Beijingul spune despre conferința de pace din Elveția că „ar trebui să aibă recunoașterea Rusiei și Ucrainei, participarea egală a tuturor părților și discuții corecte despre toate planurile de pace”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului de Externe de la Beijing, Mao Ning, transmite AFP.
„În caz contrar, este dificil pentru conferință să joace un rol substanțial în restabilirea păcii”, a adăugat oficialul chinez.
Anunțul Chinei, care susține că are o poziție de neutralitate în conflict, vine după ce Rusia a spus că o conferință de pace pentru Ucraina în lipsa participării Moscovei este „absurdă”.
Mai mult, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a sugerat joi că China ar putea organiza o altă conferință de pace la care să participe atât Rusia, cât și Ucraina.
Organizatorii summitul din Elveția caută să obțină o participare largă a țărilor lumii și să pună bazele unui proces de pace în Ucraina.
Conferința din Elveția este susținută de autoritățile de la Kiev, care își doresc ca orice acord de pace să presupună retragerea totală trupelor rusești din teritoriile ocupate și garantarea granițelor țării, așa cum sunt ele recunoscute de ONU.
Îți mai recomandăm Kremlinul, deschis la un proiect de acord Rusia-Ucraina dar cu noile „entități” acaparate de RusiaChina are un plan de pace pentru Ucraina
Rusia și China au proclamat o relație „fără limite” cu doar câteva zile înainte ca Moscova să-și lanseze invazia în Ucraina, în februarie 2022. Cu toate acestea, Beijingul a evitat până acum să furnizeze arme și muniții pentru efortul de război al Rusiei.
În urmă cu un an, China a publicat un document în 12 puncte care stabilea principii generale pentru încheierea războiului, dar nu a intrat în detalii.
În ianuarie, Ucraina l-a invitat pe președintele chinez Xi Jinping să participe la summitul planificat al liderilor mondiali în Elveția.
De asemenea, președintele Zelenski l-a îndemnat săptămâna aceasta pe președintele american Joe Biden să participe, dar Washingtonul nu a anunțat deocamdată cine va reprezenta SUA.
De la începutul războiului din Ucraina, trimisul special al Chinei pentru afacerile eurasiatice, Li Hui, a făcut trei turnee diplomatice în Europa, Orientul Mijlociu, Ucraina și Rusia.
În ultima rundă din această lună, Beijingul și-a declarat sprijinul pentru schimbul de prizonieri de război dintre Ucraina și Rusia, a transmis că se opune utilizării armelor nucleare și biologice și atacurilor asupra instalațiilor nucleare civile.
Liderii SUA și ai unor state europene au cerut Chinei să facă mai mult pentru a reduce exporturile de produse cu dublă utilizare, civilă și militară, și a componentelor esențiale pentru industria militară a Rusiei.
China insistă că exporturile sale de produse cu dublă utilizare sunt supuse supravegherii și că menține relații comerciale normale cu Rusia.
Îți mai recomandăm Elveția adoptă o lege împotriva spionilor ruși înaintea summitului de pace pentru UcrainaEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.