„Nebunia” de la Cernobîl. Militari ruși, contaminare radioactivă și cum a fost prevenită o catastrofă

Structura care acoperă sarcofagul menit să protejeze reactorul care a explodat la Cernobîl în 1986. Imagine din 5 aprilie 2022, după plecarea forțelor militare ale Rusiei, care au ocupat centrala nucleară timp de o lună.

Forțele Rusiei au preluat controlul asupra centralei nucleare de la Cernobîl imediat după invadarea Ucrainei. Ei au plecat la sfârșitul după o lună, diminuând din frica producerii unui dezastru nuclear în Ucraina. Cei care lucrează la Cernobîl au povestit despre cum a fost „ocupația” rusă.

Jurnaliștii de la BBC și CNN au primit acces la Cernobîl săptămâna aceasta. Centrala nu este una funcțională, dar așa-numita „zonă de excludere” din jurul ei, una dintre cele mai radioactive zone din lume, este supravegheată permanent de ingineri și specialiști, pentru menținerea sub control a radioactivității.

„Au fost în Pădurea Roșie și au venit înapoi cu încălțămintea contaminată. În această cameră a crescut radioactivitatea pentru că au stat aici”, a povestit soldatul ucrainean Igor Ugolkov pentru CNN în timp ce le arăta reporterilor camera în care au stat soldații ruși cât timp s-au aflat la Cernobîl.

După explozia din 1986, Pădurea Roșie a fost declarată de specialiști drept zonă nesigură pentru mii de ani.

Pădurea Roșie, aflată lângă centrală, a fost denumită așa după dezastrul nuclear din 1986, când copacii acesteia au devenit roșii după ce au absorbit radiațiile.

Potrivit relatărilor, soldații ruși ar fi săpat tranșee în pădure și, după cum transmitea The Guardian în 1 aprilie, unii dintre aceștia ar fi fost transportați în Belarus pentru tratament post-contaminare.

La Cernobîl, inginerul Valeri Semenov povestește pentru BBC că soldații ruși au ținut cont de puține dintre măsurile de siguranță impuse pentru supravegherea și izolarea materialului radioactiv.

„Dacă rămâneam fără curent, ar fi urmat o catastrofă”, spune el, povestind cum, în perioada de trei zile în care a fost tăiat curentul, a făcut eforturi disperate pentru a găsi combustibil pentru menținerea în funcție a generatorului de siguranță. „Am furat combustibil de la ruși pentru a preveni o catastrofă”, adaugă el.

Îți mai recomandăm Centrala de la Cernobîl nu mai are curent electric. Ucraina avertizează asupra riscului de radiații

Militarii ucraineni care protejau centrala la sosirea rușilor au fost capturați și nu se știe unde sunt.

Semenov povestește că pentru a se proteja de un eventual atac, rușii și-au construit baricade din saci cu nisip chiar lângă sarcofagul care protejează reactorul 4, cel care a explodat în 1986. „De parcă soldații noștri ar fi deschis vreodată focul înspre reactor”, spune inginerul de la Cernobîl.

Militarii ruși au stat la Cernobîl timp de o lună, fără măsuri de prevenire a zonelor contaminate, scrie CNN, care îl citează pe ministrul ucrainean al Energiei, German Galușcenko, aflat împreună cu reporterii la centrală.

Îți mai recomandăm 35 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl. Cronologia unei catastrofe

„A fost o nebunie. Nu am idee de ce au mers [în Pădurea Roșie]. Dar au mers, s-au întors aici și nivelul radiațiilor a crescut [în clădire]”, spune el.

Angajații de la Cernobîl povestesc că au încercat să păstreze siguranța acesteia în condiții extreme, sub amenințare, fără posibilitatea de a desfășura ture optime gestionării unui mediu radioactiv.

Cei 169 de membri ai Gărzii Naționale a Ucrainei care, păzeau centrala în 24 februarie, când Vladimir Putin a dat ordinul invadării Ucrainei, au fost închiși într-un buncăr timp de 30 de zile, fără acces la lumină sau aer curat, spun autoritățile ucrainene. Ei au fost luați de ruși la părăsirea centralei și nu se știe unde sunt acum.

Îți mai recomandăm De ce au crescut radiațiile de la Cernobîl. Expert român: „Nu trebuie să ne facem griji”