Mai multe baze militare americane din Europa au fost plasate într-o stare de alertă sporită în cursul weekendului.
Bazele, inclusiv garnizoana armatei americane din Stuttgart, Germania, unde se află sediul Comandamentului european al SUA, și-au ridicat duminică nivelul de alertă la starea de protecție „Charlie”, au declarat doi oficiali americani pentru CNN.
Această stare „se aplică atunci când are loc un incident sau când sunt primite informații care indică faptul că este probabilă o formă de acțiune teroristă sau o țintă împotriva personalului sau a instalațiilor”, conform descrierii furnizate de armata americană.
Unul dintre oficialii americani, care este staționat la o bază din Europa, a declarat pentru CNN că nu a mai văzut acest nivel de amenințare „de cel puțin 10 ani” și a spus că, de obicei, înseamnă că armata a primit o amenințare activă dintr-o sursă ce poate fi crezută.
Nivelul de amenințare va rămâne la acest nivel până la noi ordine.
Directiva vizează inclusiv baza militară Rheinland-Pfalz, al cărui comandament este situat în Kaiserslautern, Germania. Aceasta cuprinde cea mai mare prezență a forțelor armate americane în afara Statelor Unite, potrivit prezentării de pe propriul website.
Această comunitate militară are locații care o deservesc și din afara Germaniei, precum Baza aeriană Mihail Kogalniceau în România și Zona de antrenament Novo Selo în Bulgaria, potrivit Stars and Stripes și Știrile ProTV.
Întrebat despre această schimbare, un purtător de cuvânt al Comandamentului European al SUA, comndantul Dan Day, a refuzat să comenteze nivelurile specifice de protecție a forțelor armate.
Comandamentul European „evaluează în mod constant o varietate de factori care intervin în siguranța comunității militare americane din străinătate”, a precizat el pentru CNN.
„Din motive de securitate operațională, nu vom intra în măsuri specifice, dar rămânem vigilenți. (...) Ca întotdeauna, USEUCOM sfătuiește personalul din teatrul european să rămână vigilent și să rămână în alertă în orice moment”, a mai spus acesta.
Potrivit CNN, nu este clar ce informații au declanșat securitatea sporită, dar autoritățile europene au avertizat cu privire la o potențială amenințare teroristă pe continent, în special înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris, care încep în această lună și în timpul EURO 2024, care are loc în această perioadă în Germania.
Din martie, Franța și-a ridicat sistemul național de alertă de securitate la cel mai înalt nivel.
Îți mai recomandăm NATO | Rusia va rămâne „principala amenințare” chiar și după încheierea războiului din UcrainaEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.