Marți 19 decembrie 1989

Soarele răsare la ora 7.47 și apune la ora 16.37. Temperaturile sunt într-o scădere ușoară. Este totuși vreme caldă pentru această perioadă a anului. Cer temporar noros. Plouă în vestul, centrul și nordul țării. Izolat și în celelalte regiuni. Ninge la munte și izolat în alte regiuni. Temperaturi minime între -2 și +8 grade. Cele maxime se încadrează între 4 și 14 grade.

Pentru a șterge urmele masacrului din Timișoara, la comanda Elenei Ceaușescu și a celulei de criză pe care o coordona 43 dintre cadavrele protestatarilor uciși în timpul protestelor au fost încărcate dis-de-dimineață din morga Spitalului județean într-o frigotermă și au fost transportate la București, la Crematoriul Cenușa. Această etapă a luptei împotriva manifestanților timișoreni a primit numele de Operațiunea Trandafirul. Revolta s-a amplificat însă și muncitorii de pe platforma industrială a orașului, din întreprinderile 6 Martie, Solventul, Elba, Electrobanat au început să protesteze și să intre în grevă. Deși nu s-au înregistrat ciocniri între forțele de ordine și manifestanți ca în ziua precedentă s-au înregistrat totuși morți și răniți. Autoritățile de partid și de stat din municipiul Timișoara încearcă să calmeze situația însă protestele continuă, muncitorii scandând „Nu muncim sub arme!” „Vrem carne!” „Vrem căldură!” „Jos Ceaușescu!” Ilie Ceaușescu, șef al Consiliului Politic Superior militar, le spune cadrelor Armatei întrunite la Comandamentul Diviziei mecanizate din Timișoara că există pericolul unei agresiuni externe împotriva României și că teritoriul țării fusese penetrat de circa 2000 de agenți străini provocatori. „Tulburările sunt provocate de elemente teroriste, aservite intereselor țărilor capitaliste, scopul lor fiind răsturnarea socialismului și întoarcerea la capitalism!” (cf. Sergiu Nicolaescu, Lupta pentru putere) Pare un citat din raportul despre victoria socialismului ținut de Ceaușescu la Plenara din octombrie. Așadar, nu frigul, abuzurile, sărăcia, foamea, umilințele de zi cu zi, teroarea erau de vină pentru proteste, ci forțe străine, ostile Epocii de aur și Eroului între eroii neamului. Între timp, generalii Gușă și Milea se pun de acord și retrag mare parte din efectivele și tehnica militară de pe străzile orașului, permițând astfel ca protestele pașnice să se desfășoare în continuare. Nicu Ceaușescu, prim-secretar PCR la Sibiu, le spune subordonaților că, dacă va fi vreo manifestație în oraș, se va trage în plin, iar dacă armata nu se va supune ordinelor, își va aduce el „oamenii” de la București. Prin țară se formează și încep să apară pe străzi patrule militare cu muniție de război. Seara, la București, Crematoriul Cenușa începe incinerarea victimelor represiunii de la Timișoara. Cenușa acestora este aruncată într-un canal din Popești-Leordeni. În unele orașe (Sibiu, Alba Iulia, Sebeș, Deva, Brașov) circulă manifeste ale unui Comitet național de eliberare SLOMR prin care se cere ca „dictatorul” și camarila lui să predea puterea. Se cere declanșarea unei greve generale din ziua de 21 decembrie, ora 9 dimineața (vezi Alesandru Duțu, 1989-Cronologia). Ministerul de externe de la București transmite ambasadelor un cod de conduită pentru a evita sau distorsiona informațiile în legătură situația din țară. Diplomații români trebuie să spună că nu au cunoștință de „așa-zisele evenimente de la Timișoara.” Dacă jurnaliștii insistă, să spună că România respinge „cu hotărâre orice încercări de amestec în treburile interne”, „orice încercare de nesocotire a atributelor fundamentale ale independenței și suveranității naționale, de atentare la interesele securității, de încălcare a ordinii și legilor ei. În România se vor întreprinde măsuri ferme împotriva unor astfel de încercări, împotriva oricăror acțiuni provocatoare și diversioniste, inițiate de cercuri reacționare, antiromânești, de serviciile speciale și oficinele de spionaj din străinătate” (Colectiv- 1989. Principiul dominoului. Prăbuşirea regimurilor comuniste europene) În ciuda acestor minciuni, Comunitatea economică europeană adoptă o declarație prin care cei 12 miniștri de externe condamnă „reprimarea brutală și violentă” a manifestațiilor de protest. Se spune că CEE și-a manifestat dezaprobarea față de regimul din România sistând acordurile de colaborare. „Comunitatea își rezervă dreptul să ia măsurile corespunzătoare, în funcție de evoluția situației din țară.”

La Europa Liberă, dramaturgul Eugen Ionescu adresează un apel către români în care le spune că „Sunt departe, dar sufletul meu suferă alături de voi! Vă doresc izbândă, pe care sunt convins că până la urmă o s-o aveți!” Helmuth Frauendorfer semnează împreună cu alți 10 scriitori germani din România un apel către armată, către miliție și către securitate cerându-le să nu mai tragă în oameni: „De ce îi slujiți pe acest criminal și pe familia lui? Și voi faceți parte din această națiune și obligația voastră ar fi să apărați națiunea, și nu pe criminal!” Este cert că în Timișoara vârful de sarcină trecuse însă explozia de acolo începea să aprindă alte zone din țară. În Iași, Cluj, Brașov și, evident, București, se instaurase starea de urgență și oamenii nu aveau voie să meargă sau să se strângă în grupuri mai mari de cinci persoane.

Elena Ceaușescu, lăsată să se descurce singură după plecarea lui Ceaușescu în Iran, a avut o zi plină. Dimineața, a prelucrat cu Bobu, Curticeanu, Postelnicu, Vlad și Dăscălescu vreme de o oră și mai bine situația din Timișoara. A continuat la prânz cu o altă ședință de informare la care au participat Bobu, Dăscălescu, Curticeanu și Manea Mănescu, alături de care Elena gospodărea țara în lipsa lui Ceaușescu. Trei sferturi de ceas mai târziu, o nouă ședință în formula de dimineață, fără Dăscălescu dar cu Mănescu. Și, în fine, seara, pe când cadavrele victimelor se prefăceau în cenușă la crematoriu, Elena se mai întâlnește iarăși vreme de aproape o oră cu Bobu, Mănescu și Curticeanu. Cu toți aceștia s-a mai văzut și în întrevederi face-to-face, de-a lungul zilei: și cu Bobu ( de trei ori), și cu Dăscălescu (de două ori), și cu Vlad sau Mănescu. Se vede și cu Totu, probabil pentru a discuta modul în care trebuie reacționat pe plan extern. Totu nu mai era din noiembrie ministru de externe dar avea relații și era cunoscut pentru semnarea Documentului final CSCE de la Viena (în ciuda opoziției lui Ceaușescu). Dar chiar și-așa, cu o agendă atât de încărcată, Elena Ceaușescu își face timp mai bine de o oră și jumătate pentru fosta ei noră, tovarășa de la Pionieri, Poliana Cristescu. Cine știe despre ce or fi discutat, cu siguranță nu despre morții din Timișoara.

Între timp, Ceaușescu, care, dacă e să ne luăm după zâmbetele din poze, pare să fi fost dezinformat pe tot parcursul vizitei în Iran, era primit la Teheran ca un padișah sau, mă rog, ca un ayatollah. În preambul, ziarele publică interviul dat ziarului Tehran Times în care Ceaușescu laudă „cursul ascendent al relațiilor dintre România și Iran. De altfel, se poate spune că noua întâlnire româno-iraniană la nivel înalt constituie o expresie a cursului pozitiv al relațiilor dintre țările și popoarele noastre” etc.etc. spunând că-și propun să intensifice legăturile economice, în special în domeniile industriei grele, a construcțiilor de mașini, chimiei și petrochimiei, electrotehnicii, energeticii și transferului de tehnologii și în câte și mai câte alte ramuri economice. Este rugat să vorbească despre succesele țării și perspectivele de dezvoltare pe viitor și Ceaușescu nu economisește superlativele și epitetele față de sine însuși și partid. Vorbește despre bilanțul făcut la nivel național al realizărilor de după Revoluția de la 23 August, despre actualul stadiu al societății socialiste românești și despre perspectivele țării în cincinalul 1991-1995 și în perspectivă până în anii 2000-2010. Spune că țara a fost sărăcită de monopolurile străine imperialiste și de dominația imperiilor străine dar după aceea, într-o perioadă istorică scurtă, România s-a dezvoltat și industrializat ca puține alte țări.

Cei doi, Ceaușescu și Rafsanjani, au ținut speech-uri motivaționale și însuflețite pe tema cooperării, întrajutorării și interzicerii „amestecului cercurilor imperialiste în treburile diferitelor state, a susținerii diferitelor forțe antinaționale din diferite țări”, după cum spunea Ceaușescu, gândindu-se la ale lui, de-acasă, precizând că, pentru a consolida interesele păcii și securității popoarelor, militează „ferm pentru eliminarea forței și amenințării cu forța în viața internațională” spunând că toate asperitățile și tensiunile trebuie soluționate la masa verde, pe cale pașnică. „Acordăm o mare atenție problemelor subdezvoltării, accentuării împărțirii lumii în țări bogate și sărace. Actuala politică a țărilor capitaliste dezvoltate de jaf și asuprire a statelor în curs de dezvoltare face ca anual zeci de miliarde de dolari din țările sărace să meargă spre țările bogate, spre monopolurile străine.” Rafsanjani, la rândul lui, e bucuros să-l aibă la el acasă pe Ceaușescu în care vede un posibil arbitru european al sferelor de influență din Orientul Mijlociu. Spune că vinovate de criza regională (inclusiv de faptul că Iranul continuă să se afle pe picior de război cu Irakul) ar fi trupele Israelului „care se străduiește să păstreze viu focul războiului și vărsarea de sânge în această zonă, încearcă să facă astfel ca regiunea sensibilă a Orientului Mijlociu, care are rolul de legătură între cele trei continente ale lumii, să rămână mereu în centrul crizei mondiale.” Pe măsură ce vorbește, devine tot mai clar de ce este tovarăș de luptă și revoluție cu Ceaușescu: amândoi susțineau necesitatea păstrării unității Libanului și celebrau aniversarea revoltei palestinienilor (se împliniseră doi ani de Intifada) în zona „ocupată” de către trupele israeliene. „Noi insistăm din nou pentru sprijinirea materială și morală a revoltei poporului palestinian, pentru a-l ajuta să-și realizeze idealul și drepturile pierdute.” De asemenea, ambii sunt alături de poporul musulman din Afghanistan în lupta pentru independență. Dar nu orice independență, ci una islamică și nealiniată.

Se publică o extinsă revistă a presei centrale iraniene. În cotidianul Ettelat Ceaușescu este prezentat ca un „prestigios militant pentru accesul țărilor în curs de dezvoltare la cele mai noi cuceriri ale științei și tehnicii”. Alt articol (în Tehran Times, însoțind interviul) laudă România pentru că oferă exemplul „unui stat care, luptând pentru libertate și independență, a reușit să-și dezvolte o economie puternică și să așeze la baza acestui proces cuceririle științei și tehnologiei moderne.”

Pe lângă laudele adresare Revoluției islamice din Iran, presa de la București continuă să fie interesată de revoluția permanentă și de impactul modernizării asupra conștiinței sociale, cum spune în România liberă Corneliu Antim. Congresul IX a însemnat punerea pe picioare a unui uriaș „dispozitiv industrial” „supus în permanență perfecționărilor tehnice și funcționale.” Procesul de modernizare al cărui start s-a dat în sălile plenarelor și congreselor pune în evidență „o pronunțată intelectualizare a masei muncitoare a țării, întreaga noastră națiune situându-se – prin exercitarea fluxurilor noii revoluții tehnice și științifice, a noii revoluții agrare, a creșterii nivelului general de școlarizare până la limita maximă a învățământului mediu de 12 ani – la o înaltă condiție a cunoașterii, cu bază culturală apreciabilă și un ridicat spirit revoluționar.” Și toate aceste revoluții concentrice (agrară, tehnico-științifică, educativă) s-au născut din clarviziunea științifică a secretarului general al partidului și patriotismul și spiritul revoluționar le materializează în realitate. „Sigur, cerințele modernizării hotărâte a tuturor sferelor de activitate umane nu-s posibile fără un angajament conștient, pe deplin asumat, al celor chemați să o pună în aplicare. Pentru că, într-un anumit fel, modernizarea reflectă starea de maturitate a conștiinței sociale și profesionale a oamenilor muncii.” De aceea trebuie armonizată voința de modernizare cu dorința și putința oamenilor de a o face. „Atâta vreme cât însuși socialismul și comunismul înseamnă cunoaștere, știință, progres, atributele conștiinței revoluționare active trebuie modelate permanent, antrenate și puse în valoare în slujba noului tip de civilizație ce ne-am propus să o făurim – societatea socialistă și comunistă.”

Dar pentru reușita revoluției tehnico-științifice și triumful socialismului era necesară intensificarea muncii de control reglementată de legea 6/1972. Sorin Roșca Stănescu scrie în Informația Bucureștiului ce efecte revoluționare au avut controalele efectuate de comisiile oamenilor muncii în 1989 și la ce să se aștepte românii în anul care urma. În București, află gazetarul, existau aproape 3000 de echipe de control care acționau în întreprinderile bucureștene. „În această activitate trebuie să se manifeste permanent (...) o atitudine fermă, exigentă față de apărarea și gospodărirea bunurilor colectivității, controlul constituindu-se într-un puternic factor de educație civică” etc. În 1989 fuseseră efectuate numai în București vreo zece mii de controale în unități comerciale, în cantine, în fabrici de mâncare, piețe, în instituții sanitare, cămine muncitorești sau pentru tineret. Unele propuneri pentru îmbunătățirea muncii făcute de aceste comisii (de salariați scoși din producție pentru a face controale în domenii uneori străine de experiența și pregătirea lor) nu au fost puse în practică și așa explică gazetarul disfuncțiile aprovizionării cu combustibili lichizi și solizi „evident în detrimentul cetățeanului”. Era o explicație, printr-un truc de gândire laterală, pentru criza de lemne și cărbuni de pe piață. La ce să se aștepte oamenii în anul care urma să înceapă în câteva zile? se întreabă retoric gazetarul. Îi răspunde Constantin Marinescu, președintele Consiliului municipal al sindicatelor, care-l asigură că echipele de control își vor intensifica activitatea: „ne vom concentra atenția pentru a spori substanțial gradul de operativitate în urmărirea și soluționarea propunerilor făcute de echipele de control, în primul rând pe calea înlăturării cu desăvârșire a formalismului din activitatea acestora, a creșterii calitative a controalelor, a urmăririi până la capă a problemelor de care depinde activitatea de perspectivă” etc.etc. și nu în ultimul rând „vom pune un accent deosebit pe rolul preventiv al controlului.” Trebuie spus că aceste echipe de control erau cureaua de transmisie între sindicate, partid, miliție, procurori și muncitori. De multe ori se substituiau justiției și nu puțini au fost cei sancționați în primul rând de echipele de control pentru a intra după aceea în malaxorul judiciar.

S-au deschis Orășelele copiilor. Motiv pentru care toate gazetele amintesc faptul că la ultimul CPEx Ceaușescu e cel care a alocat peste 273 de milioane de lei pentru cei patru milioane de copii „sumă al cărei cuantum este mult crescut față de anul anterior.” Stimulați de aceste bonusuri și de cadourile făcute de organizațiile de femei din întreprinderi și instituții „milioane de copii prezenți în jurul Pomului de iarnă vor exprima prin intermediul versului și cântecului, dragostea și recunoștința fierbinte față de partid și secretarul său general, a cărui viață este consacrată cu nețărmurit devotament propășirii națiunii, viitorului fericit al patriei noastre socialiste”, spune Aurel Ghimpu în Informația. În Parcul Tineretului s-a deschis încă de la primele ore ale dimineții Orășelul copiilor. „Parcurgând aleile, micii vizitatori pot admira sugestivele imagini ale minunatelor ctitorii ale anilor socialismului, ale perioadei de aur a istoriei naționale – Epoca Nicolae Ceaușescu. Aceste imagini se împletesc armonios cu cele surprinse în laboratoare și ateliere-școală, în cadrul cercurilor tehnico-aplicative în care ei, copiii, se pregătesc cu stăruință pentru a devenit constructori demni și de nădejde ai mileniului trei.” Se pot plimba cu trenulețul prin acest feeric peisaj socialist. Ajunși la imensul pom sărbătoresc au ocazia să-i recite lui Moș Gerilă versuri anume pregătite. „Pe scena-televizor se derulează secvențele primului program artistic al orășelului prezentat de formații artistice (...) Omagiul ctitorului de țară nouă s-a intitulat montajul muzical-literar-coregrafic al elevilor de la Școala 113, urmat de un recital de versuri și cântece (...) Asemenea spectacole au avut loc ieri și în orășelele copiilor din parcurile Cireșarii, Obor, Temerarii, Sălaj-Vicina și Moghioroș.”

La Sala de Concerte a Radioteleviziunii Române, Pagini din creația compozitorului Sabin Drăgoi. La Ateneul Român: Recital de pian. Valeriu Rogacev. La Opera Română este programată o reprezentație cu Aida. La Teatrul de Operetă, Mamzelle Nitouche. În Sala Mare a Teatrului Național se joacă Titanic Vals. În sala Amfiteatru, Capcana. În Sala Atelier, Act venețian. La Teatrul Bulandra (sala din bdul Schitu Măgureanu) pe afiș este Omul cu mârțoaga. La Teatrul Mic se joacă O femeie drăguță cu o floare și ferestre spre nord. La Teatrul Foarte Mic, Dragă Joe.

Pe marile ecrane: Mircea; Există joi; Enigmele se explică în zori; Nea Mărin miliardar; Cei care plătesc cu viața; Enigmele se explică în zori; Amintiri din copilărie; Mama; Un comisar acuză; Revanșa; Rochia albă de dantelă; Fără prieteni; Potopul III-IV; Nu e ușor cu bărbații; O seară de iarnă la Gagra.

La televizor programul începe la ora 19.00 cu Telejurnalul. La 19.25, Colocvii despre tinerețe, educație, ideal. Reportaj-dezbatere. La 19.45, Puternică mobilizare pentru îndeplinirea exemplară a planului pe luna decembrie și pe întregul an. Folosirea la întreaga capacitate a mașinilor și instalațiilor. La 20.05 Teatru TV. Inimă fierbinte de Octavian Sava. Din distribuție: Valeria Seciu, Gilda Marinescu, Gheorghe Cozorici, Horațiu Mălăele, Vistrian Roman... Regia artistică: Olimpia Arghir. La 21.20, Programul de organizare și modernizare a localităților țării. Profunda transformări înnoitoare. Reportaj. La 21.40, Din frumusețile patriei. Plaiuri străbune. Producție a Studioului de film TV. Documentar. La 21.50, Telejurnal. Programul se închide la ora 22.00

De vânzare: „Haină blană, haină piele, jachetă urson, scurtă piele, toate damă 42-44, automobil copil, oglindă cristal”; „Harmoniu deosebit vând urgent, clește patent, palton”; „Perucă neagră păr lung”; „Cimpoi și nai din bambus. Cumpăr armonică Cromatică nouă”; „Haină de nurcă nouă măsura 44 și bluză neagră cu paiete argintii”; „Trenuleț electric amplu, excepțional, 12 mm, anexe, alimentator”; „Cojoc damă 40, clăpari 41, boxe Unitra 75 W, barcă pneumatică, birou stil”

Se cumpără: „Cojoc nou de Orăștie (bărbătesc) cu cordon, mărime 48, model deosebit”; „Televizor color, cabluri video înregistrare, casete video sigilate, congelator, frigider, toate noi, cizme (damă) deosebite și Adidași”; „Mașină de cusut bărbătească pentru materiale groase, marochinărie, obișnuită sau universală, eventual Textima, cu transportor continuu și rame ochelari de damă, bărbătești, deosebite”; „Televizor color, calorifer electric, telefon memorie și boxe autor”; „Scurtă de vulpe roșcată măsură 46-48, lungime minimă 80 cm”