Joi 14 septembrie 1989

Vremea e răcoroasă, chiar rece în nord și nord-est. Cer variabil cu înnorări accentuate în vest și sud-vest. Acolo pe alocuri va ploua. Pe alocuri se produce ceață, mai ales în centrul țării și în zona de munte. Temperaturile maxime sunt cuprinse între 14 și 22 de grade, iar cele minime între 4 și 13 grade.

Cuplul Ceaușescu însoțiți în limuzina lor de cuplul de dobermani ai familiei, vizitează Moldova. Au făcut prima baie de mulțime la Iași, la aeroport, unde i-a așteptat Maria Ghițulică, prim-secretar de partid înspăimântată și plină de evlavie, o formație de militari, gărzi patriotice și detașamente PTAP care au prezentat onorul. Fanfara a cântat imnul și cei doi Ceaușești au mâncat pâine cu sare din tava pusă la dispoziție de niște tinere îmbrăcate în ciobănițe. Procesul verbal consemnează îndelung protocolul de stimă și afecțiune stabilit de propagandiști: după ce au mestecat pâinea și sarea, cei doi au fost acoperiți de flori aduse de pionieri și șoimii patriei, tineri și tinere. A urmat un lung șir de vizite la Întreprinderea de traductoare (creată „la indicația secretarului general al partidului”), Întreprinderea mecanică de material rulant (cea mai veche unitate industrială din Pașcani unde „numeroși muncitori, ingineri, tehnicieni și-au manifestat cu căldură satisfacția de a se întâlni din nou cu secretarul general al partidului, de a-i raporta nemijlocit succesele dobândite în îndeplinirea sarcinilor ce le revin”), la Întreprinderea pentru industrializarea sfeclei-de-zahăr, Stațiunea de cercetări agricole Podu Iloaiei, CAP-uri, IAS-uri și ferme piscicole. Erau vizite de câteva minute, făcute în goana mașinii, doar pentru a face ca realegerea lui Ceaușescu în funcția de secretar general să pară doar o glumă a democrației de partid (ceea ce oricum era). Mai era, desigur, la mijloc și narcisismul lui Ceaușescu care-și recăpăta siguranța și certitudinile în aclamațiile mulțimii, chiar dacă acestea erau deseori dublate de aplauze și urale înregistrate ca în serialele de comedie. Ritualul era bătut în cuie și repetat peste tot. La Movileni, de pildă, au fost întâmpinați de „sutele de cooperatori, mecanizatori și de alți locuitori ai comunei aflați în câmp la strângerea recoltei” care au lăsat furcile din mână și l-au dus să viziteze câteva parcele cultivate cu porumb, cartofi și legume „culturi de bază la care an de an se înregistrează producții tot mai mari.” Ceaușescu i-a lăudat, le mai dat niște indicații iar la plecare au fost din nou „ovaționați îndelung, locuitorii comunei exprimându-le, încă o dată, vii mulțumiri pentru vizita efectuată, pentru indicațiile date, angajându-se să muncească cu abnegație pentru obținerea de producții și mai mari, în concordanță cu obiectivele noii revoluții agrare.” În aceeași zi, au vizitat o expoziție unde „au analizat (...) aspecte ale dezvoltării agriculturii în județul Iași.” Pe tarabele expoziției „o gamă bogată și variată de produse agroalimentare, diferite sortimente de legume și fructe, produse ale industriei mici, obiecte de uz gospodăresc.” Peste tot printre tarabe, populație entuziasmată a scandat minute în șir „pentru PCR și secretarul său general.” Amfitrion le-a fost directorul general al Direcției agricole județene, Constantin Dascălu, care spune că volumul mare de investiții alocate „a asigurat creșteri semnificative de la an la an, atât a producției vegetale cât și a celei animaliere.” Suprafața irigată e cam de douăzeci de ori mai mare ca în 1965, a crescut și numărul de tractoare și combine, de utilaje agricole în general, drept care s-au obținut în acel an, după cum spune directorul, cele mai mari producții la grâu și orz din istoria județului. De asemenea, au fost valorificate terenurile în pantă, improprii culturii cerealiere, plantându-se acolo livezi și vii. Revoluția agrară a reușit, decid cu toții. Prim-secretara Ghițulică, bobinatoare de profesie, a făcut Ștefan Gheorghiu, a lucrat ca redactor la Scânteia tineretului și a fost aleasă în 1979 deputat în MAN. A ajuns prim-secretar la Iași în 1987 de unde nu a mai fost evacuată decât pe 22 decembrie 1989. În biroul ei, masele acelea furioase de la care Ceaușescu voia stima și mândria au descoperit un carnețel cuprinzând numele tuturor „persoanelor de sprijin” ale Securității, o sută de membri de partid care erau când și când activați de poliția politică, în funcție de interese. Pe listă, multe nume interesante de intelectuali și oameni importanți din județ.

Se publică interviul acordat de Ceaușescu lui Carlos Estrada Lang, redactorul șef al ziarului mexican Ovaciones. Punctul de pornire este, ca în cazul tuturor ziarelor din țările emergente, plata datoriei externe și gazetarul nu economisește vorbele de laudă pentru efortul economic al României, cerând sfaturi pentru propria lui țară despre modul în care a ajuns „la această remarcabilă victorie și ce efecte va produce asupra dezvoltării viitoare” a României. Pentru Ceaușescu întrebarea este o ridicare la fileu cam cum făceau aghiotanții lui pe plaja de la Neptun: se vede nevoit să facă istoria acestei datorii și pentru aceasta o ia de la „revoluția de eliberarea socială și națională, antifascistă și antiimperialistă care a lichidat pentru totdeauna dominația imperialistă și a deschis calea marilor transformări economico-sociale, a construcției socialiste în România.” Vorbește iar despre importanța Congresului IX care a pus capăt șablonismului, ploconirii și așa-zisului model unic în construcția socialistă.” Spune că pentru a lua o asemenea decizie, trebuie o puternică dezvoltare economico-socială. Era stimulat se pare de potemkiadele în care se transformaseră vizitele de lucru cu recolte record măsluite și cu alimentare și piețe pline de marfă ca să aibă ce vedea cuplul prezidențial din goana limuzinei. Apoi, în 1980, spune Ceaușescu, s-a decis să treacă la lichidarea datoriei, „considerând că ea constituia o piedică în dezvoltarea economico-socială, în ridicarea nivelului de trai al poporului.” După cum se știe, plata datoriei a golit piețele de alimente și a înfometat populația. În multe orașe din țară se trăia pe cartelă iar utilitățile (apa, energia electrică) erau furnizate conform graficului și extrem de limitat. Ceaușescu repetă acum cuvânt cu cuvânt mantra lui favorită: băncile impun o dobândă colosală, țările se afundă în datorii, România a împrumutat 11 miliarde și a plătit 17 miliarde de dolari datoria cu tot cu dobândă. FMI i-a prezentat un program în care erau impuse măsuri de „devalorizare a monedei naționale, de creștere a inflației și alte măsuri care, practic, deschideau calea dezorganizării economiei proprii.” Recunoaște că a acceptat la început programul însă după câteva luni și-a dat seama că nu se poate merge „pe această cale.” A anulat unilateral acordul și a stabilit ce trebuie făcut pentru plata integrală a datoriei externe. Spune că a făcut asta în contextul în care a investit, în aceeași perioadă de timp, circa două sute de miliarde de dolari în diverse proiecte de infrastructură. „Aceasta ne-a creat posibilitatea de a dezvolta puternic activitatea economică, de a realiza un vast program de construcții de locuințe, social-culturale și altele, de a ridica nivelul general al țării.” Spune că, pe lângă aceste investiții, au crescut și salariile și pensiile oamenilor. Așadar, nu au investit doar în pietre de construcție, ci și în bunăstarea oamenilor. Pornind pe acest tobogan retoric, nu mai putea fi stăvilit. Au pus în centrul preocupărilor dezvoltarea intensivă și modernizarea tuturor sectoarelor, aplicarea fermă a științei și tehnicii în toate domeniile iar în anul 2000 țara va fi în toate domeniile o țară socialistă multilateral dezvoltată. Oamenii vor avea un nivel de știință și cultură înaintat și de aceea va introduce învățământul de 12 ani pentru toți și vor dezvolta învățământul superior. Gazetarul îl ascultă respectuos, îi mulțumește și îl felicită „pentru toate aceste succese.” Îl întreabă apoi despre dezarmare, mai ales cea nucleară, un alt subiect în care Ceaușescu e ca peștele în apă și este plin de critici la adresa țărilor occidentale care au crescut cheltuielile cu înarmarea, în vreme ce România „a și trecut la reducerea unilaterală a înarmărilor și a cheltuielilor militare.” Spune că vrea ca în viitor cheltuielile militare ale țării să nu depășească mai mult de 3% din venitul național. Gazetarul îl întreabă ce părere are despre „restructurările” din URSS și unele țări socialiste, mai ales că România, spune gazetarul, are deja mari realizări în acest domeniu? Ceaușescu a parat cu discursul despre adaptarea principiilor socialismului științific la condițiile fiecărei țări și la renunțarea la „modelul unic” și la „alte forme de închistare.” Se laudă cu noile forme de conducere democratică a economiei, referindu-se la consiliul oamenilor muncii ca organe de conducere în care muncitorii sunt reprezentați în proporție de cel puțin 30%. Acestea sunt organe unice de conducere care răspund în fața adunării generale a oamenilor muncii (adică a proprietarilor și producătorilor). Iar acestea răspund în fața organelor superior față de „păstrarea proprietății socialiste a întregului popor sau cooperatiste, de înfăptuirea obiectivelor generale de dezvoltare a țării.” În cele din urmă, din aproape în aproape, toate aceste forme de conducere ajung să dea socoteală partidului și secretarului general. La nivel național se organizează congrese la care participă zeci de mii de delegați pentru a discuta problemele claselor și păturilor sociale. „Deci, problemele de bază le discutăm cu toți oamenii muncii, cu întregul popor, aplicând astfel practic teza științifică a construirii socialismului cu poporul și pentru popor!” Mai spune că preocupările din URSS și alte țări în această privire sunt probleme interne ale acelor țări dar nu poate ascunde că este preocupat „de faptul că în unele țări se neagă înseși unele realizări în construcția socialismului și se vorbește chiar de deschiderea drumului pentru revenirea la forme capitaliste în economie.” Ar vrea ca sistemul de conducere al societății socialiste să fie perfecționat dar consideră că aceste măsuri „trebuie să asigure mersul înainte și nu întoarcerea spre capitalism.” Cum ar veni, era îngrijorat că aceștia întinează valorile socialismului și că nu sunt preocupați de întărirea formelor socialiste de proprietate a întregului popor sau cooperative, sau de perfecționarea formelor socialiste de repartiție care să asigure deplina egalitate de drepturi, „menținând un echilibru între veniturile mari și mici.” Cu alte cuvinte, lupta împotriva dogmelor și modelului unic ține până la tipul de proprietate și modul în care este aceasta distribuită. De acolo încep alte dogme, cele care nu pot fi negociate. „Nu vrem să avem oameni săraci, dar nici bogați care să trăiască din munca altora! Vrem ca întregul popor- pe măsura dezvoltării societății – să aibă un nivel de trai cât mai bun și el însuși să hotărască calea dezvoltării sale.” Spune că oamenii au văzut că se ține de cuvânt și de aceea are o bună stare de spirit. „Desigur, au fost și lipsuri, și greutăți. Nu se poate spune că totul a mers ca pe asfalt, dar am mers continuu înainte.” Interviul continuă la fel, cu întrebări servite (Ce e de făcut în criza mondială? Trebuie organizată o conferință mondial a șefilor de stat? De ce crede că lipsește solidaritatea necesară „pentru a se realiza acest important obiectiv al umanității, formulat cu atâta claritate științifică de către dumneavoastră?”) care par redactate la Secția de propagandă a partidului nu în redacția unui ziar. Ceaușescu are, firește, răspuns la toate. Știe cum merg lucrurile în toate bucătăriile politice, are antidotul inegalităților, al asupririi celor săraci de către cei bogați:calea solidarității și unității țărilor în curs de dezvoltare. Bonus: Ce crede despre relația cu Mexicul? Excelentă și e loc de mai bine și apreciază că „multe mijloace de informare în masă din Mexic au o contribuție însemnată la dezvoltarea acestor raporturi (...) în acest cadru incluzându-se și gazeta dumneavoastră. În mod deosebit, aș dori să subliniez și contribuția personală a dumneavoastră la aceasta.” I-au priit urările de bine gazetarului: Carlos Estrada Lang a trăit o sută de ani, a fost considerat nașul tuturor gazetarilor din Mexic și s-a prăpădit în 2016 lăsând moștenire copiilor și nepoților un vast domeniu mediatic.

Constantin Dăscălescu, prim-ministru al guvernului RSR, îi trimite o telegramă noului președinte al consiliului de miniștri din Republica Populară Polonă, Tadeusz Mazowiecki, „cu prilejul învestirii sale în această funcție, prin care îi adresează urări de succese în misiunea ce i-a fost încredințată și își exprimă convingerea că guvernele celor două țări vor acționa în continuare în vederea extinderii colaborării multilaterale reciproc avantajoase, în interesul popoarelor noastre prietene, al cauzei păcii și înțelegerii internaționale.”

În Jurnalul ei, Doina Cornea rememorează momente din viața tatălui său, după ce, câteva zile înainte, la sfârșitul lui august, murise mama ei. Își amintește cât era de frumoasă ziua în care a murit tatăl ei. O moarte suspectă: „s-a aruncat (a căzut?) de pe terasa de la etajul 2 în curtea interioară a Medicalei II” unde fusese internat pentru o intervenție chirurgicală. Doina Cornea spune că nu se va ști ce s-a întâmplat: „Tata slăbise mult în ultimele două, trei luni, era foarte palid și deprimat, deși în iarnă își petrecuse, în baza unui bilet sindical, concediul în Sinaia, de unde s-a întors încrezător și bine dispus. (...) Între timp fusese concediat din postul său de om de serviciu (pe care-l deținea de vreo șapte ani) nereușind să însumeze în cartea de muncă socialistă anii necesari dobândirii dreptului la o pensie integrală minimă. Îi mai lipseau trei ani (Așa cum am mai menționat, comuniștii nu i-au recunoscut cei peste douăzeci de ani munciți în administrația României interbelice). După concediere i s-a acordat la cerere o indemnizație (pensie?) pentru 12 ani de muncă, la rândul ei calculată pentru un venit lunar minimal, cel de muncitor necalificat, activitate la care, de fapt, fusese redus.” Mama Doinei Cornea i-a povestit că în preziua accidentului, tatăl ei a chemat-o și i-a spus „Lasă-mă să te sărut poate nu ne vom mai vedea niciodată” De fapt, totul s-a petrecut din pricina stării de spirit precare a tatălui, lovit de soartă în atâtea chipuri după instaurarea comunismului.

Este descoperit, în Pădurea Verde de lângă Timişoara, cadavrul inginerului constructor Ernő Újvárossy, şeful lucrărilor de renovare a bisericii reformate unde slujea pastorul László Tőkés. Újvárossy dispăruse de două zile. László Tőkés susţinea că e vorba de o crimă politică.

Maria Dinescu le transmite „recunoștință și mulțumiri doctorului Niță Costescu de la Spitalul CFR 2, precum și întregului personal medical, „pentru înalta competență profesională care mi-a redat sănătatea”.

Moare Ilie Stoenescu, profesor universitar între anii 1948 și 1975 la Facultatea de Drept din București, titular la Drept procesual civil și, o vreme, șef al catedrei de Drept civil. În 1966 a primit titlul de laureat al Academiei RSR și premiul Simeon Bărnuțiu pentru „Tratatul teoretic și practic de procedură a executării silite” (în colaborare).

Moare Eugen Stănescu, membru corespondent al Academiei de Științe Sociale și Politice, membru de partid din ilegalitate, director al Institutului de Studii Sud-Est Europene în perioada 1978-1985, specialist în domeniul bizantinologiei, al istoriei și civilizației sud-est europene.

Se fac angajări: „Căutăm gospodină internă pentru menaj complet la familie pensionari”; „Coop. Avântul Îmbrăcămintei încadrează meșteri croitori, tricoteori și pălăriei, ctg. 3-5 și care îndeplinesc condițiile legii, pentru a fi responsabili de unități de comandă”; „Centrala România film încadrează prin concurs stenodactilografă. Candidații trebuie să aibă domiciliul în municipiul București”; „IPREC încadrează urgent electrostivuitorist, lucrător gestionar magazin, vânzător cu respectarea condițiilor prevăzute de legea 12/1971”; „Parohia Giulești Sârbi Sector 6 București încadrează muncitori necalificați mai în vârstă ca îngrijitori la cimitir și o îngrijitoare la biserică. Asigurăm locuință.”
De vânzare: „Convenabil dormitor, recamier, mobilă răchită, covoare manuale, bucătărie, diverse obiecte”; „Convenabil dormitor Nina, bibliotecă Ramona, masă fotolii, samovar”; „Presă struguri, robot bucătărie KMB, fotoaparat Praktica blitz, cumpăr mini Mobra”; „Dantelă albă, bufet vechi, pătuț, tricicletă copil, plintă marmură, ciment alb, ipsos, vopsea argintie”; „Haină blană astrahan nouă, cojoc nou damă, haină piele bărbătească nouă, masă sufragerie, șase scaune noi, aparat foto Kiev, aparat cinema și proiector, proiector diapozitiv (Orizont), bicicletă ergonometrică”; „Sufragerie Nina nefolosită”; „Convenabil două camere decomandate, etaj 4 (ultimul) Rahova, dormitor Felicia (unicat), hol Firicel, dulapuri bucătărie”; „Pat dublu de mijloc, două noptiere, panel nuc, pilotă puf, dormeză două persoane, televizor Opera H 2, plăpumi noi, perne de puf”

Se cumpără: „Televizor color în garanție, video Player sigilat, congelator”; „Cumpăr căruț sport model deosebit, stare foarte bună”; „Cumpăr convenabil (dublu) radiocasetofon (defect), casete, televizor (color), video, bibliotecă, bucătărie, rafturi cărți, frigider, divers mobilier, obiecte decorative, cosmetice, ceas. Vând mașină tricotat.”

La televizor, la ora 19.00, Telejurnalul de seară. La ora 19.30, File de glorioasă istorie. La ora 19.50 În dezbatere: Documentele pentru Congresul al XIV-lea al PCR. Știință – cercetare – producție – drumul către recolte mari sigure, stabile. La ora 20.10 Laureați ai Festivalului național „Cântarea României.” La 20.40, Tinerețe – educație – spiritul revoluționar. Școala – citadelă a învățăturii, muncii, creație a educației revoluționare. La 21.00 Film serial. Misiunea. Producție a Studioului de film TV. Regia Virgil Calotescu. Episodul 6. La 21.50, Telejurnal. Programul se închide la ora 22.00.