Între timp, premierul rus Mihail Mișustin a călătorit la Minsk, iar cotidianul apropiat Kremlinului Rossiiskaia Gazeta anunță că Mișustin a discutat cu Lukașenka despre plata energiei. Minskul depinde de Rusia pentru practic totalitatea gazelor importate, pe care le cumpără la un preț preferențial, însă vinde o parte în Europa, obținând pe deasupra și un beneficiu.
Practic, cum o rezumă, tot la Moscova, ziarul încă necontrolat de Kremlin Kommersant, Putin i-a oferit lui Lukașenka, o logistică comună. Rusia caută de mulți ani să ajungă la o integrare economică și politică a celor două țări, care să meargă mai departe decât actuala Uniune Vamală.
În sens invers: ministrul apărării al lui Lukașenka, Viktor Hrenin, se află astăzi la Moscova pentru a discuta cu omologul său rus, eternul Serghei Șoigu, și cu miniștri ai altor republici foste sovietice din Asia Centrală viitoarele manevre militare comune, precum și interoperabilitatea forțelor armate.
Presa rusă amintește că săptămâna trecută, Putin i-a oferit ajutor militar lui Lukașenka, în cazul în care manifestațiile împotriva puterii „scapă de sub control”. Experții sunt de acord că Putin nu dorește o repetare a evenimentelor din 2014 din Ucraina care, începând cu revolta de pe Maidan, au dus rapid la fuga în Rusia a premierului de atunci, Viktor Ianukovici, care se opunea integrării europene a Ucrainei, și a continuat cu anexarea Crimeei și ocuparea militară a estului Ucrainei de către Rusia, dar și la sancțiunile la care este supus de atunci regimul lui Putin. (Cf., despre Ucraina, blogul pe care-l țin zilnic la Europa Liberă: "Ucraina văzută de la Bruxelles".)
În acest timp, Linas Linkevičius, ministrul de externe al Lituaniei, țara în care e refugiată Svetlana Țihanovskaia, cere Uniunii Europene, într-un comentariu personal (op-ed) publicat pe site-ul POLITICO, ca UE să înceteze să-l mai numească pe Lukașenka „președinte”. „Lukașenka este un fost președinte al țării sale, iar acțiunile lui sunt ilegale”, scrie lituanianul Linas Linkevičius.
Macron reînvie Cincinalul
În Franța are loc un alt tip de programare economică: Emmanuel Macron a luat pe toată lumea prin surprindere, anunțând (re)crearea unei importante funcții economice centralizatoare: cea de comisar sau secretar al Planului (cincinal sau altfel), postul fiind acordat centristului François Bayrou, un important aliat politic al său.
Sub titlul “Omul cu planul” (aluzie la celebrul film sovietic "Omul cu camera" al lui Dziga Vertov), săptămânalul britanic The Economist amintește în numărul său de astăzi cum a creat generalul Charles de Gaulle această structură, le Plan, în 1946, pe ruinele Franței abia ieșită din ororile războiului. Primul plan cincinal francez identificase și delimitase cinci industrii—cărbunele, electricitatea, oțelul, transporturile, agricultura mecanizată și cimentul.
Primul Comisar al Planului a fost nimeni altul decât Jean Monnet, unul dintre fondatorii UE. “Modernizarea”, spunea Jean Monnet, este o “stare de spirit”. Într-adevăr, continuă The Economist, în mintea francezilor, le Plan a fost ceea ce a dus la cei 30 de ani de prosperitate ce aveau să urmeze—les trente glorieuses. Postul a existat până în 2006, când a fost suprimat de Jacques Chirac.
Le Monde explică astăzi cum un Înalt Comisar al Planului va duce la centralizarea celor cinci mari domenii considerate fundamentale (economic, social, teritorial, cultural și ecologic).
Libération anticipase încă de luna trecută numirea lui François Bayrou în acest post, scriind însă că asta riscă să apară ca „un artificiu politic, o recompensă adusă de Macron celui care i-a făcut posibilă victoria la alegerile prezidențiale din 2017, dar care ulterior a trebuit să părăsească guvernul, fiind anchetat pentru că partidul său folosea [pentru muncă internă] asistente parlamentare europene”. Aliații lui Macron (care a fost ministrul economiei sub François Hollande) aplaudă însă o inițiativă care îl consolidează în perspectiva unui al doilea mandat.
Un nou patron pentru comerțul european
La Bruxelles, în Comisia Europeană, baletul redistribuirii atribuțiilor unora din comisari, după demisia irlandezului Phil Hogan, rămâne principala bătaie de cap.
Cotidianul belgian Le Soir analizează asta în detaliu, cu atât mai mult cu cât se zvonește că portofoliul comerțului i-ar putea reveni comisarului belgian Didier Reynders. Acesta este actualmente comisar pentru justiție, dar în țara lui, Belgia, el a fost printre altele și ministru al comerțului. Pe fundalul împotmolirii negocierilor cu Marea Britanie pentru a defini condițiile Brexitului, dar și în chestiunea relațiilor comerciale dificile ale UE cu SUA, postul este extrem de important.
Aici, săptămânalul britanic The Economist pune întrebarea ce sunt funcționarii europeni: sunt ei oare politicieni sau tehnocrați? Natura însăși a Comisiei Europene este hibridă, constată The Economist. Ea este tot ce se apropie mai mult de un guvern, însă trebuie să dea socoteală nu doar în fața Parlamentului European, dar și a guvernelor naționale, așa încât nu e deloc limpede dacă înalții funcționari europeni sunt politicieni sau tehnocrați.
Merkel și-a câștigat pariul în chestiunea refugiaților.
Populismul pierde tot mai mult teren în Germania în favoarea centrului politic, este concluzia la care ajunge cotidianul spaniol El Pais, analizând situația din Germania la împlinirea a cinci ani de la celebra declarație-invitație a Angelei Merkel adresată refugiaților. Articolul se bazează pe un studiu al fundației Bertelsmann a Centrului pentru Științe Sociale din Berlin (WZB), care ajunge la aceeași concluzie: că populismul nu a putut profita de toleranța arătată de guvernul Merkel în chestiunea imigrației.
„Wir schaffen das” („O s-o rezolvăm”, „o să o ducem la capăt”) a fost răspunsul, devenit de atunci proverbial, dat de Angela Merkel în urmă cu cinci ani, pe 31 august 2015, când a fost întrebată dacă ea consideră că Germania poate face față unui asemenea flux migrator cum se vedea atunci.
Astăzi, The Guardian consideră că Angela Merkel și-a câștigat pariul: “Mai bine de jumătate din cei care au venit de atunci lucrează și plătesc impozite. Peste 80 % din copiii și adolescenții refugiaților merg la școli germane și spun că se simt germani.”
În tot acest timp, în vreme ce istoria refugiaților în Germania pare a avea deocamdată un happy end, Marea Britanie desfășoară drone militare pentru a putea descoperi, urmări și bloca migranții care încearcă să traverseze ilegal Canalul Mânecii, venind din Franța.
"Cancel culture"
În sfârșit, în Franța, Courrier International, care în fiecare săptămână oferă un vast sumar al presei internaționale, are un mare dosar în care revine, precum a făcut-o săptămâna aceasta și Charlie Hebdo, asupra așa-numitei „cancel culture”.
Courrier International pune întrebarea, în acest dosar, dacă mai avem dreptul astăzi de a combate, argumenta și contrazice, chiar cu riscul de a contraria și de a șoca. Dacă nu cumva o anumită stângă militantă, angajându-se excesiv în favoarea minorităților de tot felul, a pierdut viziunea universalistă. Dacă ideea de a fi „identitari” nu duce cumva la cenzură, deoarece nu poate exista o identitate unică.
În sfârșit, dacă nu cumva noii cenzori se adorm singuri cu obsesia de a fi woke.