Sâmbătă 21 octombrie 1989
Soarele răsare la ora 6.37 și apune la ora 17.23. Vreme relativ caldă pentru această perioadă a anului. Cer variabil cu unele înnorări în vest. Ploi izolate. Temperaturile minime sunt cuprinse între 4 și 12 grade. Cele maxime între 14 și 24 de grade. Dimineața pe alocuri ceață.
Ședință a Comitetului Politic Executiv. Se apropia ziua Recoltei și Ceaușescu voia să facă din nou inventarul noii revoluții agrare. E, în general, mulțumit. Spune că recolta e suficient de mare cât să asigure 200 de kg de grâu și 300 de kg de porumb știuleți de cap de ceapist „restul urmând să se repartizeze membrilor cooperatori în raport de munca depusă și de contribuția adusă la realizarea producției. Ceaușescu le-a spus celor prezenți că nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil dacă nu s-ar fi făcut investiții în agricultură pentru creșterea potențialului productiv al pământului, extinderea mecanizării, noi tehnologii etc. și mai ales dacă nu ar fi crescut răspunderea în muncă a muncitorilor, cooperatorilor, specialiștilor, cadrelor din agricultură etc. Pentru că toate merseseră atât de bine, CPEx a stabilit sărbătorirea Zilei Recoltei pe 29 octombrie. Apoi s-a trecut la analiza programului pentru autoconducerea și autoaprovizionarea cu produse alimentare și bunuri industriale pe 1990. Ceaușescu i-a asigurat pe toți că există resurse pentru realizarea în întregime a planului de autoaprovizionare pe 1990 ba chiar cantitățile vor fi mult mai mari decât în 1989. În anul agricol 1 octombrie 1989-30 septembrie 1990 se stabiliseră creșteri importante la carne și produse din carne, pește și alte asemenea „cu mult peste normele mondiale privind consumul de calorii, precum și prevederile programului de alimentație științifică, rațională. Programul prevede ca, zilnic, să se asigure, conform graficelor, cantitățile de carne și preparate din carne, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ, precum și o bună repartizare a acestora pe sectoarele și magazinele din capitală, în orașele și centrele muncitorești. De asemenea, va spori volumul și se vor diversifica preparatele culinare.” În acest raport se mai afirmă că se asigură în întregime „cantitățile sporite de ulei și zahăr, stabilite pe baza recentelor măsuri adoptate de CPEx al CC. În același timp, va spori substanțial volumul produselor zaharoase, de bomboane și halva al produselor de patiserie.” Li se promit oamenilor mai multă mâncare, mai multe bunuri industriale, „o gamă sortimentală diversificată, cu grad ridicat de prelucrare, finisaj și prezentare, în vederea satisfacerii cerințelor mereu crescânde ale populației.” Guvernul a primit sarcină să urmărească zilnic și să analizeze săptămânal cum se achită ministerele și consiliile populare de sarcinile de producție și de livrările la fondul pieței „la toate produsele alimentare și industriale prevăzute în program.” Au fost sesizate lipsuri și au fost atenționate ministerele responsabile și Comitetul executiv al Consiliului popular al Capitalei, cerându-li-se „să ia toate măsurile pentru a introduce un înalt spirit de ordine și disciplină în acest domeniu. În centrul activității tuturor acestor organe trebuie să stea permanent preocuparea pentru realizarea programelor stabilite și buna aprovizionare a populației.” Trebuie pedepsite cu asprime tendințele de speculă și furt „care constituie acte contrarevoluționare, ce lovesc în interesele poporului, ale întregii societăți.” Planul referitor la autoconducere și autoaprovizionare urma să fie supus dezbaterii Plenarei CC și apoi aprobării MAN. S-a mai discutat raportul despre modul în care au decurs adunările generale ale organizațiilor de bază care au avut loc, se spune, în toate cele 59554 de organizații de bază ale partidului. Raportul capătă tonuri festivist-paroxiste: „Exprimându-și nemărginita și profunda recunoștință față de prodigioasa și strălucita activitate teoretică și practică desfășurată de secretarul general al partidului, consacrată propășirii și înfloririi patriei noastre, cei aproape 3 800 000 de membri ai partidului, participanții la adunările generale de dări de seamă și alegeri, au dat glas, într-o atmosferă plină de însuflețire și entuziasm, voinței unanime a întregului nostru partid și popor, ca la cel de-al XIV-lea Congres, tovarășul Nicolae Ceaușescu, cel mai stimat și iubit fiu al națiunii noastre, luptător ferm pentru triumful cauzei socialismului și comunismului, să fie reales în suprema funcție de secretar general al partidului(...)” Se mai spune cu un comic cu siguranță involuntar că „adunările au fost organizate în spiritul indicațiilor și orientărilor formulate de tovarășul Nicolae Ceaușescu la ședința Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 22 septembrie și s-au desfășurat într-un climat de înaltă răspundere și exigență revoluționară, constituindu-se în adevărate școli de educare politico-ideologică a comuniștilor etc.etc.” Alte date tehnice: la adunări au participat peste 98% din numărul total de membri, au luat cuvântul peste 500 de mii de comuniști „care au făcut peste 370 000 de propuneri privind mai buna organizare a producției și a muncii etc.etc.” S-au înnoit și organele de conducere, 45% sunt nou promovați și s-au respectat și criteriile compoziției sociale a noilor organe de partid: 49,6% sunt muncitori; 15,3% țărani; 28,7% intelectuali și funcționari; 6,4% pensionari și femei casnice. De altfel ponderea femeilor în organele de partid nou alese era de 39,1%. Ceaușescu semnează două decrete unul pentru convocarea Marii Adunări Naționale pe 27 octombrie, al doilea pentru convocarea Camerei legislative a consiliilor populare pe 26 octombrie.
Socialismul, spune Traian Gânju în paginile României libere, e un lucru mare și revoluționar: el schimbă nu numai structurile societății, „dar însăși condiția umană, raporturile omului cu colectivitate, dar și cu sine însuși.” Această transformare nu ar fi fost posibilă dacă nu s-ar fi schimbat temelia lumii, „la izvorul acestui demers revoluționar care a schimbat destinul poporului se află eradicarea exploatării omului de către om”Congresul XIV joacă acest joc la un nivel superior, concentrând activitatea partidului pe aplicarea fermă „a principiilor socialismului științific pentru apărarea, întărirea și dezvoltarea proprietății socialiste, adâncirea climatului democrației muncitorești-revoluționare și intensificare participării oamenilor muncii la conducerea societății...” O caracteristică a gândirii revoluționare este „implementarea pe scară mereu mai largă a principiilor și normelor eticii și echității socialiste în munca și viața poporului român”. Trebuie depus mai mult efort politico-educativ pentru edificarea omului nou pentru că mai există lipsuri, neajunsuri. „Partidul nostru nu face un secret din faptul că există oameni care nu-și fac cum trebuie datoria, adeseori se manifestă lipsă de răspundere în gospodărirea avuției obștești, la locurile de muncă”. Se încalcă legile, normele de conviețuire, se înregistrează ici-colo acte de indisciplină, „nu de puțin cazuri cinstea, corectitudinea unora lasă de dorit.” Politrucului îi îndeamnă pe oameni să demaște aceste cazuri, „să acționeze deschis, răspicat, fără nicio concesie, împotriva celor care sfidează legea, a celor dedați egoismului și individualismului”, a paraziților, a celor care-și imaginează „că pot cere de la societate cât mai mult oferind cât mai puțin. Oricum proprietatea socialistă a făcut ca poporul român să renască să progreseze spiritual tocmai pentru că a fost eliberat de exploatare și trăiește într-un climat sociale „ce susține demnitatea, dreptatea și egalitatea între oameni” și tocmai de aceea „încercările apologeților capitalismului de a denigra orânduirea socialistă sunt sortite eșecului.” Căci nu numai în plan economic, dar și în plan spiritual, moral, orânduirea socialistă refuză integral și definitiv revenirea la valorile care deturnează omul de la adevărata lui menire, alterându-i esența și condiția umană etc.etc. Așa că modelul/modul de viață capitalist a apus definitiv în România socialist, „model care propune un tip uman caracterizat de egocentrism și individualism, angajat în lupta feroce pentru îmbogățire, într-o societate măcinată de șomaj, violență, rasism, de discriminări și nedreptăți de tot felul.” Tot mai bine e în socialism, meditează Gânju, unde fiecare-și face datoria „cu cinste și demnitate” integrându-se în eforturile poporului de a-și asigura „un viitor luminos, prosper, o viață care să fie marcată de împlinirea tuturor aspirațiilor și idealurilor noastre de mai bine.” Traian Gânju nu era un simplu propagandist la gazetă. El a publicat o mulțime de cărți printre care Discurs despre morală, Lumea morală și, mai presus de toate, Arta de a trăi. După Revoluție a scris fără probleme în presa FSN. Este în continuare în bibliografia facultăților de științe ale educației.
Cum se sărbătorește Ziua Armatei? S-au organizat simpozioane și „ample manifestări politico-educative dedicate acestei ocazii, după cum sună comunicatul oficial publicat de Agerpres. În diverse localități (Oarba de Mureș, Iernut, Carei) în municipiile capitale de județ, cu sprijinul Comisiei Române de Istorie Militară și al Centrului de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară (adică sub directa oblăduire a lui Ilie Ceaușescu) s-au organizat simpozioane „care înfățișează lupta milenară a poporului român și armatei sale pentru libertate națională și socială, pentru independență și unitate.” De asemenea la Școala Militară de Ofițeri Activi de Transmisiuni s-a organizat, sub genericul „Concepția PCR, a tov. Nicolae Ceaușescu cu privire la funcțiile armatei în societatea noastră socialistă” o sesiune de referate despre „tradițiile glorioase ale oștirii române aflate dintotdeauna în slujba intereselor vitale ale poporului, profundele transformări revoluționare cunoscute de armată, asemenea întregii noastre societăți, în anii socialismului, cu deosebire în perioada inaugurată de Congresul al IX-lea al partidului. La Școala Militară Mihai Viteazul, elevii au participat la o gală de filme documentare și de instrucție și s-au întâlnit cu veterani de război în unități ale Comandamentului apărării antiaeriene a teritoriului și ale Comandamentului infanteriei și tancurilor. În unități, formațiile artistice ostășești laureate ale Festivalului național Cântarea României „își exprimă (...) prin vers și cântec, dragostea și devotamentul nemărginit ale oștirii față de comandantul nostru suprem tovarășul Nicolae Ceaușescu, eminent conducător de partid și de stat, înflăcărat patriot și revoluționar, personalitate proeminentă a lumii contemporane.”
Discret, la București, se semnează Protocolul dintre guvernele RSR și cel al Republicii Populare Democrate Coreene privind schimbul de mărfuri și plățile pe anul 1990. „Documentul prevede creșterea în continuare a schimburilor economice dintre cele două țări”, precizează Agerpres.
Se fac angajări: „CENTROCOOP București încadrează economist (absolvent al facultății de planificare și cibernetică economică) cu domiciliul stabil în București”; „Caut femeie îngrijire doi copii sub doi ani și jumătate”
De vânzare: „Videocasete sigilate calitate, osciloscop. Cumpăr magnetofon stereo defect, albume și clasoare filatelice pentru timbre, hârtie și soluții foto color”; „Schiuri Kneissel 1,70, legături Tyrolia, clăpari, costum de schi, costum din piele”; „Convenabil cazan calorifer, elemenți calorifer, cadă fontă, hidrofor, uși, ferestre, cherestea din demolări”; „Garnitură sufragerie completă stil florentin, piese comandă deosebită”; „Frigider cu congelator, sufragerie comandă”; „Articole stupărit, veioze, robineți diferiți, baterii pentru baie și chiuvete, fitinguri, pantofi, îmbrăcăminte, tuburi fontă, plumb, alamă, aspirator, electromotoare, rame pentru tablouri, scule diverse casnice, bormașină”; „Imobil mare singur curte, zonă centrală sau schimb cu spațiu mic, mașină tricotat Fuji japoneză, mașină flaușat, mașină tricotat automată industrială, mașină depănat, cap Veritas. Combină muzicală SonyVox, bibliotecă stejar vechi”, „Haină damă imitație vizon, deosebită, talie mijlocie. Sufragerie excepțională convenabil, neagră, panel, stare bună, eventual piese separate, Dormitor Clasic panel, bibliotecă, material mobilă cireș, stejar afumat, televizor Național, picup Supraphon, saltele, plapumi lână”; „Vase și vaze decorative, statuete bronz, marmură, antimoniu semnate, ceas ornamental, serviciu ceai, diverse obiecte decorative vechi, deosebite”
În Sala Studio a Ateneului Român, Duo Clasic. Pe scena Sălii Mari a Ateneului, Recital de vioară. La Opera Română, reprezentație cu Trubadurul. La Operetă, Maratonul melodiilor. În Sala Mare a Teatrului Național, Bădăranii, în sala Amfiteatru, Vassa Jeleznova iar în Sala Atelier, Între patru ochi. La Teatrul Lucia Sturdza Bulandra, sala Studio, Câinele grădinarului. La Nottara, sala Magheru, Necazurile unui îndrăgostit iar la Sala Studio, Sculptură în os. La Teatrul Giulești, Sala Majestic, foaier Și totuși Eminescu și Pasărea Măiastră – Maria Tănase; în Sala Giulești, Bărbierul din Sevilla. La Teatrul Ion Creangă, Turandot. Teatrul evreiesc de stat are reprezentați la Teatrul de Comedie cu piesa Cum se cuceresc femeile. Iar Teatrul Tănase are pe afiș Tempo, tempo (sala Savoy și Cavalcada râsului (Sala Victoria). La Studioul de teatru Casandra, Nu sunt Turnul Eiffel. La Circul de Stat București, Arena atracțiilor, spectacol a Circului din R.P.Bulgaria.
Pe marile ecrane: Cei care plătesc cu viața, Un studio în căutarea unei vedere, Cale liberă, Aleargă după el, Furtună în Pacific, O farsă pentru cuscru; Omul de pe Bulevardul Capucinilor.
La televizor, la ora 13.00 Telex. La 13.05, La sfârșit de săptămână. La 14.45, Săptămâna politică. La ora 15.00 se închide programul pentru a se redeschide la 19.00 cu Telejurnalul de seară. La 19.50, Partid și țară – o unică voință. La 20.05, Sub tricolor, sub roșu steag. Versuri patriotice, revoluționare. La 20.15, Șlagăre, 1989. La 20.45, Film artistic. Al doilea start. Producție a studiourilor cehoslovace. La 22.10 Telejurnal. Programul se închide la ora 22.30.