Curtea Constituțională preia miercuri punctul de vedere exprimat în urmă cu o zi de președintele instituției, Valer Dorneanu, care a spus că decizia CEDO în cazul Kovesi nici nu are la bază vreo decizie a CCR și nici nu critică CCR, și lansează un atac în tușe puternice la adresa președintelui Klaus Iohannis și a premierului Ludovic Orban.
Curtea Constituțională spune, într-un comunicat remis presei miercuri că, de fapt, CEDO nici nu face un control cu privire la raționamentul juridic și soluția pronunțată de CCR și nici nu ar fi avut, de fapt, competența să o facă.
CEDO, spune comunicatul CCR, semnat de Compartimentul Relații externe, relații cu presa şi protocol al Curții Constituționale dar care preia teza lansată în urmă cu o zi de președintele CCR, spune că CEDO în cazul Kovesi, de fapt, „a stabilit încălcarea dreptului la un proces echitabil prin raportare la un cadru juridic distinct, anterior şi fără legătură cu cel analizat prin decizia Curţii Constituționale.”
De altfel, CCR polemizează inclusiv cu CEDO, care a sancționat încălcarea dreptului la justiție al Laurei Codruța Kovesi, spunând că „Curtea Constituţională nu putea să încalce dreptul la un proces echitabil al unei persoane fizice pentru simplul motiv că în procedura în faţa Curţii Constituţionale s-a examinat un alt aspect care a vizat, în mod exclusiv, competenţele autorităţilor publice.”
De fapt, conflictul pe care l-ar fi avut CCR de soluționat a fost unul eminamente de natură constituțională, spune acum CCR, iar „doamna Kövesi nu a fost parte şi nici nu putea fi parte în procedura de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională”.
Inclusiv președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban sunt vizați de comunicatul CCR: „autorităţile publice, şi anume Preşedintele României şi prim-ministrul Guvernului, folosesc argumente/ motive incomplete şi inexacte, fără a corobora natura, conţinutul şi obligaţiile rezultate din cele două acte jurisdicţionale [Decizia Curţii Constituţionale şi Hotărârea CEDO], ceea ce pune la îndoială comportamentul constituţional loial al autorităţilor publice la adresa Curţii Constituţionale”.
CCR califică îndemnul președintelui la revizuirea deciziilor CCR, fără a-l și numi, ca „o atingere extrem de gravă adusă independenței Curţii Constituţionale şi a judecătorilor săi. ”
Comunicatul Curții Constituționale despre decizia CEDO în cazul Kovesi
Având în vedere Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) din 5 mai 2020, pronunţată în cauza Kövesi împotriva României, Plenul Curţii Constituţionale a României, cu majoritate de voturi, face următoarele precizări:
1. Deşi comentariile din spaţiul public au promovat ideea încălcării de către Curtea Constituţională a dreptului la un proces echitabil al doamnei Kövesi şi a invalidării Deciziei Curţii Constituţionale nr.358/2018, se constată că CEDO nu a efectuat un control cu privire la raţionamentul juridic şi soluţia pronunţată de Curtea Constituţională. De altfel, nici nu avea competenţa să o facă.
2. Hotărârea CEDO a stabilit încălcarea dreptului la un proces echitabil prin raportare la un cadru juridic distinct, anterior şi fără legătură cu cel analizat prin decizia Curţii Constituționale. Acest cadru juridic se referă la aspecte pur legale, reglementate prin Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, şi nu la cel vizat prin decizia Curţii Constituționale, respectiv art.94 lit.c) şi art.132 alin.(1) din Constituţie.
3. În decizia menţionată Curtea Constituţională a decis cu caracter general obligatoriu şi pentru viitor care sunt raporturile constituţionale între ministrul justiţiei şi Preşedintele României, precum şi natura actelor acestora, în procedura revocării procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în baza unei atribuţii prevăzute de Constituţie. Decizia astfel pronunţată nu poate fi cenzurată de nicio altă autoritate.
4. Doamna Kövesi nu a fost parte şi nici nu putea fi parte în procedura de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională prevăzută de art.146 lit.e) din Constituţie, care vizează exclusiv raporturile dintre autorităţile publice cu privire la exercitarea competenţelor lor constituţionale, şi nicidecum judecarea unor raporturi juridice care implică persoane fizice. De altfel, în toate legislaţiile statelor care prevăd în competenţa curţilor constituţionale soluţionarea conflictelor de competenţă dintre autorităţile publice, instanţele constituţionale nu analizează drepturi şi libertăţi fundamentale.
5. Aşadar, Curtea Constituţională nu putea să încalce dreptul la un proces echitabil al unei persoane fizice pentru simplul motiv că în procedura în faţa Curţii Constituţionale s-a examinat un alt aspect care a vizat, în mod exclusiv, competenţele autorităţilor publice.
6. În discursul lor public, autorităţile publice, şi anume Preşedintele României şi prim-ministrul Guvernului, folosesc argumente/ motive incomplete şi inexacte, fără a corobora natura, conţinutul şi obligaţiile rezultate din cele două acte jurisdicţionale [Decizia Curţii Constituţionale şi Hotărârea CEDO], ceea ce pune la îndoială comportamentul constituţional loial al autorităţilor publice la adresa Curţii Constituţionale.
7. În spaţiul public sunt transmise unele informaţii care nu prezintă problema de drept în ansamblul său. Curtea Constituţională recomandă citirea celor două hotărâri cu bună-credinţă şi comentarea acestora pe baza argumentelor juridice cuprinse în cele două hotărâri. 8. Deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi nu sunt supuse procedurii revizuirii, bucurându-se de autoritate de lucru judecat.
9. Îndemnarea publică la revizuirea deciziilor Curţii Constituţionale este o atingere extrem de gravă adusă independenței Curţii Constituţionale şi a judecătorilor săi.
10. Legiuitorului îi revine obligaţia de a da curs Hotărârii CEDO, în măsura în care devine definitivă, prin identificarea soluţiei legislative corespunzătoare în considerarea cadrului juridic vizat de această hotărâre, şi nu a celui vizat prin Decizia Curţii Constituţionale nr.358/2018.
***
Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, a susținut marți că, la baza deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cazul Kovesi, nu s-ar afla vreo decizie a CCR și nici nu ar conține, de fapt, critici la adresa Curții.
- „Îmi păstrez rezerva de a face comentarii la decizie. Eu cer tuturor celor care vor să își facă o părere obiectivă despre decizie să o citească cu răbdare și cu obiectivitate și să vadă în ce măsură ea conține critici la adresa Curții Constituționale sau în ce măsura decizia CCR a stat la baza deciziei CEDO. Și doamna Kovesi face apel la două articole din convenție, cele reținute și de CEDO. Văd diverse reacții, inclusiv ale unor autorități, că e desființată CCR. Vă rog să citiți să vedeți în ce măsură decizia noastră a stat la baza deciziei CEDO", a declarat Valer Dorneanu pentru Hotnews.ro.
El susține că, de fapt, în decizia CEDO nici măcar nu se vorbește critic la adresa CCR și că nu a văzut în conținutul hotărârii CEDO vreo referire că CCR ar fi greșit.
- „Nu am de gând să comentez, nu fac asemenea comentarii. Să vedeți exact care sunt criticile și care sunt motivele care au determinat decizia CEDO. Substanța discuțiilor vizează referatul care s-a făcut (...) Eu nu mă refer la nimic personal, la nicio instituție, ci strict la conținutul deciziei CEDO, în care se vorbește despre sesizare, despre referat, nu se vorbește critic la adresa CCR, nu am văzut nicio apreciere directă că a greșit CCR, că nu i-a dat drept la apărare", a mai spus Dorneanu.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului contrazice elegant, dar dur deciziile Curții Constituționale 358/2018, 68/2017 și raportul Inspecției Judiciare din ianuarie 2018, care a condamnat criticile Laurei Codruța Kovesi la adresa CCR, în decizia în care dă câștig de cauză fostei șefe a Direcției Naționale Anticorupție, care a contestat la CEDO decizia de revocare a sa din funcție.
CEDO face referire la CCR în următoarele contexte:
- în paragrafele 21-23, unde amintește deciziile CCR 68/2017 (anchetarea modului de adoptare a OUG 13), 611/2017 (refuzul de a se prezenta în Parlament), pe care ulterior le critică;
- critică decizia CCR 358 / 2018 și spune în paragraful 114 că Înalta Curte trebuia să aibă dreptul de a verifica fondul deciziei de revocare, fapt care contrazice decizia CCR 358/2018, care exclude o astfel de prerogativă judiciară;
- în paragraful 123 reia concluzia de mai sus și spune că legislația națională nu exclude controlul judiciar al revocării, în pofida concluziei CCR conform căreia Constituția exclude acest drept al instanței de contencios administrativ.
Dorneanu nu se arată surprins nici de declarațiile făcute de premierul Ludovic Orban, potrivit căruia judecătorii Curții s-ar fi compromis.
„Premierul a spus de vreun an de zile că suntem compromiși. Nu voi comenta niciodată deciziile unor politicieni. (...) Politicienii sunt liberi să analizeze orice - și dacă e bună legea noastră de organizare, și modul în care sunt numiți judecătorii. Dar să se uite și cum se constituie Consiliul constituțional din Franța, din Italia și din alte democrații consolidate", a mai spus Dorneanu.
Nici fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, nu se consideră vizat de decizia CEDO Kovesi contra României.
El spune că, de fapt, președintele Klaus Iohannis nici nu a revocat-o pe Kovesi de la șefia DNA la solicitarea sa, ci în urma deciziei CCR.
Marți, președintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban și ministrul Justiției Cătălin Predoiu au reacționat, spunând, fiecare în felul său, că cei responsabili de demiterea lui Kovesi ar trebui să plătească după decizia de marți a CEDO.
„O asemenea decizie a CEDO, fără precedent, întrucât vizează chiar autoritatea care este garant al supremației Constituției, nu poate rămâne fără consecințe. Credibilitatea CCR, afectată oricum de unele decizii controversate luate în ultimii ani, este acum și mai puternic zdruncinată. Curtea Constituțională face parte din ansamblul autorităților statului român și este obligată să respecte la rândul ei Constituția. Din această perspectivă, CCR are obligația de a revizui de îndată nu numai decizia referitoare la revocarea doamnei Kovesi dar și orice alte decizii luate în considerare a unor simple declarații, fie ele și politice. Reamintesc faptul că la referendumul din 2019 românii au decis că atribuțiile CCR trebuie modificate. Hotărârea CEDO de astăzi ne arată, dacă mai era nevoie, cât de necesară este o reformă la nivel constituțional a acestei instituții”, a spus președintele Iohannis.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, i-a propus premierului Ludovic Orban eliberarea lui Tudorel Toader din funcția de membru al Comisiei de la Veneția.
„În urma consultărilor cu Prim-Ministrul României, ca urmare a implicațiilor Deciziei CEDO în cauza Kovesi împotriva României, privind credibilitatea angajamentului Guvernului României față de independența procurorilor și respectul regulilor de drept, Ministerul Justiției va înainta premierului propunerea ca Guvernul României să transmită Comisiei de la Veneția solicitarea de a aplica dispozițiile statutare ale Comisiei în privința domnului Tudorel Toader, respectiv eliberarea acestuia din funcția de membru al Comisiei de la Veneția”, se arată într-un comunicat al ministerului Justiției.
Pentru premierul Ludovic Orban, CCR pur și simplu s-a compromis.
Ce a decis CEDO în cazul Kovesi:
- A fost încălcat articolul 6 § 1, privind dreptul la un proces echitabil, al Convenției europene pentru drepturile omului;
- A fost încălcat articolul 10, privind libertatea de exprimare, al Convenției Europene.
Cu unanimitate de voturi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că prin decizia CCR, Laurei Codruța Kovesi i s-a încălcat dreptul la Justiție: „reclamantei i s-a refuzat accesul la o instanță pentru a contesta încetarea prematură a mandatului său de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, ca urmare a opiniilor și pozițiilor pe care le-a exprimat public în calitatea sa profesională în ceea ce privește reformele legislative care afectează sistemul judiciar.”
Laura Codruța Kovesi nu a cerut despăgubiri statului roman, iar reparația este una morală.
Ce spune CEDO:
“153.Cu privire la acest aspect, trebuie să se constate că, în decizia sa din 30 mai 2018, Curtea Constituțională a menționat în mod expres că, în împrejurările specifice ale cauzei reclamantei, instanțele administrative aveau competențe limitate de a revizui decretul prezidențial pentru înlăturarea reclamantului. De fapt, Curtea Constituțională a considerat că o astfel de revizuire se limita la legalitatea stricto sensu a decretului, mai precis la autoritatea emitentă, la temeiul său juridic, la existența propunerii de eliminare de către ministrul justiției, precum și la transmiterea acestei propuneri către CSM spre aprobare, la semnare și, dacă este cazul, la publicarea acesteia în Monitorul Oficial (a se vedea punctul de 62 mai sus).Având în vedere aceste limite specifice stabilite de Curtea Constituțională, Curtea consideră că o plângere depusă la instanțele administrative nu ar fi fost eficace decât pentru legalitatea externă a decretului prezidențial examinat, oferind astfel doar o revizuire formală. O astfel de cale nu ar fi fost o cale de atac eficientă pentru a se afla în centrul plângerii reclamantei — faptul că mutarea sa a fost o sancțiune disciplinară nelegală declanșată de opiniile exprimate în mod public în contextul reformelor legislative — care ar fi necesitat o examinare a temeiniciei și a legalității decretului în cauză.
154.Având în vedere cele de mai sus, în lipsa unor exemple de jurisprudență la nivel național cu privire la cazuri similare și având în vedere caracterul obligatoriu și specific al deciziei adoptate de Curtea Constituțională în prezenta cauză, Curtea nu este convinsă că reclamantul a avut o cale de atac internă disponibilă pentru a ataca în mod eficient în fața instanței pe care aceasta din urmă a intenționat să o conteste, și anume motivele retragerii sale din funcția de procuror șef al DNA prin Decretul prezidențial din 9 iulie 2018, în conformitate cu Hotărârea Curții Constituționale din 30 mai 2018. Orice posibilitate de control jurisdicțional a fost limitată la revizuirea formală a decretului de eliminare, în timp ce examinarea caracterului adecvat al motivelor, pertinența faptelor invocate pe care s-a întemeiat retragerea sau îndeplinirea condițiilor legale de validitate, în special aprobarea propunerii ministrului justiției de CSM în conformitate cu articolul 54 alineatul (4) din Legea nr. 303/2004 (a se vedea punctul de mai 73 sus) a fost exclusă în mod expres. Prin urmare, amploarea controlului jurisdicțional de care dispune solicitantul în circumstanțele prezentei cauze nu poate fi considerată „suficientă”.
157.Pe baza considerațiilor de mai sus, Curtea respinge obiecția guvernului cu privire la neepuizarea căilor de atac interne și concluzionează că statul pârât a afectat însăși esența dreptului de acces al solicitantului la o instanță din cauza limitelor specifice pentru o reexaminare a cazului său, stabilită în hotărârea Curții Constituționale.“
208.Pe de altă parte, procedura de radiere de la funcția de procuror șef al DNA a fost inițiată de ministrul justiției la 23 februarie 2018 (a se vedea punctul de 18 mai sus), cu puțin mai mult de un an și cu două luni înainte de sfârșitul duratei stabilite a mandatului său, aplicabil în temeiul legislației în vigoare la momentul numirii sale (16 mai 2019 — a se vedea punctul de mai sus8). Deși reclamantul a rămas în calitate de procuror, aceasta a fost în cele din urmă înlăturată din funcția sa de procuror șef la 9 iulie 2018 (a se vedea punctul de 67 mai sus) înainte de încheierea mandatului său. Această îndepărtare și motivele care o justifică pot fi cu greu conciliate cu luarea în considerare în mod special a naturii funcției jurisdicționale în calitate de ramură independentă a puterii de stat și a principiului independenței procurorilor care — potrivit Consiliului Europei și altor instrumente internaționale — este un element esențial pentru menținerea independenței judiciare (a se vedea punctele 90— de93 mai sus). În acest context, se pare că îndepărtarea prematură a reclamantului din funcția sa de procuror șef al DNA a învins chiar scopul menținerii independenței sistemului judiciar.
209. În plus, încetarea anticipată a mandatului reclamantului a fost o sancțiune deosebit de severă, ceea ce ar fi avut fără îndoială un „efect de descurajare”, în sensul că ar fi trebuit să îi descurajeze nu numai pe aceasta, ci și pe alți procurori și judecători de pe viitor să participe la dezbateri publice cu privire la reformele legislative care afectează sistemul judiciar și, în general, cu privire la aspecte legate de independența sistemului judiciar (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea Guja, § 95, și Hotărârea Kayau, § 106, ambele citate anterior).