Circuitul arsului prin sistem: metoda „Air Arafat”. De ce bate România pasul pe loc

+++ UPDATE

În fiecare an, în preajma comemorării tragediei din clubul Colectiv, autoritățile statului se grăbesc să afișeze niște realizări. De la publicarea inițială a acestui articol s-au întâmplat următoarele:

• A fost inaugurat centrul de arși de la Iași, în cadrul spitalului Sf. Spiridon. Imediat după inaugurare, secția a fost închisă pentru dezinfecție și probleme la instalația de filtare a aerului. Personal nu există pentru această secție, cel devreme în decembrie ar urma să poată primi pacienți.
• A fost inaugurat centrul de arși de la Timișoara. Pe hârtie capacitatea este de cinci pacienți, în realitate doar trei boxe sunt dotate în acest moment. La centrul de la Timișoara se lucrează din anul 2010, mult înainte de incendiul din Colectiv.
• La Brașov a fost inaugurată, din sponsorizări private, o unitate cu două paturi pentru pacienți cu arsuri grave. Aceștia, din punct de vedere medical, sunt diferiți de marii arși, care nu pot fi tratați aici.
• Au fost stabilite prin ordin al ministrului Sănătății criteriile și procedurile pentru transferul marilor arși la centre din străinătate, în condițiile în care România nu face față unui număr mare de pacienți.

Articolul inițial

Mădălina, o tânără de 25 de ani care în urma unui accident a suferit arsuri pe mai mult de 50% din corp, a fost trimisă în Belgia, la spitalul din Bruxelles, pentru a fi tratată. În România, timp de 12 ore, medicii au plimbat-o între spitale, fără să îi găsească un loc în care să poată fi tratată corespunzător. Nu este primul astfel de caz și nu va fi nici ultimul.

Până acum, România a făcut ce era mai ușor, punând cumva căruța înaintea cailor: a trimis cadre medicale la specializare în tratamentul arsurilor, în Franța. Unde s-au întors acești profesioniști? În mijlocul aceleiași infrastructuri depășite, cu doar 11 paturi pentru marii arși, și nici acestea la 100% din standardele de siguranță medicală.

Jean Chelba: „Pentru mine n-au trecut trei ani, totul s-a întâmplat ieri”

​„Dacă îi auzi cum vorbesc toți, zici că au pus coada la prună, că au inventat apa caldă. Dar nu fac nimic. I-am întrebat odată, când îmi trimiteau un ars să-l tratăm noi în Belgia: măi, dar voi chiar nu puteați să faceți chestia asta în România? Ba da, dar ne-a fost frică că dacă moare, ce o să zică presa?”, povestește pentru Europa Liberă chirurgul plastician Ciprian Isacu, care operează în Belgia, la spitalul din Charleroi, locul în care ajung deseori arșii pe care sistemul românesc nu e în stare să îi trateze.

Din momentul tragediei Colectiv și până astăzi, România a sărit dintr-o extremă în alta, în ce privește gestionarea românilor arși în explozii, incendii, accidente de muncă sau casnice. În haosul creat de incendiul de acum peste 3 ani, sistemul medical a avut inițial reflexul să se închidă naționalist, susținând că „avem de toate” și că poate face imposibilul – să trateze zeci de victime arse în țară.

Acum, aproape orice pacient ars grav ia calea străinătății, printr-o metodă pe care doctorul Isacu o numește în glumă „Air Arafat”. Metoda: negocierile personale, bilaterale, cu spitalele din Europa, pentru a prelua arșii României. Uneori, se ajunge într-asemenea extremă încât arși cu șanse minime de supraviețuire sunt trimiși în străinătate, doar pentru ca aceștia să nu moară într-un spital din România, spune Isacu.

„România nu poate să trateze pacientul care are arsuri mai mari de 50% din suprafaţa corpului”, recunoștea anul trecut ministrul Sănătății, Sorina Pintea, confruntată cu un nou scandal – un tânăr de 29 de ani din Petroșani, victimă a unei explozii, cu arsuri de peste 65% din suprafața corpului, a fost „exportat” la tratament în Belgia și a ajuns pe mâinile chirurgului Ciprian Isacu, la Charleroi.

Căruța înaintea cailor. Câți medici au plecat la specializare, după Colectiv

În 2016, România lua prima măsură concretă de reformare a sistemului medical, în domeniul arsurilor. În total, 21 de cadre medicale de la Spitalul de Urgență Floreasca, din București, au fost trimise la cursuri de specializare de câte o lună, în domeniul arsurilor, la trei spitale din Franța, în Paris, Lille și Bordeaux.

„Au fost 10 medici și 11 asistenți medicali. Ei încă profesează, o parte dintre ei în Clinica de Arși, iar doi anesteziști lucrează în secția de Terapie Intensivă generală”, a explicat pentru Europa Liberă medicul Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.

De atunci, 4 dintre cele 21 de cadre medicale care au făcut stagii în Franța au părăsit Spitalul Floreasca – un medic și trei asistenți medicali. De altfel, cei trimiși în Franța au fost puși să semneze acorduri că vor profesa în România timp de cel puțin 3 ani după aceste cursuri.

Costurile acestor specializări au fost suportate aproape integral de Franța. Ministerul Sănătății din România a plătit doar cazarea și transportul românilor în Franța, însă banii au venit de la Banca Mondială, fiind prinși în acordul de împrumut pentru reformarea sistemului de sănătate românesc, în valoare totală de 338 de milioane de dolari.

Până la finalul anului 2018, în total 27 de cadre medicale au fost trimise la specializare în tratamentul arsurilor.

Eficiența acestui program pentru ansamblul sistemului de sănătate din România este însă contestată de un profesionist care a fost martor la specializarea făcută în Franța. Ciprian Isacu era șeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la Bordeaux, atunci când echipele românești au venit la cursuri chiar în spitalul său.

„Unde sunt ei acum? Ai auzit ceva de ei, că fac ceva? Când se întorc în România, unde să lucreze? Pe unii nici nu i-a prea interesat, au făcut turism. Unii nu vorbeau franceza, unul stătea pe un scaun, într-un colț, acolo. Rezultatele nu sunt pe măsura investiției, bani aruncați pe fereastră”, consideră Isacu, care nu contestă calitatea specializării primite de români acolo, ci pur și simplu faptul că aceștia au revenit să profeseze în același sistem spitalicesc nepregătit pentru pacienții arși.

Cristian Grasu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, recunoaște și el că pregătirea cadrelor medicale din România în Franța a fost o picătură într-un pahar cu apă.

„Să spunem lucrurilor pe nume. Nu a fost vorba de o specializare propriu-zisă, ci de o perioadă de formare profesională, în care au asistat și au văzut cum și cu ce se lucrează într-o țară care are sistemul pus la punct, în așa fel încât noi să le pregătim locul și ei când se întorc, să poată lucra aproximativ la fel. Vă dați seama că aceste condiții nu sunt identice, pentru că nu e niciun centru (în România – n.r.) care să corespundă 100% cu modelul francez”, spune Cristian Grasu, pentru Europa Liberă.

„Pregătirea a fost foarte bună, ei s-au întors și majoritatea dintre ei au rămas în sistem. În anii care au urmat, secțiile de arși au beneficiat de asta. Arși se tratează în fiecare zi, numărul de accidente care determină arsuri în România este foarte mare, țara fiind oarecum în secolul 19, când erau foarte multe incendii. Toate secțiile sunt pline de arși. Lucrul ăsta se întâmplă în fiecare zi, nu numai când comemorăm Colectiv”, explică pentru Europa Liberă un fost înalt oficial al Ministerului Sănătății.

Trimiterea cadrelor medicale românești la specializare în Franța a fost sistată deocamdată, oficialii de la Sănătăte consultați de Europa Liberă estimând că practica va fi reluată în vara lui 2019, cu cadre medicale de la Timișoara și Iași, acolo unde ar trebui să se pună pe picioare, cu bani de la Banca Mondială, centre de arși.

„Problema este acum nu pregătirea acestor cadre, ci construcția acestor centre de arși, care nu e un lucru care să se întâmple peste noapte, se va întâmpla în următorii ani”, arată fostul înalt oficial de la Sănătate.

Avem bani, nu știm să-i cheltuim

La începutul anului 2015, intra în aplicabilitate un acord de împrumut între România și Banca Mondială, în valoare de 338 de milioane de dolari, destinat reformei sistemului de sănătate din România. Printre multe alte obiective, se număra și infrastructura pentru tratamentul arsurilor: echipamente noi, specializarea cadrelor medicale, dar și „crearea a 4 unități noi pentru arși grav, cu 6 paturi, în fiecare spital regional”, la București, Iași, Timișoara și Târgu Mureș.

Dintre toate obiectivele fixate cu Banca Mondială, s-a realizat însă doar ce era mai ușor: trimiterea unor cadre medicale la cursuri de o lună în Franța, precum și cumpărarea unor echipamente medicale nespecifice tratamentului arsurilor, dar de care pot beneficia și arșii – mașini de anestezie, de ventilație sau paturi de terapie intensivă.

La sfârșitul anului trecut, stadiul executării acestui acord de împrumut era la un nivel extrem de scăzut. Din 2015 până în decembrie 2018, România trăsese doar 21% din întreaga sumă (aproximativ 73 de milioane de dolari din cele 338).

În cel mai recent document de evaluare a proiectului, Banca Mondială califica gradul de risc al proiectului drept „substanțial”, cel de implementare ca fiind „moderat satisfăcător” și cel de atingere a obiectivelor drept „moderat nesatisfăcător”.

În domeniul tratării arsurilor, toate deadline-urile au fost depășite. Studiile de fezabilitate pentru centrele de mari arși care urmează să fie construite la Târgu Mureș, Timișoara, și spitalele „Grigore Alexandrescu” și „Bagdasar Arseni” din București trebuia să fie contractate în 2017. S-au făcut abia în primăvara anului 2018.

Achiziția de echipamente pentru centrele de arși a fost de asemenea întârziată. Abia în octombrie 2018, cu câteva zile înainte de comemorarea tragediei de la Colectiv, ministerul Sănătății a lansat licitația publică pentru achiziția a 10 loturi de echipamente destinate tratamentului de arși.

Ce riscă România, în acest ritm? Acordul cu Banca Mondială stipulează că, dacă până la finalul lunii martie 2019 autoritățile române nu folosesc peste 25% din suma totală de 338 de milioane de dolari, vor fi tăiate aproximativ 100 de milioane de euro. Ca să nu piardă nimic, România ar trebui să folosească cel puțin 45% din totalul împrumutului, până în primăvara lui 2019. În evaluarea de la finalul anului 2018, era folosită doar 21% din sumă.

11 paturi pentru arși la 19 milioane locuitori

Oficialii români știu prea bine cum ar trebui să arate sistemul medical românesc pentru a-și putea trata eficient pacienții arși grav.

Medicul Cristian Grasu, secretar de stat în ministerul Sănătății, a fost responsabil de implementarea acordului cu Banca Mondială, de la bun început, din 2014 până în vara lui 2016, când a fost schimbat din funcție. Cunoaște la perfecție sistemul francez de tratare a arșilor. I-a propus ministrului Sănătății de la vremea respectivă, Nicolae Bănicioiu, să îl copiem integral, fără să mai recurgem la „invenții și soluții românești”.

„Acest model e așa: pentru pacientul critic mare ars, totul se întâmplă într-o singură cameră, adică salonul lui. Se operează, se îmbăiază, se pansează, se anesteziază, totul acolo. Nu se mișcă decât maxim pentru un RMN. Nu sunt multe paturi în România care pot asigura lucrul acesta, sunt câteva. Saloanele trebuie să aibă SAS-uri (anticamere – n.r.) cu presiune pozitivă prin care să se facă accesul, în care obligatoriu personalul care intră își schimbă echipamentul, se spală, se dezinfectează și abia dup-aia intră”, spune Grasu.

Grasu știe că sistemul românesc nu arată așa decât într-o proporție infimă. România se laudă în prezent cu 11 paturi de mari arși, la o populație de aproximativ 19 milioane de oameni. Spre comparație, la Charleroi, orășel belgian de lângă capitala Bruxelles, există 10 paturi de mari arși. Dar la noi, nici cele 11 nu sunt 100% la standarde, ci doar vreo 3.

„La Spitalul de Arși, sunt cele 5 paturi modernizate de primărie și care sunt OK, să zicem că sunt la un 90% din standard. Mai sunt niște echipamente pe care ar trebui să le avem, niște sisteme de ridicare a pacientului din pat, adică să-l iei fără să îl apuci cu mâna”, explică secretarul de stat Cristian Grasu.

În schimb, avem personal. Calificat chiar și în Franța, pe banii Băncii Mondiale și ai guvernului francez. „Eu la mine pe secția de arși am un chirurg, un anestezist și câteva infirmiere. La 10 paturi de arși. Păi, ia să vezi câți sunt la Floreasca, unde sunt doar 6 paturi”, spune medicul Isacu, de la Charleroi.

Voința politică, de netratat

De ce nu merg lucrurile mai repede în România? Secretarul de stat Cristian Grasu are un răspuns și pentru asta, mai ales că mulți l-au acuzat că nu a mișcat mare lucru cât timp a coordonat implementarea acordului cu Banca Mondială, între 2014 și 2016.

„Lucrurile se mișcă așa de încet pentru că sistemul de achiziții din România este extrem de greoi și extrem de expus, adică dacă cineva îți face o contestație și te duce în tribunal, te-a blocat pe un termen indefinit. A fost o combinație între acest sistem de achiziții și nesfârșitele discuții cu consilierii de la Banca Mondială, care nu prea ne lăsau să cumpărăm lucruri, ne ziceau nu, mai întâi faceți reformă, apoi cumpărați lucruri. Apoi s-au plâns că nu am cheltuit banii. Și dincolo de asta a mai fost restrângerea bugetară, că nu întotdeauna am avut creditele de angajament ca să începi o licitație și apoi ca să plătești bunurile”.

Până la urmă, totul se oprește la voința politică, mai arată Cristian Grasu: „Lucrurile au mers mai bine sau mai puțin bine și în funcție de cine a decis. (...) Există o strategie, un plan de implementare, niște indicatori”.

Problema e că guvernele nu considera arșii o prioritate. Cu excepția comemorărilor tragediei de la Colectiv sau a scandalurilor de presă, autoritățile uită de ei.

​