Cine a fost Ismail Haniyeh, liderul politic al Hamas ucis într-un atac la Teheran

Ismail Haniyeh a fost ucis la Teheran în urma unui atac care nu a fost revendicat de nicio țară sau grupare.

Ismail Haniyeh, un lider de vârf al grupării Hamas, a fost ucis la Teheran pe 31 iulie. El a fost o figură controversată, a cărui moarte ar putea duce la escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu și ar putea afecta negocierile pentru încheierea războiului Israelului din Fâșia Gaza.

Haniyeh, 62 de ani, a fost șeful politic al Hamas – care a fost desemnată organizație teroristă de către Statele Unite și Uniunea Europeană.

Cu rezidența în Qatar, el a jucat un rol-cheie în discuțiile intermediate la nivel internațional pentru a ajunge la încetarea focului în Gaza.

Desemnat terorist de SUA, Haniyeh era considerat relativ moderat în cadrul organizației.

Aripa militară a Hamas este condusă de Yahya Sinwar, liderul originar din Gaza, care este considerat creierul atacului dat de grupare pe teritoriul israelian pe 7 octombrie, când au fost uciși peste 1.200 de oameni, ceea ce a dus la invazia israeliană asupra enclavei palestiniene.

Niciun stat sau organizație nu și-a revendicat până în prezent responsabilitatea pentru uciderea sa, deși Teheranul a dat vina pe Israel și a amenințat că se va răzbuna.

Îți mai recomandăm Reacții din China, Turcia și Rusia după uciderea liderului Hamas la Teheran. A. Blinken: SUA nu au știut și nu au fost implicate

Deși Israelul nu a comentat incidentul, Haniyeh se află în capul unei liste de atacuri ale Israelului, întocmită după atacul Hamas din octombrie.

Peste 39.000 de oameni au fost uciși în Gaza, potrivit oficialilor palestinieni din domeniul sănătății de pe teritoriu.

Solicitările internaționale pentru încetarea focului au rămas fără răspuns.

Comentariu: Uciderea lui Ismail Haniyeh

Asasinarea lui Ismail Haniyeh într-un cartier elegant din nordul Teheranului – la doar câteva ore după uciderea țintită a unui comandant de top al Hezbollahului libanez la Beirut – este un eșec major pentru republica islamică și serviciile sale de securitate. Pe 30 iulie, liderul Hamas s-a întâlnit cu liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei. El a fost primit apoi ca un erou în parlament, în timpul ceremoniei de învestire a noului președinte Masud Pezeshkian, la care au fost prezenți reprezentanți ai altor grupuri de proxy iraniene din regiune.

De asemenea, asasinarea lui Haniyeh elimină, de fapt, posibilitatea unui acord de ostatici între Hamas și Israel în viitorul apropiat, prelungind războiul din Gaza și crescând dramatic riscul unui conflict mai larg în regiune.

Într-un răspuns rapid, Khamenei a promis o „pedeapsă aspră” pentru Israel, spunând că răzbunarea este o „datorie”. Ultima dată când Khamenei a folosit un astfel de limbaj a fost în aprilie, când Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice a lansat sute de drone și rachete asupra Israelului, după asasinarea unui general iranian de vârf în consulatul Iranului din Damasc.

Un răspuns militar al Teheranului în această etapă pare sigur, dar provocarea pentru Khamenei și reprezentanții Iranului este de a-l calibra pentru a evita un război total, ceva ce republica islamică nu-și dorește în acest moment.

Kambiz Fattahi, director Radio Farda

Haniyeh, care ar fi fost o voce de top în orice negocieri de pace, se afla la Teheran pentru a participa la inaugurarea președintelui iranian Masud Pezeshkian, care a depus jurământul pe 30 iulie.

Cei doi lideri au fost fotografiați împreună în timpul vizitei în fotografiile publicate de biroul lui Pezeshkian.

Haniyeh s-a născut în tabăra de refugiați palestinieri Al-Shati, aflată la vest de orașul Gaza.

Familia lui este originară dintr-o zonă în care este acum portul israelian Ashkelon, la nord de Fâșia Gaza.

Familia sa a fugit din zonă în timpul războiului arabo-israelian din 1948 și s-a mutat în Gaza.

Haniyeh s-a alăturat Hamas ca student, la scurt timp după ce organizația a fost fondată, în 1987, după începutul Primei Intifade – când Hamas a protestat împotriva ocupației Israelului din Cisiordania, Gaza și Ierusalimul de Est.

În acel an, Haniyeh a fost arestat și închis pentru scurt timp pentru că a participat la protestele anti-Israel.

De asemenea, a obținut în 1987 o diplomă în literatură arabă la Universitatea Islamică din Gaza.

În 1988, Haniyeh a fost din nou arestat și închis pentru șase luni, iar în 1989 a fost condamnat la trei ani de închisoare din cauza implicării sale în rândurile grupării Hamas.

După eliberarea sa în 1992, Haniyeh s-a numărat printre sutele de membri și susținători Hamas care au fost exilați în sudul Libanului.

Haniyeh a petrecut un an în tabăra Marj al-Zahour înainte de a se întoarce în Gaza pentru a deveni decan la Universitatea Islamică din Gaza.

Când fondatorul Hamas, Ahmed Yassin, a fost eliberat dintr-o închisoare israeliană în 1997, Haniyeh a fost avansat și cei doi au dezvoltat o relație strânsă.

Ascensiunea lui Haniyeh în interiorul Hamas a fost rapidă.

El a fost selectat să reprezinte grupul în Autoritatea Palestiniană, care conduce o parte din Cisiordania.

Haniyeh și Yassin au scăpat de un atac aerian israelian în septembrie 2003, care a vizat reședința lor din orașul Gaza.

Yassin a fost ucis șase luni mai târziu de un atac aerian israelian.

La alegerile parlamentare palestiniene din 2006, Haniyeh a fost în fruntea listei candidaților Hamas. Sub sloganul „schimbare și reformă”, 76 din 132 de locuri parlamentare au revenit Hamas.

Cu o majoritate asigurată, noul prim-ministru Haniyeh a început să formeze un guvern.

După câteva săptămâni de negocieri, formarea unui guvern de coaliție între Hamas, principalul său rival Fatah și alte grupuri palestiniene a eșuat – în mare parte din cauza refuzului Hamas de a accepta condițiile stabilite de Statele Unite, Rusia, Națiunile Unite și Uniunea Europeană, care includeau recunoașterea statului Israel.

La scurt timp după victoria sa zdrobitoare, Hamas a declarat că nu va da înapoi de la obiectivul său de a înlocui Israelul cu un stat islamic și a promis că se va opune negocierilor pentru a rezolva conflictul de lungă durată cu Israelul.

De ce a fost desemnat terorist de SUA

Haniyeh a format în cele din urmă un guvern format în mare parte din membri Hamas și tehnocrați. Continuarea luptei palestinienilor pentru independență este un „drept legitim”, spunea el atunci.

Haniyeh și-a exprimat, de asemenea, deschiderea pentru discuții cu negociatorii internaționali pentru a rezolva conflictul israeliano-palestinian.

„Guvernul nostru nu va pregeta niciun efort pentru a realiza o pace justă în regiune, a pune capăt ocupației și a ne restabili drepturile”, a spus el, deși Hamas a rămas ferm în refuzul său de a recunoaște statul Israel.

În iunie 2007, au izbucnit violențe între Hamas și Fatah, iar Hamas a preluat controlul total asupra Fâșiei Gaza.

La scurt timp după aceea, președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, a demis guvernul condus de Hamas.

Conflictele interne dintre grupurile palestiniene au dus la împărțirea de facto a controlului asupra teritoriilor palestiniene, Cisiordania fiind controlată de Autoritatea Națională Palestiniană și Hamas controlând Fâșia Gaza.

Israelul, care își retrăsese forțele din Fâșia Gaza cu doi ani mai devreme, a impus o blocadă terestră, maritimă și aeriană asupra teritoriului controlat de Hamas, care este încă în vigoare.

În 2011, Statele Unite au Qatarului să ofere un sediu pentru conducerea politică a Hamas pentru a facilita comunicațiile.

Haniyeh s-a mutat la Doha în 2016, iar anul următor l-a înlocuit pe Khaled Mashal ca șef al biroului politic al Hamas.

Liderii Hamas Mahmoud al-Zahar (dreapta) și Ismail Haniyeh vorbesc în timpul conferinței de presă Hamas din orașul Gaza, 13 august 2005.

Departamentul de Stat al SUA l-a adăugat pe Haniyeh pe lista sa de „Teroriști Globali Special Desemnați”, o clasificare atribuită de Washington grupurilor teroriste și liderilor care amenință stabilitatea Orientului Mijlociu.

Departamentul de Stat a remarcat că Hamas a fost desemnată organizație teroristă străină în 1997 și a adăugat organizația pe lista teroriștilor globali special desemnați în 2001.

Când Haniyeh însuși a fost adăugat pe listă, Departamentul de Stat explica: „Haniyeh are legături strânse cu aripa militară a Hamas și a fost un susținător al luptei armate, inclusiv împotriva civililor. Se pare că a fost implicat în atacuri teroriste împotriva cetățenilor israelieni. Hamas a fost responsabil pentru aproximativ 17 vieți americane, ucise în atacuri teroriste.”

În urma atacului surpriză mortal al Hamas asupra orașelor israeliene din 7 octombrie, Haniyeh și alți lideri Hamas au apărut într-un videoclip în care i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru succesul atacului.

Trei dintre fiii lui Haniyeh – Hazem, Amir și Haniyeh – au fost uciși de atacurile aeriene israeliene împotriva Fâșiei Gaza de la începutul războiului Israel-Hamas.

Lui Haniyeh i-a supraviețuit soția și verișoara sa, Amal Haniyeh, cu care a avut 13 copii, inclusiv opt fii și cinci fiice.

Îți mai recomandăm Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a fost ucis la Teheran
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.