Intrarea în statele Uniunii Europene se face, din 13 august, doar pe baza certificatului digital, denumit și certificat verde. Documentul dovedește vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea negativă prin test PCR pentru Covid19, este doar în format digital și conține un cod QR care se scanează la tranzitul dintre țări.
Îți mai recomandăm Noi restricții în Europa. Certificatele de vaccinare, necesare în Italia, Franța și CipruÎn România, certificatele pot fi obținute de pe site-ul vaccinare-covid.gov.ro. Până acum, au fost descărcate peste 1,4 milioane de documente în format digital pentru folosirea la graniță.
„Din păcate, această măsură a fost interpretată şi comunicată eronat, generând panică. În primul rând, certificatul digital se aplică doar pentru statele Uniunii Europene. În al doilea rând, acest certificat este necesar numai acolo unde, la trecerea frontierei în alt stat membru UE sau la revenirea în România, este solicitată adeverinţa de vaccinare, respectiv un test PCR / antigen sau dovada imunizării. Certificatul digital are la bază un sistem unitar care garantează autenticitatea vaccinurilor sau a testelor, pentru a evita falsificarea acestora”, a punctat Dumitru Luca, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism
Îți mai recomandăm Ghidul turistului | Diferența între Grecia în zona galbenă și cea roșie. Documente pentru: Spania, Franța, Italia, TurciaAsociația a specificat că obligativitatea se aplică țărilor care cereau deja astfel de documente, precum adeverința de vaccinare, testul antigen sau dovada imunizării și la întoarcerea în România din state aflate pe lista galbenă și roșie.
Există și situații în care cetățenii nu sunt nevoiți să prezinte acest document. Vameșii români nu în solicită atunci când cel care cere intrarea în România vine din state aflate pe lista verde. Nici la granița bulgărească nu se solicită acest document turiștilor care vin din România.
De asemenea, există variantă și pentru cei care nu doresc deloc să prezinte un astfel de document- carantina.
„Tranzitarea frontierelor este posibilă şi fără existenţa acestor certificate, dar cu respectarea normelor naţionale de carantină din fiecare stat. Aceste prevederi sunt stipulate în Regulamentul UE 953/2021 şi sunt aplicabile doar pentru trecerea frontierei de stat, nu şi pentru activităţile desfăşurate în interiorul teritoriului naţional al României”, a precizat Asociația Națională a Agențiilor de Turism.
Îți mai recomandăm „Fenomenul” documentelor Covid false. Cum încearcă unii români să scape de carantinăCare sunt țările care cer certificat digital?
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a modificat lista statelor pentru care se cer măsuri suplimentare la revenirea în țară. Pe lista roșie se află și țări precum Grecia, Franța și Marea Britanie și, mai nou, Turcia, Muntenegru sau S.U.A.
Românii care vin din țări din zona roșie și nu sunt vaccinați sunt obligați să intre în carantină. Măsura de carantină se aplică pentru o perioadă de 14 zile la domiciliul declarat. Copiii dub 6 ani sunt exceptați, iar cei cu vârste între 6 și 16 ani, dacă prezintă un test PCR nu mai vechi de 72 de ore.
Printe țările de le lista galbenă se numără și câteva din Europa cum sunt Belgia, Estonia, Lituania și Finlanda. Italia, Elveția și Germania se află încă în zona verde.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, printre statele europene care impun restricții pentru cetățenii care vin din România se află Austria, Germania, Grecia, Italia, Portugalia, Marea Britanie, Spania, Turcia și Franța.
Carantina este, de asemenea, obligatorie dacă sosești fără documentele necesare care să demonstreze vaccinarea. Marea Britanie impune carantină la domiciliu sau la hotel pentru 10 zile pentru țările cu risc epidemiologic ridicat. Perioada de izolare în Franța este de 7 zile, iar Spania aplică amenzi de până la 3000 de Euro persoanelor care nu respectă regulile privind sosirea în țară.