Luni 16 octombrie 1989
Soarele răsare la ora 6.31 și apune la ora 17.30. Vreme instabilă mai ales în partea de est. Cerul e acoperit și plouă, pe alocuri în aversă. În rest, cer noros, ploi doar pe arii restrânse. Vântul se intensifică în est și la munte. Temperaturile minime nocturne sunt cuprinse între zero și 8 grade iar cele maxime între 10 și 18.
La ora 14 trecute fix întregul Comitetul Politic Executiv îi așteaptă la aeroport pe cei doi Ceaușescu și gărzile lor să vină din vizita făcută în județele Bistrița Năsăud și Cluj. Dar, conform agendei Elenei Ceaușescu (apud Lavinia Betea), programul primei tovarășe a țării abia începea. Ea primea la Cabinetul 2 în ordine pe Poliana Cristescu (fosta soție a lui Nicu, dar noră pe veci a Elenei), Constantin Radu, Emil Bobu, Silviu Curticeanu, Bărbulescu. Din aceste vizite este vizibil că Elena avea propria ei curte de slugi din care nu cele mai importante erau oamenii Securității.
În județul Buzău, ca de altfel și în alte zone agricole (adică peste tot) copii și tinerii pun umărul serios și muncesc patriotic în „amfiteatrele recoltei” cum erau denumite eufemistic taberele de muncă unde erau duși în primele săptămâni din primul trimestru de școală. „Cei peste 15 mii de tineri buzoieni au înscris în cataloagele toamnei note maxime la acțiunile prioritare cum sunt recoltatul strugurilor, fructelor, legumelor” scriu D. Dincă și Sorin Burlacu, corespondenții Scânteii tineretului. La fermele Întreprinderii agricole de stat de la Săbăteni, de pildă, au muncit peste 8000 de tineri. La Stațiunea de cercetare viticolă Pietroasa au muncit 500 de uteciști. Elevii de la liceele M.Eminescu, pedagogic, industrial 2 și 7 din Buzău, Berca și Nehoiu și de la alte școli și licee au cules recolta în podgoriile IAS Râmnicu Sărat, la CAP-urile din Breaza, Năieni, Blăjani, Poșta Câlnău, Merei și multe altele. Vreo 1200 de tineri au fost duși la Asociația de sere și solarii Buzău. Întreprinderea județeană de legume și fructe asigură în fiecare an condiții de cazare pentru serii de câte o sută de studenți de la Facultatea de medicină din București „veniți să dea o mână de ajutor la valorificarea superioară a roadelor toamnei.” Ce au cules ei vreme de două săptămâni în „amfiteatrele recoltei”? 85 de tone de ardei decapat, 160 de tone zarzavat pentru iarnă, au sortat produse legumicole. Și în livezi au fost zilnic o mie de tineri. În total cei 15 mii de tineri au recoltat peste 3000 de tone de struguri, 1200 de tone de fructe, 850 tone e legume, peste 640 de tone de cartofi și alte produse agricole.
Locatarii din strada Valea Ialomiței sunt disperați: apa caldă menajeră nu ajungea în acel bloc decât până la etajul VI. Și nu de ieri de azi, ci de la începuturi. Gazetarii de la Informația Bucureștiului, mai buni administratori ca politrucii de la sector, vorbesc la Direcția de gospodărie și află că, într-adevăr „solicitarea era pe deplin îndreptățită, din cauza unui blocaj pe branșamentul ce alimentează punctul termic.” După deblocarea vanei, nivelul presiunii apei calde a crescut, anunță Eugen Eftimiu. În sectorul trei, pe străzile Ilioara, Rotundă și Lotrioara lucrările celor de la ICAB și IDEB (canalizarea și electricitatea, prin urmare) rupseseră drumul și spărseseră o conductă în perimetrul Liceului industrial 26. De asemenea mai multe canale erau înfundate și se circula pe acolo cu pantalonii suflecați în acel miez de toamnă. Administrația de sector promite că se va trece la curățarea rigolelor și că ICAB și IDEB vor încheia „remedierile la trotuare și carosabil.” Dar, îi admonestează administrația pe reclamagii, să nu uite că e de datoria cetățenilor, conform Legii 10/1982 „să mențină starea de curățenie pe străzi, alei și spații verzi.” Gheorghe Vasilovschi care locuia în Liviu Rebreanu se plânge că deși a plătit integral impozitele pe care le datora încă din luna mai, în luna iunie circumscripția financiară a sectorului 3 i-a pus poprire pe salariu. „Când, în sfârșit, a ieșit la iveală greșeala și mi s-au dat asigurări că mi se vor înapoi banii, au apărut alte opreliști. Funcționara de la ghișeul 3 al circumscripției financiare pretinde să aflu eu numărul de cont și datele de remitere a sumelor ce-mi fuseseră reținute. Or, unul greșește și altul să alerge?” Se pare că petentul a primit banii înapoi, nu și mândria pierdută la ghișeu. La blocul 48 de pe Calea Moșilor, mai mulți locatari, supărați pe copiii care se jucau în fața blocului, au plătit un buldozer care a venit și le-a stricat terenul de joacă dar și strada. Pentru a nu avea probleme, locatarii au cerut, post-festum, aprobarea ADP sector 2 însă funcționarii primăriei i-au amendat cu 7000 de lei, istorisește Săptămâna lui Eugen Barbu.
Apare Magazin istoric. Din sumar: Partidul Comunist Român – partid al istoriei și viitorului României. 25 octombrie 1944. Libertatea patriei române; „Țările acestea ale vechii Dacii”; „Zhang Heng – Descifrând tainele artei și științei chineze”
La așa-numita „Demonstraţie de luni” care a avut loc la Leipzig, în RDG, au participat circa 120 000 de persoane. Demonstraţii similare au loc la Dresda şi Magdeburg. Prima demonstrație din Leipzig avusese loc în 4 septembrie după săptămâna rugăciune pentru pace care avea loc în Biserica Sfântul Nicolae (Nikolaikirche). Est-germanii se puneau sub protecția bisericii luterane pentru a cere prin manifestații nonviolente libertatea de călătorie, un guvern democratic. Cu ocazia celei de-a 40-a aniversări a înființării RDG, pe 7 octombrie, deci chiar când Nicolae Ceaușescu se afla la Berlin, forțele armate guvernamentale au intrat în forță în manifestanți și au făcut circa 3500 de arestări și au rănit mulți protestatari. Este un exemplu de intervenție în forță pe care Ceaușescu l-ar fi vrut aplicat la Timișoara, conform celebrei stenograme a ședinței CPEx din ziua de 17 decembrie. La două zile după manifestațiile de la Leipzig, din 16 octombrie, Erich Honecker a fost silit să-și dea demisia. În săptămâna care a urmat pe străzi au ieșit sute de mii de oameni și se pare că Demonstrațiile de luni (legate, iată, de toleranta Biserică Luterană) au pavat drumul către căderea Zidului Berlinului, petrecută pe 9 noiembrie 1989. Aceste manifestații s-au încheiat în martie 1990, odată cu primele alegeri parlamentare pluripartinice din țară.
La Sofia, în Bulgaria, profitând de desfășurarea Conferinței pentru Mediul Înconjurător, o reuniune în organizarea OSCE , cetățenii bulgari, organizații neguvernamentale protestează împotriva regimului comunist.
În topul de muzică al lui Andrei Partoș la secția română pe primul loc este Angela Similea cu Ultimul tramvai. Pe doi este Aura Urziceanu cu Tu ești toată viața mea. Urmează, pe trei, Carmen Mureșan, Nu crede în uitare. Apoi, în ordinea, Stela Enache (Hai, vino și stai lângă mine); Florin Apostol (Te-am chemat); Mircea Vintilă (Castele de nisip). La secția străină pe locul întâî Queen cu I Want It All. Apoi Jason Donovan, Sealed With a Kiss. Pe trei se plasează Paul McCartney cu My Brave Face. Urmează Natalie Cole, Miss You Like Crazy; Rod Stewart, Crazy About Her; Sandra, Around My Heart. La secția de muzică populară pe primul loc este Ileana Domuță Masta, Dragu-mi-i la veselie. Pe doi, Florica Jinga, Satul meu de peste deal. Pe trei Traian Jurchela cu Mândră chică galbenă, Alexandru Pugna (Plugul, patru boi îl trag) și Pavel Boroancă (Cine-o zis întâi doina).
Se fac angajări: „Caut pensionară singură, serioasă, internă, termen lung, îngrijire vârstnică, suferindă, zona Rosetti”; „Instituție centrală încadrează temporar (steno)dactilograf”; „Întreprinderea Ascensorul încadrează primitor distribuitor cu gestiune produse petroliere, materiale metalurgice și chimice, diverse cu locul de muncă în sect. 4 și 6”;„Tăbăcăria minerală Jilava încadrează cu domiciliul în București: economist, tinichigiu ind. Categ. 3-6, tâmplar mecanic, lăcătuș întreținere, instalator, electrician, strungar”: „Întreprinderea Adesgo cu sediul în București, Calea Șerban Vodă, organizează concurs pentru ocuparea postului de șef atelier mecano-energetic”; „Fac menaj la familie cu copii preșcolari, pentru retribuire și cameră intrare separată, central.”
De vânzare: „Casă la curte cu viță de vie și ciupercărie, pomi fructiferi, patru camere, bucătărie, baie, dependințe, garaj, apă și canal”; „Dormitor, sufragerie ambele lemn de nuc, bucătărie, televizor Grigorescu, smoking, jachetă, frac, îmbrăcăminte damă 44-46, toate foarte convenabil”; „Fototapet vând. Cumpăr manometru mic, frigidere defecte, numai Arctic, Frigero, Zill, pentru piese”; „Garnitură vulpe polară nouă și apartament 3 camere decomandate, parter, str. Podul Giurgiului”; „Dormitor din lemn trandafir, fotolii, clăpari 40, tensiometru, covoare, saltele, plăpumi”; „Mașină cusut Singer, suveică rotundă, stare excelentă”; „Ferăstrău Drujba, televizor color, sigilate. Cumpăr video Player, cu derulator, sigilate”; „Guler, căciulă astrahan bărbătească, gulere, căciuli damă de nurcă, nutrie, iepure Siberia, glugă manșetă imitație, cuvertură in, rochii de teatru, mașină de cusut Pratt, toate noi”
Se cumpără: „Filtru pentru sobă cu ardere completă, boxe auto și videorecorder nou. Vând stopuri Ford 17 MS noi”; „Boiler electric 5-10 l, semicursieră Sputnik absolut nouă, complet echipată”; „Cumpăr sobiță teracotă cu rezistență electrică și radio Selena nou”; „Dulap de bucătărie alb cu două uși care se suspendă pe perete, numai în perfectă stare”
Franț Jeni din București le mulțumește din inimă „tovarășilor doctori conf. Nicolescu, dr. Boja, specialist, Kesz, anestezist și tov. Asistente Sikolodi, Bunică, Alexandru de la Spitalul de Urologie Târgu Mureș, care cu deosebită grijă, omenie și devotament profesionale mi-au redat sănătatea.” Și Flori și Nicu Chiriac din Râmnicu Sărat îi transmit „recunoștința și mulțumirile noastre profunde eminentului chirurg dr. Șaptefrați Valeriu din cadrul Institutului de Oncologie București pentru operația reușită și îngrijirile deosebite acordate fratelui și cumnatului nostru Chiriac Gigi din Focșani.” Cei șapte copii ai Paraschivei Roșu din comuna Gherghești Vaslui „aduc vii mulțumiri medicului primar Zaharescu Violeta de la Spitalul Bârlad pentru operația făcută prin care a salvat-o pe mama noastră de la orbire.”
În Sala Studio a Ateneului Român, Recital de violoncel. În Sala Mare a Ateneului Român, Recital de pian. La Teatrul de Operetă, Liliacul. La Teatrul Național, în Sala Mare, Ucenicul vrăjitor. În sala Amfiteatrul, Arta Renașterii în Franța: Monumentele de pe Valea Loirei. La Teatrul Nottara, Acești îngeri triști. La Teatrul Foarte Mic au loc Seratele Teatrului Mic (Barbu Ștefănescu Delavrancea – Sinteza artelor). Teatrul Evreiesc de Stat are reprezentație cu Sonata Kreutzer în sala Majestic a Teatrului Giulești.