Luni 5 iunie 1989

Soarele răsare la 5.31 și apune la 20.55. Vremea e caldă în sud și est. Acolo cerul va fi variabil. În restul țării se va răci ușor și va fi în general instabilă. Cer temporar noros. Pe arii extinse din sud-vestul, vestul, centrul și nordul țării cad ploi sub formă de aversă cu descărcări electrice. Izolat cade grindină. Maximele termice se situează între 22 și 28 de grade. Minimele nocturne sunt cuprinse între opt și 18 grade.

În București se construiește un nou Circ al foamei, adică un așa-zis complex comercial agroindustrial, cel de la Timpuri Noi, undeva, în zona mărginită de Calea Văcărești, Splaiul Unirii și străzile Viorele și Colectorului. Arhitectul Șerban Nițulescu i-a dat informații prețioase lui Marius Georgescu, gazetarul de la România liberă: suprafața totală este de șase hectare la care se adaugă platoul de trei mii de m² rezervat producătorilor individuali. Complexul este făcut după un proiect la care au contribuit tote institutele care contează din domeniul proiectării și construcțiilor. „Eforturile proiectanților au fost îndreptate, încă de la început, pentru asigurarea condițiilor de realizare a complexului într-un timp cât mai scurt” adică s-au folosit prefabricate din greu și la stâlpi și la grinzi, și la planșeele de acoperiș, panourile de parapeți și cornișe, la rampele de scări și puțuri de lift. De fapt, peste 80% din construcție este făcută din prefabricate. Are un corp central în care se află hala mare de vreo mie de metri pătrați destinată comercializării legumelor și fructelor. Mai sunt două corpuri de clădire, una pe cheiul Dâmboviței, cealaltă pe Calea Văcărești. Corpul dinspre Dâmboviță are magazine Apicola, Plafar, o patiserie și o cofetărie. Apoi la primul etaj o alimentara cu autoservire, unități pentru vânzarea sucurilor și băuturilor, iar la al doilea etaj alt magazin cu autoservire pentru obiecte de menaj și uz casnic, o casă de comenzi pentru dulciuri și o ceainărie. În celălalt corp secundar va fi un magazin de brânzeturi, o florărie și o hală destinată unui magazin alimentar cu autoservire. Va mai fi un magazin de (semi)preparate culinare, o covrigărie și o sifonărie. La etajul al doilea vor fi magazine pentru articole tehnico-sanitare, corpuri de iluminat și mobilier casnic de mici dimensiuni. În cadrul complexului va mai funcționa și o „mare fabrică de mâncare, cu o capacitate de 50 000 de porții pe zi”. Construcția e avansată. În corpul dinspre Dâmbovița, structura era realizată la două tronsoane până la acoperiș iar la cel de-al treilea tronson construcția se ridicare până la primul nivel. Înspre Calea Văcărești construcția ajunsese la două tronsoane până sub acoperiș iar la al treilea fuseseră montați stâlpii la nivelul parterului. Construcția, spune optimist gazetarul, nu mai are mult până la finisaje. „Și aici, asemenea multor alte șantiere edilitare ale capitalei, constructorii se grăbesc, apropiind, printr-un efort colectiv, ziua inaugurării.” Ca orice altă clădire din București și din țară aflată în stadiu avansat de construcție, și aceasta este dedicată celor două sărbători care se apropiau; 23 August și Congresul PCR.

Barbu Radu de la Scânteia tineretului spionează sub acoperire aprozarul din strada Radu Beller pentru a vedea de ce are program redus și niciodată suficientă marfă deși, ne asigură gazetarul, primea zilnic. Vânzătorii nu se prea speteau în timpul orelor de lucru. Mai mult țineau închis sau pretindeau că fac curat. Atmosfera se însuflețea abia după terminarea programului de lucru când, „marfa este vândută clienților favoriți, sosiți de pretutindeni, cu mașini și sacoșe, sau colegilor de la unitățile învecinate.” Gazetarul a notat conștiincios numele mașinilor pe care le trece inocent în paginile ziarelor, poate o citi vreun milițian mai zelos. Astfel că nu mai e nimic de vânzare a doua zi „spre deruta și nemulțumirea cumpărătorilor.”

Editura Scrisul românesc din Craiova, în asociere cu Filarmonica de Stat Oltenia au reeditat romanul „de succes” Invitație la vals al lui Mihail Drumeș. Însă romanul se vinde la suprapreț chiar la chioșcurile și librăriile din Craiova. Cumpărătorului i se vâră pe gât două bilete la un concurs intitulat ”Cine știe muzică câștigă”. Concursul fusese organizat în 1987, că așa scria pe bilet, dar cineva se obosise să corecteze tăind șaptele și adăugând un nouă: 1989. Părea o reactualizare a concursului. Așadar, plăteai două bilete la concurs ca să faci rost de romanul preferat. Dacă te decideai să participi la concurs trebuia să te conformezi unor recomandări tipărite pe buletinul cu pricina. Numai că acolo scria că după ce completai citeț formularele trebuia să le trimiți până pe data de 30 aprilie la adresa organizatorilor. Mai mult, tragerea la sorți și premierea urmau să aibă loc pe 17 mai 1989. Așadar cartea cumpărată pe 16 mai de gazetar avea niște bilete care trebuiau trimise până pe 30 aprilie. Dar, pentru a cumpăra cartea, era musai să iei și biletele deja necâștigătoare, pentru că de fapt nu mai erau valabile. Sau poate că doar te pregăteau sufletește să citești melodrama aia care frângea sufletul puberilor și gospodinelor.

Marina Almășan, cu nelipsitele ei povești dulcege, are și acum una despre izvorul neglijenței: în cartierul Aviației, o țeavă s-a umflat „prea mult în pene” și a plesnit peste noapte. A rezultat un izvor natural „de toată frumusețea, cu apă limpede și bogată”, pe întreaga stradă, baltă lungă de vreo 20 de metri cam în dreptul blocului Moeciu 32-36. „O adevărat desfătare pentru prichindeii din zonă”, glosează suava gazetară. Copiii „și-au adaptat iute toate jocurile la noile condiții acvatice.” Părinții sunt mai îngrijorați din pricina problemelor iscate de conducta spartă și hainelor murdare ale copiilor. Dar ce e mai grav este că se risipesc sute de litri de apă „care se scurg temeinic pe apa Sâmbetei și nu numai a ei, ci și a tuturor zilelor săptămânii, ba chiar a lunii de când șiroiește izvorul cu pricina.”

În Jurnalul său, Gheorghe Leahu povestește că i s-a trasat sarcină să țină o expunere în legătură cu problemele actuale ale sistematizării Bucureștiului în fața a o sută de studenți ai Universității politice „Ștefan Gheorghiu.” „Luni 5 iunie 1989, au venit două autocare cu cei o sută de studenți, însoțiți de 3-4 profesori „universitari” și de secretarul organizatoric al comitetului de partid Construcții, tânărul tov. Barbu,. Tov Barbu, bun de gură, înfipt, semidoct, avea prestanța funcției. Cei 3-4 profesori universitari oameni fără exteriorizarea rangului academic... figuri de muncitori în domeniul învățământului, șterși. Studenții: trei sferturi bărbați, un sfert femei, oameni cu origini bune, cu dosare impecabile, fălcoși, nu știu cum, urâți, amărâți parcă erau scăpați de undeva, de la trai rău. Nu am regăsit deloc în figurile, în ochii lor strălucirea inteligenței, în dialogul pe care am încercat să-l întrețin erau bolovănoși, limitați, greoi.” Se pregăteau să devină activiști, directori, miniștri. Vor deveni, mai apoi, fără să aibă vreo specializare anume (aveau 25-28 de ani) „conducători de domenii tehnice, economice, în cultură, știință, agricultură, și vor îndruma specialiștii în cele mai de vârf domenii ale științei, culturii, artei, economiei și politicii. M-a frapat nivelul coborât al profesorilor, al studenților, garda de mâine a aparatului românesc de vârf.”

În paginile Jurnalului său, Mircea Zaciu e în continuare preocupat de plecarea din țară pentru a-și vedea familia: „Analizându-mă la rece, dorința de a pleca a scăzut aproape de zero. Obișnuința închisorii? Teama? Ideea unei deziluzii, din care cu greu mi-aș mai reveni? pe când așa, pot spera indefinit? Fapt e că mi-e groază de acest drum. Dacă avizul mi s-a dat numai și numai din calcul, ca să-mi taie un eventual argument„ de a cere plecarea definitivă? Sau, pur și simplu, ca să-mi astupe gura, să nu pot spune că mi s-a refuzat, dar, fiind prea târziu, nu voi mai obține pașaportul.”

Victor Felea scrie în Jurnal despre situația din China că „evenimentele au luat o întorsătură tragică. Armata a tras în manifestanți – studenți – făcând numeroase victime. Gerontocrația refuză să renunțe la putere. Se pare însă că faptul acesta n-a rezolvat definitiv lucrurile așa cum s-a sperat. Statele Unite au reacționat cu hotărâre suspendând livrările către China, în numeroase domenii, în special în cel al armamentului și al tehnologiei de vârf.”

La Satu Mare s-a încheiat turneul internațional masculin de volei pentru calificarea la Campionatul european. Echipa României s-a plasat pe primul loc cu 6 puncte, urmată în clasamentul final de R.D. Germană (5 p.) Turcia și Belgia. În partida decisivă România a întrecut echipa germană cu 3 la 1.

Moare Grigore Kiazim (12 februarie 1913-2 iunie 1989), cunoscut instrumentist, interpret la mandolină, banjo și cobză. A avut un vast repertoriu, de la jocuri dobrogene și folclor turcesc, la piese concertante. A început să colaboreze cu Societatea de radiodifuziune în 1931 și este primul cobzar angajat de Ansamblul Rapsodia Română. A scos nenumărate discuri și a susținut concerte la radio și televiziune. A avut propriul taraf cu care cânta muzică tradițională dobrogeană.

De vânzare: „Dacia 1300, cărucior Sport, vioară mijlocie (China), garnitură bucătărie”; „Căței brac german sârmos – două luni. Timișoara”; „Dormitor Ludovic XVI, alb, stare excepțională, bogat sculptat”; „Televizor Sport 2, cort izoterm 3 persoane, lansetă Poseidon 2,6 m”; „Fotoliu pat, picup, cărucior piață, oglindă, radiator electric, covor iută, albie aluminiu, nurci bej, magnetofon Grundig, diverse obiecte”; „Covor oltenesc nou, 6,4 mp, magnetofon ZK120, rochii mărime 42-46”; „La alegere, pavilion apicol DE 40 sau 100 familii cu sau fără albine, propolis, păstură și alte produse apicole, Ploiești.”

Se cumpără: „ Garnitură hol Bibi Bubi, pat mijloc cu relaxa”; „Cumpăr (preiau contract) apartament cu două, trei , patru camere (garaj), eventual rămânere în spațiu persoană vârstnică”; „Convenabil utilaje, scule tâmplărie, rafturi cărți, clasoare timbre, casetofon (defect), casete, obiecte decorative”; „Șemineu teracotă bleu-albastru”

La televizor programul începe la ora 19.00 cu Telejurnalul. La ora 19.25, Ctitorii ale Epocii de aur (color). La temelia bunăstării – cetățile industriei, cetăți ale muncii și creației. La 19.45, România în lume. Documentar (color). La 20.10, Industria – programe prioritare. La 20.30 Tezaur folcloric (color). La 21.00, Democrația muncitorească-revoluționară în acțiune (color). Împreună cu oamenii, pentru oameni. La 21.20, emisiunea Din lumea capitalului (color) La 21.35, Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie (color). Versuri patriotice, revoluționare. La 21.50, Telejurnalul de noapte. Emisiunea se închide la ora 22.00.

Pe scena Ateneului Român, Muzică românească în actualitate (XV) iar în Sala Studio a Ateneului Român, Treptele afirmării artistice. La Sala de concerte a Radioteleviziunii are loc Concertul de muzică ușoară Start melodii. La Opera Română continuă Gala Liceului de artă George Enescu – profil coregrafic. La Teatrul de Operată, Casa cu trei fete. În sala Amfiteatru a Teatrului Național conferința „Bosforul și tezaurele Orientului” (prezintă Victor Simion). La Sala Atelier, Mantaua. Teatrul de stat Arad montează pe scena teatrului Lucia Sturdza Bulandra piesa Acești îngeri triști. La Teatrul Nottara (sala din Magheru) Cuibul. La Teatrul Giulești, sala Majestic, are loc Cenaclul de dramaturgie al revistei Teatrul: A treia caravelă, de Iosif Naghiu. La Ion Creangă, Mary Poppins. La Teatrul Țăndărică, Visul unei nopți de vară. Ansamblul Rapsodia Română a programat un Spectacol folcloric extraordinar.

Pe marile ecrane, Cuibul salamandrelor, De la literatură la film, Viața ca o poveste (filmul românesc ieri și azi), Maria și marea, O vară cu Mara, Ar trebui să fie mereu duminică, Sonata Kreutzer, Caz cu caz nu se potrivește.

Cuibul salamandrelor (regie Mircea Drăgan, scenariu Ioan Grigorescu, 1978) este o co-producție româno-italiană, un film (al câtulea?) despre excepționalismul românilor. În Sahara explodează o sondă de pe un câmp petrolier și echipa pompierului John Carter (Stuart Whitman) nu a reușit să controleze și să stingă focul, patronii cheamă echipa lui Gheorghe Dinică, poreclit Gică Salamandră. Salamandrele se luptă nonstop cu focul și, evident, dau clasă și reușesc acolo unde alții nici nu s-au putut apropia. La reușita filmului colaborează Radu Beligan, Florin Piersic, Jean Constantin, Mircea Diaconu. Este un sequel al filmului Explozia (1973) realizat de aceeași echipă care salva vasul Poseidon, șantierul din Galați și mare parte din oraș de aparent iminenta explozie a vasului Poseidon care transporta 4000 de tone de azotat de amoniu. Explozia pornește de la un incident real petrecut în 1970 în portul Galați. Revenind la Cuibul salamandrelor, este un film de un eroism schematic, chinuit și tezist despre forțele binelui și ale răului în care cel mai expresiv și impresionat spectacol este cel pirotehnic.