Robert Fico a fost rănit în timpul unui atac armat care l-a vizat, miercuri, în orașul Handlova, după o ședință de guvern organizată în orașul din centrul Slovaciei.
Liderii politici europeni au condamnat atacul împotriva premierului Slovaciei, iar cei de la Bratislava au susținut că incidentul este un atac la adresa securității interne a Slovaciei.
Îți mai recomandăm Premierul Slovaciei, Robert Fico, în stare stabilă după ore de operație. Autorul atacului a fost reținutÎn vârstă de 59 de ani, Robert Fico a mai deținut funcția de prim-ministru în perioadele 2006-2010 și 2012-2018.
Robert Fico, descris ca un populist de stânga, este cel mai longeviv premier din istoria Slovaciei - are peste zece ani în această funcție, în cele trei mandate.
El a revenit la putere anul trecut după ce, în 2018, demisionase din cauza crizei politice provocate de asasinarea jurnalistului Ján Kuciak și a logodnicei sale. Reporterul investiga posibile legături între mafia italiană și partidul Smer.
Îți mai recomandăm Omul de afaceri Marian Kocner, achitat în dosarul asasinării jurnalistului Jan KuciakÎn 2023, a câștigat alegerile din Slovacia cu promisiunea că va opri ajutorul militar pe care țara sa îl oferă Ucrainei și că guvernul său nu va mai sprijini sancțiunile occidentale împotriva Rusiei.
A fost o aliniere la discursul premierului populist de dreapta Viktor Orban, din Ungaria.
De asemenea, în timpul campaniei, Fico a apelat la retorici populiste și s-a poziționat împotriva imigrației și a minorităților.
Odată reales, a anunțat și măsuri de revizuire ale codului penal, precum și reorganizări ale parchetului anti-corupție, propuneri care i-au adus critici.
Îți mai recomandăm Slovacia sistează ajutorul militar acordat UcraineiNăscut pe 15 septembrie 1964, în orașul Topolcian, într-o familie cu alți doi frați, tatăl său a fost operator de stivuitor, iar mama sa a lucrat într-un magazin de încălțăminte.
În 1986, Robert Fico s-a înscris în Partidul Comunist din Cehoslovacia, iar după Revoluția de catifea din 1989 și prăbușirea regimului comunist, s-a alăturat Partidului Stângii Democratice (SDL), succesor al Partidului Comunist din Slovacia.
A fost ales pentru prima dată în Parlament în 1992, când încă mai exista Cehoslovacia.
În 1999, fiind cel mai popular membru SDL care nu a prins un post în guvern, Fico a plecat din partid și a fondat Direcția - Social Democrația (Smer), partid pe care îl conduce de atunci.
Între timp, a absolvit Facultatea de Drept a Universității Comenius din Bratislava, iar până la intrarea în Parlament, din 1992, a lucrat la Ministerul Justiției. Are un doctorat cu titlul „Pedeapsa cu moartea în Cehoslovacia”.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.