Miercuri 13 septembrie
Soarele răsare la ora 6.52 și apune la ora 19.30. Vreme răcoroasă cu cer variabil mai mult noros în jumătatea de sud a țării. Sunt posibile ploi slabe mai ales în sud. Pe alocuri în zona centrală a țării și la munte, ceață. Maximele termice sunt cuprinse între 14 și 24 de grade. Minimele nocturne se încadrează între 6 și 14 grade.
Agenția de presă Agerpres publică o declarație confuză (pare să fie o declarație a... agenției de presă): „Declarația Agerpres în legătură cu trecerea ilegală în Republica Federală Germania, prin R. P. Ungară, a unor cetățeni din Republica Democrată Germană.” Ce se întâmplase? Cu câteva zile înainte, pe 11 septembrie, Ungaria își deschisese granița către Austria lăsând mai mulți est-germani refugiați în Ungaria să treacă granița spre vest, după ce guvernul maghiar abrogase cu o zi înainte Convenția din 1968 încheiată cu RDG referitor la limitarea tranzitului cetățenilor est-germani către o altă țară. Opinia publică din România, se spune în comunicatul oficial apărut în presa centrală, ar fi luat cunoștință de „acțiunea ilegală a RFG de ademenire și aducere, prin Ungaria, a unui mare număr de cetățeni ai RDG.” Ar fi, spune agenția de presă (adică partidul) o acțiune care „contravine în mod flagrant acordurilor și convențiilor internaționale, normelor de relații dintre state independente și suverane” fiind cu alte cuvinte, un amestec în treburile interne ale Germaniei comuniste, „o gravă încălcare a drepturilor omului, a legilor naționale și legislației altor state, înscriindu-se în campania organizată de cercurile revanșarde, revizioniste și șovine împotriva țărilor socialiste, a socialismului în general.” De asemenea, autorii acestui comunicat, probabil secția de propagandă și chiar CPEx în întregime spune că nu înțeleg atitudinea autorităților din Republica Populară Ungară care nu au ținut cont de acordurile bilaterale cu RDG și au permis ba chiar au înlesnit „trecerea ilegală, prin Ungaria, a cetățenilor din Germania comunistă către cea capitalistă.” RFG ar trebui să înceteze acțiunile împotriva RDG, „care contravin prevederilor înscrise în Actul final al Conferinței de la Helsinki, afectează climatul general european, cauza întăririi încrederii, colaborării și păcii în Europa și în lume.” Întreg comunicatul, ca și alte declarații premergătoare, anticipează discursurile justificative ale lui Ceaușescu din zilele Revoluției referitoare la o cabală internațională împotriva comunismului și a lui personal.
Cuplul Ceaușescu și suita lor încep cea mai lungă vizită de lucru din acel an: un turneu prin Moldova care va dura aproape o săptămână (se vor întoarce cu avionul la București pe 18 septembrie). Vor vizita județele Iași, Botoșani și Suceava, parcă pentru a se asigura că încă mai sunt cei mai iubiți dintre pământeni. Însă pe biroul lui Ceaușescu, la București, se aglomerează iar telegramele și mesajele. Într-o lume comunistă în care începuseră convulsiile altei revoluții, cea anticomunistă, Ceaușescu se hrănea cu stima și iubirea întregului popor și parcă începuse să nu-i mai ajungă.
Un pas important către realegerea la Congres era organizarea adunărilor generale și a conferințelor pentru dări de seamă și alegeri: acestea urmau să provoace discuții pe marginea documentelor propuse pentru Congres și, după cum spun indicațiile anonime publicate în Scânteia „să facă o profundă analiză a muncii desfășurate pentru înfăptuirea hotărârilor Congresului XIII, ale Conferinței Naționale din 1987, a orientărilor și indicațiilor” lui Ceaușescu, Tot în cadrul acestor întruniri se va stabili în ce stadiu de dezvoltare se află fiecare unitate, localitate și județ, cum au fost înfăptuite măsurile adoptate de adunările generale anterioare etc. De ce era nevoie de aceste întruniri când rezultatul Congresului fusese deja plebiscitat de activul de partid? „Desfășurarea cu succes a adunărilor general și conferințelor pentru dări de seamă și alegeri presupune asigurarea unui puternic caracter de lucru al acestora, dezbaterea concretă a punctelor aflate la ordinea de zi, luarea de măsuri optime în vederea perfecționării muncii de partid în toate domeniile.” De asemenea, toate aceste ședințe erau necesare pentru a face tranziția de la obiectivele anteriorului Congres că cele ale viitorului. „Spiritul critic și autocritic trebuie să străbată ca un fir roșu întreaga desfășurare a adunărilor și conferințelor. ” Și ca să fie eficientă critica trebuie să vizeze cu nume și prenume persoanele răspunzătoare „de unele stări de lucruri negative” iar comuniștii să repună lucrurile pe făgașul normal. Toate aceste ședințe nu au doar rostul de a reconfirma, de la firul ierbii pe Ceaușescu, politica lui și rolul partidului comunist ci și să întărească tot mai mult „rolul conducător al partidului – centru vital al întregii națiuni – a unității indestructibile a clasei muncitoare, a poporului, perfecționarea stilului și metodelor de muncă ale organelor și organizațiilor de partid, dinamizarea întregii activități economice, politice, creșterea capacității de muncă, luptă și acțiune a tuturor organelor și organizațiilor de partid etc.etc.” toate pentru edificarea comunismului în România.
Era Ziua pompierilor și s-a organizat o Adunare festivă dedicată sărbătorii fiind evocate „glorioasele tradiții de luptă ale pompierilor militari și civili reliefându-se totodată munca acestora, în condiții deosebite, pentru apărarea vieții oamenilor și a avuției naționale, contribuția lor la edificarea socialismului multilateral dezvoltat în țara noastră.”. Ziua pompierilor, spune România liberă, era sărbătorită într-o atmosferă de puternică efervescență creatoare și entuziasm patriotic cu care întreaga națiune în așteptarea Congresului XIV, „acționează cu dăruire și elan revoluționar” răspunzând indicațiilor lui Ceaușescu „pentru a întâmpina cu noi și remarcabile succese acest eveniment de importanță deosebită în viața partidului și poporului nostru.” Sunt lăudați pompierii din subunitatea din Lugoj care se remarcă „prin desfășurarea la un înalt nivel calitativ al programului pregătirii de luptă și politice”. Au primit titlul de Subunitate de frunte și primesc nenumărate scrisori de mulțumire din partea organelor locale de partid și de stat, a unor cetățeni pentru faptele de curaj și bărbăție săvârșite de cadrele și militarii în termen ai companiei cu prilejul intervențiilor la incendii sau alte calamități. Cu această ocazie, pompierii i-au scris o lungă telegramă de dragoste nețărmurită, spunându-i să prezența lui în fruntea țării dă certitudinea că revoluția va continua, asigurând construcția socialistă în România și elaborarea doctrinei militare naționale. Îi spun practic că deciziile, ordinele, orientările și indicațiile lui Ceaușescu i-au făcut pompieri mai buni. „Comandamentul Trupelor de pompieri și unitățile din subordine au făcut dovada creșterii necontenite a capacității lor de luptă, fiind în permanentă stare de veghe, animate de hotărârea nestrămutată de a fi în permanență la datorie, de a apăra, cu orice sacrificiu, cuceririle revoluționare ale poporului, viața personală a oamenilor. Ei se angajează să nu precupețească „niciun efort pentru transpunerea neabătută în viață a politicii științifice, revoluționare a partidului, a legilor țării, a ordinelor și prețioaselor dumneavoastră indicații și orientări.”
La început de an universitar li se pregătește studenților o pregătire profundă, multilaterală, titrează Scânteia, sub semnătura profesorului universitar Emil Ceangă, de la Universitatea din Galați. Și nu, nu este vorba despre practica agricolă obligatorie la toate nivelurile de învățământ, cu precădere în învățământul superior. Politica partidului acordă o atenție specială acestei categorii de studiu și de aceea „procesul instructiv-educativ are în vedere însușirea și aplicarea creatoare a celor mai înalte cuceriri ale geniului uman, formarea specialiștilor înarmați cu o gândire novatoare, autentici promotori ai spiritului revoluționar și patriotic în domeniul în care se pregătesc. Din pricina exploziei cunoașterii, susțin propagandiștii din paginile Scânteii, specialiștii nu se mai pot mulți cu informații general, ci trebuie să capete „un înalt grad de aprofundare a problemelor specifice în care lucrează”. De asemenea, se afirmă tot mai mult abordările multidisciplinare și, practic nu se făceau multe descoperiri dacă nu se promovau cu prioritate abordările interdisciplinare, „fără a minimaliza totuși necesitatea obiectivă a dezvoltărilor în profunzime a domeniilor monodisciplinare.” Este necesară așadar cooperarea, colaborarea pluridisciplinară, „vitală pentru finalitatea activităților respective”. La Galați, unde profesează Emil Ceangă sunt în lucru multe teme de cercetare și educație interdisciplinare. Este vorba despre pregătirea inginerilor și universitarii consideră că interdisciplinaritatea vizează nu numai obținerea noului la nivelul unor procese tehnologice sau utilaje mai eficient, ci și integrarea acestuia într-o viziune mai largă, sistemică, care permite specialistului adaptarea previzionară la necesitățile viitorului.”
Doina Jela povestește în Telejurnalul de noapte că într-una din aceste zile și-a iscălit butelia. „Azi am făcut un singur lucru semnificativ. Mi-am iscălit butelia. Am scris frumos cu vopsea albă, pe ea, numele, prenumele, adresa, am putut s-o las acolo, în coada de butelii, nimeni n-o s-o poată lua şi folosi niciodată, fiindcă se ştie că e a mea. Stătea aliniată acolo, între celelalte butelii, când m-am uitat în urmă mi s-a părut întâi că seamănă cu un soldat care aşteaptă să plece la război, cu tot plutonul lui, pe urmă că seamănă cu copilul meu, părăsit, pe urmă mi s-a părut că sunt eu însămi.”
Victor Felea scrie în Jurnalul său „Recitesc poemele lui Trakl (în traducerea admirabilă a lui Petre Stoica). Îl receptez cu aceeași emoție de odinioară, Simt, cu fiece vers, poetul de mare și unică vocație. Parcă aș pipăi cu mâna conturul însuși, întunecat și tandru, al suferinței umane. Mă uit cu nostalgie și cu adânc regret la cărțile din jurul meu. Înțeleg că multe din ele nu le voi citi niciodată, dar toate mi-au trecut prin mână și fiecăreia, la vremea sa, i-am acordat o clipă de atenție, un gând. Și apoi, o bibliotecă, prin însăși prezența ei, reprezintă un sprijin noral și spiritual, discret și ferm totodată, de care un intelectual nu se poate lipsi.”
La Cupa Mondială de Atletism, care se desfășurase la Barcelona, în clasamentul final feminin pe primul loc s-a situat echipa R.D.Germane, urmată de URSS, America, Europa, SUA, Asia. Din echipa Europei au făcut parte și patru românce care au avut rezultate deosebite: Paula Ivan a luat medalie de aur la 1500 m, Marieta Ilcu, a câștigat argintul la săritura în lungime iar Doina Melinte și Alina Astafei au câștigat bronzul, prima la 800 m iar a doua la săritura în înălțime. La Balcaniada de tir care s-a desfășurat în orașul Ohrid, Raicea a câștigat, în ultima zi a competiției, medalia de argint. În clasamentul pe echipe România a ieșit pe locul trei după Bulgaria și Albania. La proba feminină de pușcă cu aer comprimat Diaconu din România a ieșit pe locul trei. La clasamentul pe echipe România a ieșit tot pe locul trei după Iugoslavia și Bulgaria. La Dinamoviada internațională de box care s-a desfășurat la Bialystok sovieticul Iaroscenko l-a întrecut la puncte pe Ion Dăncuț.
Se fac angajări: „Căutăm persoană cunoscătoare limbă engleză, pentru supraveghere fetiță cinci ani, eventual minigrădiniță, cartier Rahova”; „Oferim locuință și retribuție pentru îngrijire bolnavă”; „CINOR, cu sediul în str. Luterană 11, încadrează inginer de sistem principal, pentru calculatoare Felix X 512 sau pentru minisisteme de calcul și electrician întreținere”; „Caut femeie supraveghere școlar mic și menaj ușor”; „Direcția Centrală de Statistică încadrează dactilografe, secretar-dactilograf și revizor contabil principal. Doritorii se vor adresa la compartimentul personal”
De vânzare: „ Casă singur curte, patru camere, dependințe, grup sanitar, lemne, zonă Stadion Dinamo, convenabil, diverse obiecte”; „Casă cărămidă, com. Tălmaciu, jud. Sibiu, eventual schimb, dormitor, aragaz, mese, comodă, toaletă”; „Dormitor Bisca, haină piele 48, haine piele”; „Convenabil sufragerie florentină, lampadar stil, dormitor sculptat”; „Vioară veche, deosebită, semnată” ; „Mașină de făcut pufuleți”; „Ambarcațiune metalică 10 locuri în cabină Diesel, performanțe deosebite, șalupă fibră șase locuri, parbriz motor nou 23 cp, AKAY GXF 35, Rostov”
Se cumpără: „Pianină marcă bună stare perfectă”; „Urgent bibliotecă completă, cutii goale Nescaffe, Emau albastru închis, butelie aragaz. Vând sobă motorină, unelte, ace, ață pescuit”
La Ateneul român, Recital vocal instrumental: Ilinca Dumitrescu (pian); Sanda Șandru (soprană), Aurelian Octav Popa (clarinet). La Teatrul Național (Sala Mare), Fata din Andros. În Sala Amfiteatru, Cineva te iubește. La Teatrul Mic, Ivona, principesa Burgundiei. La Teatrul Foarte Mic, Dragă Joe. La Teatrul Giulești, sala Majestic, Pescărușul. La Teatrul satiric muzical C. Tănase, Grădina Boema, Bună seara, Boema! Ansamblul artistic Rapsodia Română are în program Șezătoare românească.
Pe ecranele cinematografelor rulau Martori dispăruți; Dragoste și datorie; Flori de gheață; Gară pentru doi; O vară cu Mara; Artista, dolarii și ardelenii; Extemporal la dirigenție, Maria și Mirabela în Tranzistoria; De la literatură la film; Secretul lui Nemesis; Nava lui Yang; La trei pași de dragoste; Norocoasa; Păsările; Dragoste și datorie; La trei pași de dragoste.
La televizor programul începe la ora 19.00, cu Telejurnalul. Apoi, la 19.25, În dezbatere: Documentele pentru Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român. Creșterea rolului conducător al partidului – cerință legică a desfășurării cu succes a procesului construcției socialiste. Documentar. La 19.50, Industria – programe prioritare. La 20.10, Trăim decenii de împliniri mărețe. Versiuri și cântece patriotice, revoluționare. La 20.40, Mândria de a fi cetățean al României socialiste. Angajamente onorate. Reportaj. La 21.00, Din marea carte a patriei. Valea Crișului Negru. Producție a Studioului de film TV. La 21.15, Înalta răspundere patriotică, revoluționară a tineretului pentru viitorul României. Muncă, învățătură, creație. Embleme ale tinereții în anii Epocii de aur. La 21.35, Te cântăm, iubită țară! Muzică ușoară românească. La 21.50, Telejurnal. Programul se încheie la ora 22.00.