Miercuri 3 mai 1989

Soarele răsare la ora 6.05 și apune la ora 20.22. Vreme răcoroasă, mai ales noaptea și dimineața. Cerul temporar noros. Cad ploi uneori cu caracter de aversă în vestul, nord-vestul și centrul țării și pe alocuri și în celelalte zone. La munte, la peste 1800, lapoviță și ninsoare. Temperaturile maxime se situează între 12 și 22 de grade ia cele minime între două și douăsprezece grade. Dimineața, pe alocuri, în vestul și sudul țării, dar și la munte, se produce ceață.

La 1 mai, o nouă mărire de salariu. „Cu fiecare lună s-a lărgit tot mai mult sfera categoriilor de personal muncitor care, eșalonat pe ramuri și activități, au beneficiat de majorarea retribuțiilor”, anunță Scânteia. Majorările fuseseră stabilite „în detaliu” la Congresul XIII, la inițiativa lui Ceaușescu. Prima etapă a fost cea încheiată pe 1 octombrie 1988 când s-au majorat salariile angajațiilor care primeau până la 2000 de lei pe lună. A doua etapă încheiată pe 1 ianuarie 1989 a fost majorarea salariilor celor care primeau retribuții tarifare lunare cuprinse între 2001-2250 de lei. De a treia etapă începută pe 1 martie „beneficiază (...) eșalonat pe ramuri și activități, întreg personalul muncitor cu retribuții tarifare lunare mai mari de 2250 lei.” Așadar, de la 1 mai, susține Scânteia salariile a peste 350 de mii de oameni creșteau. E vorba despre salariați din agricultură, silvicultură și economia apelor. Numărul total al celor cărora li s-au majorat salariile se ridică la peste 5,1 milioane de oameni ai muncii. Faptul că această majorare se petrecea chiar de Ziua muncii e pus de subtilul politruc de la Scânteia pe seama întâmplării, cu toate acestea, continuă el cu un ton mistagogic „evocă legitatea adâncă ce se află la originea satisfacțiilor de acest gen, anume că munca dedicată dezvoltării continue a economiei, creșterii avuției naționale, reprezintă singurul izvor autentic al împlinirii umane, al ridicării bunăstării, al progresului și prosperității întregii țări.” Cum ar veni, toate au o metafizică, chiar dacă ateist-științifică. Firește cei care primesc atâtea, știu că trebuie să dea înapoi înzecit. De aceea noii fluturași de salariu sunt întâmpinați „cu ferma angajare muncitorească pentru a obține noi și importante realizări.” E momentul: în agricultură și în industrie se lucrează zi-lumină și „indiferent de locul de muncă și atribuțiile concrete ce le revin, este neîndoielnic că beneficiarii de acum ai majorării retribuțiilor vor răspunde prin muncă superior organizată, mereu mai spornică, de înaltă calitate și eficiență, grijii statornice a partidului și statului nostru pentru creșterea continuă a nivelului de trai.”

Toți se laudă că și anul acesta 1 Mai i-a prins cu planul realizat. Ba mai mult decât atât. Întreprinderea de fier Vlăhița, jud. Harghita, e fruntașă pe țară în întrecerea socialistă și, după cum spune B. Mircea în Scânteia tineretului, hotărârea siderurgiștilor de aici este „de a exprima prin fapte, profundele sentimente patriotice care îi animă, adeziunea și angajarea deplină la înfăptuirea obiectivelor de dezvoltare a patriei”. Întreprinderea ocupă locul I pe țară după primele luni ale anului, în întrecerea socialistă în domeniul industriei metalurgiei feroase. Acest lucru nu se poate face fără sacrificii. Pentru a întâmpina cum se cuvine Ziua Muncii și pe cea a tineretului, „cu prestigioase rezultate” tinerii de aici au ținut să depășească prevederile pe patru luni cu 160 de tone carcase și accesorii pentru motoarele electrice, 100 tone piese turnate și piese de schimb pentru metalurgie în valoare de 3,5 milioane de lei.” Evident, muncind peste program și scurtând mult procesul de producție. De asemenea, cei care lucrează la cuptoare au produs suplimentar „25 de tone de fontă de înaltă puritate.” Același lucru la Combinatul metalurgic Tulcea: ore suplimentare, scurtarea procesului de producție pentru ca zilele de 1 și 2 mai „să fie marcate de fapte de muncă menite a sublinia hotărârea ca toate sarcinile de plan să fie îndeplinite exemplar. Focul continuu înseamnă aici șarje peste plan, dar și dăruire și pasiune față de muncă.” Astfel, în cadrul săptămânii record, „pentru a cinsti munca și tinerețea” cei 25 de muncitori de la cuptorul șapte au produs mai mult cu opt tone de feromangan afânat, iar la Fabrica de produse magneziene din combinat s-au produs peste plan 15 tone de cărămizi refractare. O altă echipă a reintrodus zilnic în circuitul productiv 12 tone de fier și feroaliaje. Pe șantierul naval din Galați a fost lansată la apă noua navă Universal de 15 000 tdw. De asemenea, este în pregătiri de lansare la apă primul petrolier românesc de 10 000 tdw. P. Cristian scrie în Scânteia tineretului că au fost finalizate și puse în practică în cinstea zilelor de 1 și 2 mai mai multe tehnologii: de pildă montarea instalațiilor în compartimentul mașini nave reducând cheltuielile cu manopera la jumătate.

Biblioteca portului Constanța a decis să înzestreze navele flotei comerciale cu cărți pe care, după fiecare croazieră, le reînnoia. „Ei citesc mult, solicitând îndeosebi cărțile social-politice, de istorie, beletristică și, nu în ultimul rând, cele de specialitate care îi ajută la îmbogățirea cunoștințelor profesionale, scrie Ion Popovici în România liberă. „Fiecare bibliotecă mobilă dispune de o sută până la două sute de cărți, având ca bibliotecar voluntar pe câte unul dintre membrii echipajelor.”

La Bacău se continuă de săptămâni zilele de muncă patriotică. Orașul are mari probleme, construcții neterminate, zone nesistematizate și o mână în plus de ajutor, mai ales că era gratuită, era bine venită. Cetățenii sunt duși să curețe și să igienizezze parcurile, străzile și clădirile, să sădească arbori și arbuști ornamentali. Cetățenii au plantat numai în municipiul Bacău 617 000 de arbori, îndeosebi tei, molizi, paltini roșii și 20 000 de trandafiri. În zilele acelea urmau să fie plantate și un milion de răsaduri de flori din serele Gospodăriei comunale și ale consiliului popular municipal. Fiecare cetățean a trebuit să planteze cel puțin cinci arbori și abuști ornamentali. Printre altele. Au fost aduși localnici să transforme un maidan-groapă de gunoi de la Vadu Bistrișei, din apropierea autogării. Au amenajat aici un parc cu alei, bănci și spații de joacă pentru copii. Nicolae Matei, de la Consiliul popular Bacău spune că multe dintre aceste inițiative au la bază propunerile făcute în cadrul „Tribunei democrației” când deputații s-au întâlnit cu cetățenii. „Această largă participare reprezintă o veritabilă școală de educație cetățenească. Contribuind efectiv la astfel de acțiuni, fiecare cetățean se va simți mai strâns legat de tot ceea ce se înfăptuiește în cartierul, pe strada unde locuiește, sporindu-i astfel interesul pentru protejarea și întreținerea lucrărilor respective.” Salariații, că tot li se măriseră salariile recent, erau scoși în timpul liber „la acțiuni gospodărești inițiate în sectorul repartizat.” Nu este vorba doar despre menținerea curățeniei sau de înfrumusețarea zonei, explică activistul, ci și a propriilor incinte. „Este vorba de introducerea unei ordini perfecte în depozitele de materii prime, de materiale și produse finite, de amenajarea spațiillor dintre galele de producție.” Iar Const. Azoiții, gazetarul de la România liberă, remarcă înflăcărat că „larga participare cetățenească la acțiunile gospodărești inițiate de consiliul popular municipal este dominată de un antrenant spirit de emulație.” Asociațiile de locatari se provoacă una pe cealaltă să depășească numărul la arbuști, pomi sau flori plantate, numărul scărilor zugrăvite sau al gardurilor de protecție a spațiilor verzi construite. Cu toți s-au angajat „într-o însuflețitoare întrecere, între ale cărei obiective figurează întreținerea spațiilor verzi, zugrăvirea și igienizarea scărilor și a celorlalte spații de folosință comună, înfrumusețarea balcoanelor, recuperarea și predarea materialelor refolosibile.”

În România liberă, Mircea Scripcă enumeră câteva metode de a astâmpăra foamea la locul de muncă. Românii făceau zilnic cozi imense la magazinele alimentare să cumpere „ce se băga”/„ce se dădea”. De multă vreme se reintroduseseră cartelele și cetățenii aveau dreptul la o rație din produsele de bază. Foamea a fost una dintre cele mai eficiente forme de control al maselor. În criză economică acută după plata integrală a datoriei externe, statul încerca să controleze cumva foamea transferând efortul producției agricole de la un sistem în faliment (tocmai scutise CAP-urile de aproap 120 de miliade de lei datorii) în curtea întreprinderilor. Cum ar veni, dacă nu putea țăranul să crească animalele și păsările, s-o facă sculerul-matrițer. Ca să astâmpere foamea oamenilor, le era adusă cantina la bancul de lucru printr-o formă primitivă de catering: microcantinele. Cel care face elogiul microcantinelor este Emilian Dobrescu, director adjunct în Ministerul Comerțului Interior care-i spune gazetarului că „alimentația publică îndeplinește un important rol social (...) Ea este chemată să contribuie la diversificarea producției culinare, la asigurarea unei alimentații științifice.” Ministerul lui Dobrescu a pus pe picioare aproape 300 de cantine de întreprindere „pe lângă care funcționează 1100 de microcantine, 900 bufete de incintă, 110 secții pentru preparate culinare cu consum la domiciliu.” Ar beneficia zilnic de această alimentație științifică 520 000 de oameni dintre care 490 000 sunt abonați. „Alături de acestea mai funcționează numeroase cantine în întreprinderi, în bazine miniere, pe șantiere de contrucții, în unități agricole socialite, în unități sanitare, școli etc.” Dar toate acestea nu ar fi posibile fără gospodăriile-anexă care funcționează în cadrul întreprinderilor și pun pe masa muncitorilor copanele orătăniilor crescute în poiata secției de produse chimice de la Combinatul Azomureș, de pildă. La 23 August din Capitală „datorită preocupărilor și sprijinului acordat de comitetul sindical și conducerea întreprinderii” cantina-restaurant înregistrează rezultate bune. Aici iau masa peste 1500 de angajați, dar în întreprindere funcționează și microcantine. Cantina centrală are o gospodărie anexă de unde „cantina restaurant se va autoaproviziona în acest an cu carnea de la circa 400 de porci, crescându-se concomitent și 22 de mii de pui dintre care 5000 au și fost livrați cantinei în primul trimestru al anului.” Dar și la gospodăria anexă a cantinei-restaurant a întreprinderii Electromureș (Tg. Mureș) se cresc porci, oi, iepuri „amenajându-se prin autodotare padocuri, pătule și o maternitate.” Emilian Dobrescu mai spune că în 1989 se prevedea înființarea a încă 14 gospodării-anexă pe lângă diferite cantine-restaurant din județele Alba,Neamț, Dolj, Hunedoara etc. și se vor dezvolta 129 de gospodării-anexă deja existente în județele Bacău, Brașov, Bihor, Brăila etc. Ar vrea ca și șeptelul acestora să crească cu 36% la porcine, cu 13% la ovine, să se tripleze numărul iepurilor și să crească de două ori efectivul de păsări. Idei ca acestea au făcut din Emilian Dobrescu nu doar secretar de stat, ci și om de bază la Comitetul de Stat al Planificării, consilier al lui Ceaușescu, deputat în Marea Adunare Națională și, din 1990, membru titular al Academiei Române.

Daniela Silivaș a fost desemnată numărul 1 în clasamentul revistei World Gymnastics după ce a câștigat Campionatele internaționale ale Franței. Ea s-a impus după aceea și în „internaționalele” României și dă semne că este în formă pentru aproapiatele Campionate europene.

Colegii de la Clinica de boli infecțioase Colentina aduc un ultim omagiu dascălului și savantului Matei Balș (6 ian.1905-19 aprilie 1989). Membru al Academiei de Medicină a RSR, al Academiei de Științe din New York, membru aș Societății Americane de Microbiologie, a primit Premiul de Stat clasa I pentru descoperirea nitrofuranului. A publicat peste 350 de lucrări științifice. S-a impus în comunism deși provenea dintr-o familie boierească. Bunica din partea mamei era sora lui Dimitrie Sturdza. Era legat în linie directă de Constantin Brâncoveanu. Comuniștii l-au acceptat cu toate aceste defecte întrucât reușise să țină sub control febra tifoidă și pusese pe picioare școala de microbiologie românească. În 1973 a fost făcut chiar Medic emerit al Republicii.

În Jurnalul său, Gheorghe Leahu remarcă faptul că „pe fundalul entuziasmului general al poporului, al telegramelor, al scrisorilor, al adunărilor, al expresiilor de mulțumire și recunoștință pentru plătirea datoriei extrene, de 1 Mai, pentru prima dată în România sau în București, absolut toate panourile de propagandă montate pe străzi, în intersecții ca Piața Victoriei, Piața Romană, Piața Universității, Liceul Șincai etc. erau păzite 24 din 24 de 1 sau 2 milițieni înarmați. Era ziua internațională a oamenilor muncii într-o țară liberă? Democratică? Dar toate panourile erau păzite drastic, iar pe stradă am văzut mai multe perechi de milițieni care duceau în lesă, pentru a păzi libertățile noastre, câini pollițiști dresați... ca pe vreme hitleriștilor. Este clar că în țară crește nemulțumirea, altfel n-ar fi această pază tot mai drastică.” Apoi povestește că prietenul său, caricaturistul Mihai Stănescu, a fost în Franța cu o expoziție de caricaturi și a tipărit acolo un album de desene „Rire en Roumanie”, desene dintre care mai bine de jumătate fuseseră interzise în țară. A apărut la televiziunea franceză, a primit premii, a avut expoziție și la Centrul Pompidou. „La întoarcerea în țară i-au fost confiscate cele 11 exemplare din album. Europa întreagă a râs de ridicolul situațiilor caricaturizate de Mihai Stănescu, la noi... până și râsul e interzis. De fapt, uitați-vă la oamenii de pe stradă cât de triști, amărâți, fără chef, mahmuri sunt cu toții, suntem cu toții!” Mihai Stănescu (29 iulie 1939 – 14 aprilie 2018), absolvent de Arte Plastice, a câștigat o mulțime de premii internaționale prin anii 1970. A fost singurul caricaturist român care a ironizat și criticat clanul Ceaușescu. Decorat de Emil Constantinescu, în 2000, cu Ordinul național Steaua României. A publicat peste zece albume de caricaturi pre- și postrevoluționare:Acum nu e momentul, Pe urmele mele, Am intrat..., Realizările guvernului Boc în perioada 2009-2010, Realizările guvernului Ponta.

De vânzare „Stupi familii foarte puternice”; „Crizanteme butași înrădăcinați, soiuri deosebite, timpurii, semitârzii și târzii, toate culorile, inclusiv margarete”; „Televizor color deosebit și amortizoarea noi pentru BMW,520. Aștept provincia”; „Calculator Timex 1000, calculator programabil TI, 57, trusă desen, butelie aragaz, discuri, ceas Citizen bărbat și damă”; „Haină vulpe polară trei-sferturi absolut nouă mărime 46-48, acordeon Weltmeister, Caprice 120 bași (negreu), covor persan”; „Vulpe argintie superbă, samur, dependeințe transformabile locuință atelier, garaj”; „Bicicletă cursieră oraș, ventilator deosebit, palton bărbătesc”

Se cumpără: „Deșeuri tablă alamă, obiecte deteriorate alamă, bronz”; „Casă DE bani, lampă DE bronz sau crista (eventual descompletată), piedestal, macara cu lanțuri”; „Clasoare filatelice, pensete, albuime de ilustrate”; „Pipă, model deosebit, lemn prețios – colecție”.

Cooperativa Prestarea organizează cursuri de programare de calculatoare. Un tapițer autorizat execută tapițerie și saltele la domiciliul clientului. Inginer vârstnic încadrat doresc pensiune completă numai mediu intelectual. Răspuns detaliat căsuța poștală 3-23 oficiul 2, sector 1.

La televizor programul începe la ora 19.00 cu Telejurnalul. La 19.25 România în prima linie a frontului antifascist și antirăzboinic european (color). Producție a Studioului Cinematografic al Armatei. 20.05 Trăim decenii de împliniri mărețe. Versuri și cântece patriotice, revoluționare (color). La 20.35, Industria- programe prioritare. La 20.55 Mândria de a fi cetățean al României socialiste (color). Cu sentimentul datoriei împlinite. La 21.15, Din marea carte a patriei. Vale Buzăului. Documentar (color) Producție a Studioului de film TV. La 21.30 Te cântăm, iubită țară! Muzică ușoară românească (color). La 21.50 Telejurnal. Programul se închide la ora 22.00.

La Opera Română e reprezentație cu Trubadurul. La Ateneul Român a fost programat în Sala Studio Recital de vioară. Doina Fodor (vioară), la pian Viorica Rădoi. În program Bach, Faure, Ceaikovski, Kreisler, Sarasate. iar în Sala Mare, Recital de orgă: Florin Chiriacescu (Muffat, Pachebel, Burney, Goodwin, Blow, Bach, Frank, Șerban Nichifor). În Sala Mare a Teatrului Național se joacă Moștenirea, în Sala Amfiteatru, Torquato Tasso. La Lucia Sturdza Bulandra (sala din Schitu Măgureanu) Trenurile mele. La Teatrul de Comedie pe afiș Turnul de fildeș. La Nottara, Scapino (sala Magheru) și Idioata (Sala Studio). La Giulești, la sala Majestic, Arta conversației. La Teatrul Mic, Astă-seară stau acasă.

Pe marile ecrane, Ciclu de filme românești: România – o țară în plină dezvoltare; O zi la București; O vară cu Mara, Întoarcerea lui Magellan, Martori dispăruți, Vacanța cea mare, Alo, aterizează străbunica, Întâlnire amânată, Zilele filmului cehoslovac – Cu cerul sub picioare (spectacol de gală), Caz cu caz nu se potrivește, Șatra, Misiune specială.

Alo, aterizează străbunica (1981, Nicolae Corjos) este o comedie despre criza maritală din familia Ionescu. Economistul „în piscicultură” Romeo Ionescu (Sebastian Papaiani) calcă strâmb și-și înșeală nevasta cu o autostopistă care lucra la ICPMN (ce-o fi aia?). Julieta Ionescu, telefonista Adela Mărculescu, îi e soție și trebuie să-i suporte cumva orbește infidelitatea. Ăstimp Romeo bate coclaurile cu Miki, aventura sa de autostop (plină de glume de autobază) și, nu după multă vreme, ajung în sala de concerte unde-i vede la televizor bunica lui Romeo (Mimi Enăceanu) care vine cu avionul de la Satu-Mare la București ca să stea la Romeo. Bunica e un fel de Mary Poppins la vârsta reumatismelor, cu pălăriuță de rafie și geantă de mușama. Intenția ei ascunsă era să saboteze divorțul pe care, în mod semnificativ, îl introduce chiar Romeo, nemulțumit că-și găsește o dată soția (altminteri obosită și veștejită) proaspăt coafată și o cravată străină în dormitor. Urmează un șir de sabotaje ale străbunicii care mai de care mai absurde (taie mobila ca să fie mai ușor la partaj, de pildă). În cele din urmă Romeo renunță la divorț și chiar încearcă să gătească ceva, găurind ușa de lșa intrare. Morala: femeia să fie fidelă, să stea la cratiță, să fie cocoșată de treburile gospodărești, să umble mereu cu plăsuțele pline de cumpărături și să fie iertătoare că bărbatul, în cele din urmă, se va da pe brazdă. La urma-urmei este cap de familie și șef de clan, pleacă la vânat de căprioare ca să aibă ce le pune pe masă copiilor, trebuie iertat („De ce nu vine, tata? Vine, vine, spune fidela Julietă, muncește pentru noi” de ca și cum ea ar fi fost o parazită). Sebastian Papaiani este un tip răsfățat, un psihopat în relația cu soția, nu fără concursul acesteia care-i servește dejunul la pat, cu tăvița (pentru ca acesta s-o trimită isteric s-o încălzească din nou pentru că se sleise cafeaua după ce pare gata să-i dea cu ceșcuța în cap) Un film tezist care reprezintă un scenariu de avarie pentru căsătoriile eșuate din comunism când procedurile de divorț erau atât de complicate că se umpluse țara de cupluri-zombie, despărțite în fapt dar silite de jure să rămână împreună și să-și facă viața un iad. Totul este mincinos în acest film: un divorț cu atâția copii minori nu ajungea la judecată mai devreme de doi ani (iar impactul asupra vieții și carierei celor doi ar fi fost devastator), biletele la avion nu se cumpărau peste noapte și nu aveau cum sta mama (Ileana Stana-Ionescu) și fiul în același bloc, la aceeași scară, la două etaje succesive în România lui Ceaușescu decât dacă erau membrii CC sau în Securitate. Un Kramer vs. Kramer naționalizat abuziv. Cu toate acestea, are meritul de a prezenta o imagine plerfectă a familiei românești de atunci și, de ce nu? de acum. O familie în care femeia este egală cu bărbatul, dar trebuie să-i știe de frică.