfală. Au fost întâmpinați de prim-secretarul comitetului județean de partid, Nicu Ceaușescu, de o gardă de onoare și de o fanfară care a intonat Imnul de stat. După ce și-au vizitat fiul mai mic în satrapia lui, cuplul prezidențial s-a dus la Hunedoara și apoi la Deva, unde au făcut băi de mulțime. „Într-o emoționantă unitate de cuget și simțire ei și-au reafirmat sentimentele de profundă stimă, prețuire și ercunoștință față de secretarul general al partidului pentru grija statornică și sprijinul permanent acordat dezvoltării economico-sociale a județului Hunedoara, pentru neobosita activitate consacrată, cu dăruire și înflăcărat patriotism, progresului multilateral al țării.”

La capătul celălalt al metabolismului se află industria energofagă. Gheorghe Manea vizitează Combinatul de oțeluri speciale din Târgoviște întrebându-se „de ce se consumă încă multă energie pe tona de oțel.” Motivul principal este că pentru a atinge parametrii tipurilor de oțel fabricate acolo în anumite cazuri se consumă mai mult material și procesul tehnologic este prelungit. „Numărul și amploarea prelucrărilor metalurgice și mecanice necesare pentru a ridica parametrii acestor oțeluri la nivelul cerințelor impuse de beneficiari sunt mult mai mari.” Ce ar putea fi făcut pentru reducerea consumului de energie electrică? se întreabă, gospodar, gazetarul, și pentru a afla stă de vorbă cu doi ingineri, Petre Popescu și Gheorghe Olteanu de la centrul de cercetare și proiectare al combinatului. Una dintre măsuri ar fi reducerea duratei de elaborare a șarjei, dar și scurtarea șarjelor, sporirea randamentului utilajelor și diminuarea consumurilor energetice au dat roade. „ Se va acționa și în continuare (...) în această direcție, (...) având în vedere adevărul impus de realitate potrivit căruia, cu timpul, în fiecare kWh economisit se investesc tot mai mult muncă organizatorică și gândire tehnică.” Printre principalele cauze de depășire a consumului planificat se numără calitatea necorespunzătoare a fierului vechi („materia primă principală din care se produce oțelul în cuptoarele electrice”) livrat în principal de unități ale Centralei industriale de recuperare și valorificare a materialelor refolosibile din București. Iar fierul nu era sortat, ajungea în cuptoare „impur”, cu piese de cupru, materiale nemetalice (cauciuc, mase plastice, unsori, vopsele, moloz) care îi scădeau calitatea sau presupuneau muncă suplimentară. Este evident de unde luau furnizorii fierul: în principal din clădirile demolate din zonele istorice ale Capitalei, în urma procesului de sistematizare radicală ordonat de Ceaușescu. Așa se explică molozul.

Combinatul a pierdut în 1988 sute de ore de muncă suplimentară și peste 17 mii de MWh energie electrică consumată în plus din pricina calității proaste a materiei prime. Dacă s-ar fi respectat condițiile de calitate, oțelarii târgovișteni „nu ar fi încheiat anul 1988 cu depășiri la energia electrică, ci cu economii.” Aceste zeci de mii de MWh pierdute de un combinat energofag ar fi luminat un an orașul care, din pricina crizei și legislației restictive, stătea cufundat în beznă. Ca, de altfel, întreaga țară.

Cetățenii erau obligați la restricții, prin Decretul 272/1987 al Consiliului de stat, unde se prevede reducerea drastică a consumului de energie: „Consumurile de gaze naturale și energie electrică pentru activități productive se reduc cu cel puțin 30%” (art.4) și, pe de altă parte „sunt interzise folosirea aparatelor consumatoare de energie electrică”(art.7) În anexe sunt prevăzute cotele pentru toate tipurile de consumatori casnici. Un apartament cu două camere (familie de 2-3 persoane) avea voie să consume, în mediul urban, 30kWh pe lună în mediu urban și 20 în mediu rural în perioada noiembrie-februarie. În perioada martie-octombrie consumul pentru același apartament era de 20 kWh în mediu urban și 15 kWh în mediu rural. Un apartament cu trei camere (și o familie de 3-4 persoane) poate consuma 35 de kWh lunar (urban) și 21 kWh (rural) în prima perioadă și 25, respectiv 18 în a doua perioadă. Prețul era de 65 de bani pe kWh, depășirile cu până la 5% erau taxate cu 1 leu kWh, depășirile de la 5% la 10% se tarifau cu 2 lei kWh și avertizarea consumatorului iar depășirea consumului după avertizarea, se tarifa cu 3 lei kWh pentru întreaga cantitate consumată, până la încadrarea în cotele lunare. Decretul 315 din 13 octombrie 1988 este și mai categoric: Ministerul Energiei Electrice și consiliile populare județene și al Muncipiului București „sunt obligate să ia măsuri ferme pentru funcționarea centralelor electrice pe cărbune, hidrocarburi și hidrocentrale la întreaga capacitate și livrarea energiei la nivelurile stabilite prin plan, în vederea desfășurării normale a activității în unitățile economice, în toate ramurile și sectoarele din economie.” Inclusiv la Combinatul de la Târgoviște! Nu și în casele oamenilor de rând. Tot în articolul 1 al decretului se specifică „Ministerul Minelor poartă întreaga răspundere pentru livrarea de către unitățile miniere centralelor electrice a întregii cantități de cărbune prevăzută în plan și de calitatea corespunzătoare. Se vor aplica „regimuri severe de economisire și raționalizare a energiei termice(...) De asemenea, se vor lua măsuri pentru creșterea gradului de recuperare a resurselor energetice refolosibile prin asigurarea funcționării la capacitatea normală a tuturor instalațiilor recuperatoare...” la art. 5 se spune că organele de conducere din ministere, consiliile oamenilor muncii din întreprinderi și instituții, consiliile populare etc. „răspund de încadrarea strictă în normele de consum aprobate (...) Cotele de energie electrică, termică și gaze naturale vor fi defalcate pe unități și se vor lua măsuri de strictă încadrare în repartițiile zilnice.” În articolul 7 se spune că „Unităţile comerciale şi de prestări servicii vor funcţiona de la orele 8-8,30 pînă la 17-17,30, cu excepţia magazinelor pentru desfacerea produselor alimentare. Programul de funcţionare a unităţilor de alimentaţie publică nu va depăşi ora 21. Unităţile cultural-artistice îşi vor organiza în așa fel programul încât să reducă consumul de energie între orele 17-23”, ceea ce explică gerul din sălile de concert și spectacol. De asemenea, se stabilește în același document că programul televiziunii se va mări cu o oră de la 1 noiembrie 1988. „Toţi cetăţenii sunt obligaţi să gospodărească cu maximum de grijă energia electrică, termică şi gazele naturale şi să elimine orice formă de risipă a acestora, să se încadreze în nivelurile de consum normate şi să ia măsuri stricte pentru a realiza economii din cantităţile stabilite.” (art.9)

La Sala Mică a Palatului RSR s-a deschis „Salonul cărții pentru tineret”. Este organizat de UTC în colaborare cu Consiliul Culturii și Educației Socialiste și dedicat aniversării a 50 de ani „de la marea demonstrație muncitorească, antifascistă și antirăzboinică de la 1 Mai 1939 și a 40 de ani de la crearea organizației unice revoluționare de tineret din România.” Așadar, nu e mirare că un loc central este ocupat de cărțile lui Nicolae Ceaușescu „privind construirea societății socialiste și comuniste, problemele actuale ale lumii contemporante, rolul și locul tineretului în societatea noastră și în lume, precum și a unor lucrări ale tovarășei academician doctor inginer Elena Ceaușescu.” Inaugurarea expoziției s-a făcut în prezența a numeroși politruci din PCR și UTC, alături de care s-au aflat și „autori, critici literari, redactori de carte, tineri și tinere.”

​Indicatorii de sănătate ai întregii țări sunt pozitivi, spune secretarul comitetului municipal de partid la plenara cu activul a comitetului de partid din sectorul sanitar. Mai puțin în București unde aceștia sunt de la un an la altul mai proști. Dar, se întreabă Constantin Priescu, în Scânteia, s-a gândit cineva să îmbunătățească lucrurile? Răspunsul nu e afirmativ cel puțin din două motive, spune politrucul de la Scânteia. Unul provine din exprimările vagi și neangajante din Măsurile privind perfecționarea activității sanitare: „răspunderile pentru înfăptuirea lor sunt împărțite, practic, tuturor factorilor dar, în mod concret, nu sunt implicați fiecare pe măsura atribuțiilor ce le revin și a sarcinilor distincte pe care le au.” De asemenea, un alt motiv este că măsurile cu conținut politico-organizatoric reprezintă un inventar al sarcinilor obligatorii, dar conceput la minima rezistență. Ziaristul spune că nu a invocat degeaba carențele planului de măsuri. Acestea reprezintă „una din cauzele fundamentale care fac ca în stilul de muncă și al unor organe și organizații de partid să nu se înregistreze întotdeauna progresele așteptate și necesare.” Și-apoi cum ar putea îmbunătăți munca aceste măsuri care „nu au o fundamentare clară nici pentru sarcinile economico-profesionale ale comuniștilor, nici pentru sarcinile politico-organizatorice” și care, pe deasupra, nu stabilesc responsabilități clare. De fapt, sănătatea are carențe în Capitală pentru că organele care se ocupă de domeniu nu înțeleg temeinic rolul partidului „în conceperea unor programe de strategie mai lungă, în angajarea unitară a tuturor forțelor pentru îndeplinirea lor.” Trebuie să se înțeleagă că nu organele sau organizațiile de partid conduc sănătatea publică. Ele controlează modul în care organele de conducere colectivă, comuniștii care fac parte din componența acestora, comuniștii în general își îndeplinesc îndatoririle cele revin, sarcinile încredințate de organizațiile de partid, de societate”. Cu alte cuvinte, activiștii îi controlează pe cei care, la rândul lor, controlează sistemul. Este o chestiune de stil de muncă și, cum se știe, „stilul este comunistul însuși.” „(...) un program de măsuri bine fundamentat reprezintă suportul cert al unei activității, la rândul ei, bună, eficientă.”

Victor Felea scrie în Jurnalul său: „Absența alimentelor e tot mai supărătoare. Problema capitală a fiecărei zile e: ce să mâncăm? Avem bonuri pentru carne, pentru ouă, dar marfa respectivă se găsește doar rareori și în cantități meschine, de unde și cozile interminabile.” Apoi spune că a auzit că redactorii șefi ai revistelor Uniunii au fost convocați la București. „Ce sarcini li se vor mai da? se întreabă el.”

Iar I.D. Sîrbu scria cam tot pe-atunci: „Lenin îi spunea lui Gorki că nu-i place să asculte muzică de Beethoven, fiindcă această muzică îl face să-i fie milă de oameni... Același Lenin afirma undeva: `Întregul popor mi se pare a fi un singur cap albit de mujic foarte năcăjit. Aș vrea să-l mângâi, dar mi-e frică să nu mă muște.` Înfiorătoare acastă abstracțiune, rece și nemiloasă, acest turn al puterii din care poporul este privit de sus, ca o gânganie, ca o fiară mereu flămândă și oricând periculoasă. (...) Revoluția i-a adus la putere pe bolșevici - și Lenin consideră că mila față de soldați, țărani, muncitori poate să-l împiedice în programul său... Unde nu e milă, nu e nici înțelegere sau intropathie. Unde nu e înțelegere, apar distanțarea, disprețul și conștiința de apartheid. Căința, regretul pentru greșelile, relele, păcatele comise sunt inexistente, nu suntem departe de a considera șefii noștri ca fiind semizei, trimiși ai providenței coborâți și ei, și întregul lor trib cu hârzobul din cer.”

La televizor în jurul orei 11.30 transmisiune în direct de la Adunarea populară din Petroșani, cu ocazia vizitei cuplului prezidențial acolo. La 16.00 Fotbal: Steaua - Dinamo. Transmisiune directă de pe stadionul Steaua. Ora 19, Telejurnal. La 19.25, Tezele și orientările formulate de tovarășul NIcolae Ceaușescu - program de muncă și acțiune revoluționară (color). Împletirea dialectică a rolului conducător al partidului cu creșterea răspunderii organelor de stat și organismelor democratice în viața economico-socială. La ora 19.50, Industria - programe prioritare. La 20.10, Trăim decenii de împliniri mărețe. Emisiune literar-muzical-coregrafică. (color) La 20.40 Mândria de a fi cetățean al României socialiste (color). Embleme ale cutezanței. La 20.55 Din marea carte a patriei (color) Imagini de geografie contemporană din Muncții Făgărașului. La 21.10 Înalta răspundere patriotică, revoluționară a tineretului pentru viitorul României (color). A fi tânăr muncitor. La 21.30, Te cântăm, iubită țară! Muzică ușoară românească (color), iar la 21.50, Telejurnal. Programul se închide la 22.

La Opera Română a fost pusă în scenă Tosca. La Teatrul de Operetă, Maratonul melodiilor.

În Sala Mare a Teatrului Național se joacă Poveste din Hollywood iar la Sala Atelier, Autograf. La Teatrul Lucia Sturdza Bulandra pe scenă Privind în jur cu ochi fără lumină ( sala din Schitu Măgureanu) și A treia țeapă la Sala Studio. La Teatrul Nottara se joacă Dansul morții și la Teatrul Mic O scrisoare pierdută. Teatrul Giulești a programat în sala Majestic Arta conversației. Teatrul Ion Creangă, Vrăjitorul din Oz. Ansamblul Rapsodia Română prezintă Spectacol extraordinar de cîntece și dansuri. La Muzeul de Artă al RSR este Seară de sonate iar la Ateneul Român un spectacol dedicat Universului artei vocale.

La cinema, Vacanța cea mare, Miracolul, Uimitoarele aventuri ale mușchetarilor, Secretul lui Bachus, Revanșa, De ce are vulpea coadă, Expediția, Fata Morgana, Misiunea specială, Destin tragic, Comedianta, Profesorul distrat, Cine ești, călărețule?

Revanșa (1978) este continuarea filmului Un comisar acuză. Este deseori programat de televiziunile din România actuală și prezentat drept dacă nu o capodoperă, cel puțin una dintre cele mai reușite pelicule polițiste românești. Filmul este, cum ne-am obișnuit, un show Sergiu Nicolaescu în triplă ipostază de regizor, scenarist și actor în rol principal. El își ia revanșa față de comisarul legionar Paraipan (Gheorghe Dinică) dar și față de Legiune în sine pe care o demantelează. Oamenii lui Paraipan voiau să-l dea jos pe Ion Antonescu și comisarul Moldovan se luptă să-l păstreze în fruntea guvernului. Este un film grosier de propagandă care vrea să-l facă simpatic pe Ion Antonescu ba chiar și pe șefii Wehrmachtului care-l susțineau pe Conducător și, totodată, îl ajutau și pe (acum) chestorul-șef Moldovan să se lupte cu dușmanul din interior, chiar dacă astfel își sacrifică, în scenele finale, fiul. Un film din care lipsește Casa Regală, iar Ion Antonescu este prezentat drept un erou tragic prins într-o încleștare istorică în jurul ideii de patriotism, onoare, curaj. În timpul Revoluției din decembrie, Sergiu Nicolaescu s-a identificat cu personajele sale și și-a făcut apariția în 22 decembrie deghizat în comisarul Moldovan agitând un kalashnikov, ca în celebra scenă a abatorului unde se poartă lupta finală cu legionarul Paraipan. Oamenii l-au aplaudat și l-au urmat.