Prelungirea stării de alertă ar urma să nu mai fie votată în Parlament pentru că Guvernul a trimis Parlamentului doar o informare privind decizia de prelungire cu 30 de zile și nu o sesizare sau cerere de încuviințare.
„Dovada că Guvenul Orban își bate joc de români!
Parlamentul a fost doar INFORMAT asupra prelungirii stării de alertă, nu SESIZAT! Aceasta este modalitatea prin care eludează voința poporului, exprimată prin reprezentanții săi din Parlament. Este dovada clară că sunt interesați doar să-și continue nestingheriți hoțiile.
Domnule Prim-Ministru, soarta românilor nu poate fi jucată la păcănele!", a arătat Marcel Ciolacu pe Facebook.
Astfel, Parlamentul nu mai poate umbla pe textul legii pentru a face modificări și nu se va putea opune voinței executivului de a prelungi starea de alertă.
Legea prevede că starea de alertă poate fi prelungită de Guvern dacă factorii de risc indică necesitatea menținerii ei, dar doar pentru o perioadă ce nu poate fi mai mare de 30 de zile.
Premierul Ludovic Orban a anunțat, marți, în debutul ședinței de guvern adoptarea unei hotărâri privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe teritoriul României în contextul pandemiei de coronavirus.
„În cadrul Comitetului pentru Situații de Urgență, am adoptat în unanimitate următoarea hotărâre: Art 1. Se propune prelungirea stării de alertă pe tot teritoriul țării pentru 30 de zile, începând cu data de 17.06 2020; Art. 2 Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de SARS-CoV-2 necesare a fi adoptate începând cu data de 17.06 2020, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în Anexa care face parte integrantă din prezent hotărâre; Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor sistemului național de management al situației de urgență pentru punere în aplicare, prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora", a precizat Ludovic Orban.
Șeful executivului a arătat că decizia de prelungire se aplică în acord cu măsurile de relaxare anunțate și implementate deja din 15 iunie prin hotărârea CNSSU, dar, în plus, se va permite și oficierea de slujbe în interiorul bisericilor.
„Noi nu am închis bisericile în nicio perioadă, s-au permis evenimente cu număr redus. (…) Va fi un număr restrâns de credincioși permis în interior, deci slujbele se vor ține și în interior, și în exterior. Va fi regula de distanțare socială, regula de purtare a măștii în interior, dezinfecție", a subliniat premierul.