Prima confruntare între Florin Cîțu și prim-vicepreședinți care îi cer vor demisia a avut loc la o vilă de protocol din București. Președintele PNL a revenit joi dintr-o vizită parlamentară în SUA și a discutat aproape 90 de minute cu contestatarii săi. La Vila Lac a fost prezent și secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, un apropiat al lui Florin Cîțu.
Președintele PNL a refuzat să-și dea demisia și să lase vacant locul pentru a fi ocupat de premierul Nicolae Ciucă, susțin surse participante la discuții. Florin Cîțu le-a reproșat lui Iulian Dumitrescu, Lucian Bode și Rareș Bogdan că au demarat o „campanie împotriva sa în interiorul PNL și au invocat numele președintelui Iohannis care ar susține o astfel de acțiune politică”.
„Au spus oamenilor care au semnat scrisoare prin care se cere demisia lui Cîțu că au acordul președintelui pentru asta, iar ei nu au vorbit cu președintele Iohannis”, afirmă surse din tabăra liderului PNL.
Cîțu le-a comunicat prim-vicepreședinților, potrivit surselor citate, că trebuie să aibă personal o discuție cu fiecare lider județean pentru a vedea care este poziția despre viitorul partidului și al conducerii.
Tabăra lui Cîțu nu crede că pe lista anunțată prin care i se cere demisia există semnăturile a 40 de lideri de filiale, așa cum susținut cei care i-au solicitat demisia.
„Nu au prezentat textul unei scrisori sau măcar lista de semnături”, spun apropiații lui Florin Cîțu.
Îți mai recomandăm Puci în PNL: prim-vicepreședinții vor demisia lui Cîțu. În ce condiții se poate organiza Congresul extraordinarPrim-vicepreședinții se bazează pe susținerea majorității organizațiilor și pot cere convocarea rapidă a Congresului extraordinar, afirmă surse din tabăra anti-Cîțu. O primă dată posibilă pentru Congres, avansată în discuțiile din PNL, a fost 10 aprilie.
Până la declanșarea Congresului extraordinar este necesar ca fiecare Birou Politic Județean să mandateze președintele organizației cu o astfel de solicitare. Decizia finală pentru organizarea Congresului se ia în Consiliul Național.
Conform Statutului PNL, la articolul 78 se prevede că prin votul majorității membrilor prezenți Consiliul Național hotărăște convocarea Congresului Extraordinar la cererea președintelui partidului, majorității membrilor BPN sau majorității președinților BPJ, cu acordul BPJ-urilor respective.
Prim-vicepreședinții vor continua demersul pentru schimbarea lui Florin Cîțu și vor demara toate procedurile interne pentru convocarea Congresului extraordinar.
Îți mai recomandăm Cîțu pierde în fața lui Ciucă. PNL negociază cu PSD comasarea alegerilor din 2024Florin Cîțu a câștigat funcția de președinte PNL pe 25 septembrie 2021, într-un Congres în care l-a învins pe Ludovic Orban. Actualul lider PNL a beneficiat de susținere din partea lui Klaus Iohannis, au precizat în acest moment mai mulți lideri de organizație.
„Între timp, Cîțu a pierdut încrederea de care a beneficiat din partea președintelui. Nicolae Ciucă trebuie să conducă partidul, el e premierul. Se repetă istoria de anul trecut, dar Cîțu e acum în rolul lui Orban”, a afirmat un lider PNL pentru Europa Liberă.
Până să afle de intențiile colegilor de partid, Florin Cîțu și-a invitat colegii la o mică petrecere la sediul din Modrogan, cu ocazia zilei sale de naștere care este pe 1 aprilie. La petrecere, nu au mai venit toți liderii invitați, mulți preferând să continue discuțiile cu Nicolae Ciucă pentru preluarea conducerii PNL.
Îți mai recomandăm Exclusiv | Contractele PNL cu presa și cum refuză PSD să respecte legea