„Este foarte greu să vorbim de reintroducerea serviciului militar obligatoriu atât timp cât am redus Armata. Armata a fost prima instituţie din această ţară care s-a transformat, s-a modernizat reducând efectivele de la 342.000 la 90.000”, a spus Nicolae Ciucă într-un interviu acordat sâmbătă.
El a explicat că, în prezent, sunt 75.000 de militari activi, 15.000 reprezintă personal civil contractual.
„În momentul de faţă, să refaci tot ceea ce ţine de logistica desfăşurării serviciului militar obligatoriu este foarte greu. Ca atare, serviciul militar voluntar, cum deja se desfăşoară pentru militarii rezervişti, poate să fie o opţiune pentru cei care vor să facă Armata, dar nu obligatoriu”, a adăugat președintele Senatului la Prima TV, potrivit News.ro.
Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a afirmat la interviurile one2one de la Europa Liberă că ar fi nevoie de introducerea unui serviciu militar voluntar, pentru tinerii între 18 şi 35 de ani.
„Este un moment T0 în care toate naţiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populaţiei şi nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim”, a spus el, avetizând că Rusia nu se va opri dacă va câştiga în Ucraina, iar principala ţintă va fi Republica Moldova.
Îți mai recomandăm Șeful Armatei cere de urgență o lege pentru pregătirea populației: Rusia nu se va opri la Ucraina, dacă va câștigaÎn ceea ce privește legea care să pregătească populația, menționată de asemenea de generalul Vlad, președintele PNL a spus că românii nu trebuie să se sperie.
„Nu trebuie să vă speriaţi. Şeful Apărării va trebui să detalieze un pic, nu a fost foarte bine înţeles. Eu am înţeles exact ce a vrut să spună pentru că a fost vorba de o lege de pregătire a teritoriului şi a populaţiei pentru apărare, care există deja, dar e vorba de una care să fie primenită şi adaptată la contextul şi la condiţiile actuale”, a susținut Ciucă.
„România are nevoie de tot ceea ce este necesar pentru a fi în măsură să se apere. De aceea, deciziile luate pentru un buget de 2,5% din PIB pentru Apărare au fost necesare, poate e nevoie de mai mult decât atât. Au fost ani de zile în care instituţia Armatei a fost undeva uitată în ceea ce priveşte alocările bugetare”, a adăugat el.
Îți mai recomandăm Șeful Asociației Ofițerilor în Rezervă, gen. Bălăceanu: Fără suficienți rezerviști, va trebui reintrodus serviciul militar obligatoriu