#10Întrebări | Șapte ani de la Colectiv. Eugen Iancu, omul care și-a pierdut fiul: Nu s-a schimbat absolut nimic. E o mare dezamăgire

Eugen Iancu și-a pierdut fiul, pe Alex, în vârstă de 22 ani, la trei săptămâni după ce băiatul a scăpat din incendiul de la Colectiv.

De atunci, tatăl lui Alex s-a implicat mult în ajutorarea victimelor de la Colectiv, a înființat Asociația Colectiv, a făcut un monument în fața clubului și a obținut prin lege ca data de 30 Octombrie să devină „Ziua pacientului cu arsuri”.

În ultimii șapte ani, de 30 octombrie, a organizat marșuri către clubul Colectiv, prin care a strâns mii de oameni care și-au adus aminte de victimele de atunci.

Anul acesta, în care se împlinesc șapte ani de la tragedie, Eugen Iancu și alți părinți care și-au pierdut copiii în urma incendiului de la Colectiv se vor ocupa de parastase. Nu vor să mai organizeze marșuri sau alte evenimente.

Pentru a-i ajuta pe copii să fie pregătiți în caz că izbucnește un incendiu în clădirea în care se află, Eugen Iancu a scris, în urmă cu patru ani, o carte - „Apă și foc. O lecție de supraviețuire la incendiu”.

Cartea a fost distribuită gratuit elevilor cu vârste între 5 şi 8 ani și le prezintă acestora cum să se protejeze în cazul unui incendiu. În total, a distribuit 15.000 de exemplare. Și-ar dori să distribuie cartea mult mai multor copii, dar nu a găsit un sponsor pentru tipărirea mai multor exemplare.

Într-un interviu pentru Europa Liberă, Eugen Iancu spune că în toți acești ani a asistat la neputința statului de a schimba ceva în sistemul medical în privința tratării marilor arși. „Lucrurile s-au înrăutățit în această privință”, spune el.

Procesul Colectiv, finalizat în luna mai cu condamnarea patronilor și a primarului Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, „e o bătaie de joc”, consideră Eugen Iancu.

Un alt dosar, despre ce s-a întâmplat cu răniții în spitale, nici nu a ajuns în instanță. „Noi încă nu avem un proces început în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în spital. Și asta, bănuiesc eu, și pentru faptul că, dacă un astfel de proces s-ar judeca, ar zguduit din temelii sănătatea din România”, spune Eugen Iancu.

1. Europa Liberă: Peste două zile se împlinesc șapte de la tragedia de la Colectiv. Cum vedeți dvs că s-a schimbat România în acești ani în privința serviciilor medicale, protecției la incendii sau justiției?

Eugen Iancu: Din păcate, asta este cea mai mare dezămăgire pe care o am. Nu mi-am imaginat vreodată că România nu poate, după o astfel de tragedie, să schimbe absolut nimic. Mai mult, aș zice că lucrurile s-au înrăutățit, cel puțin pe partea medicală.

Pentru că dacă înainte de Colectiv aveam mai multe secții de arși în țară, care în condițiile pe care le aveau mai tratau arși, la ora asta mai avem funcționale doar patru centre, dar nu mă refer la centre de arși, ci la patru spitale care pot trata arși în București, adică „Grigore Alexandrescu” pentru copii și Bagdasar-Arseni, Floreasca și cel de pe Calea Griviței, dar și aici tratamentul are loc în condiții de siguranță destul de precare.

Nu neg calitatea medicilor din aceste spitale, neg doar condițiile de tratare, condițiile de spitalizare care se oferă pacientului ars, care are nevoie de condiții de temperatură și umiditate constantă, care are nevoie ca tot ceea ce se întâmplă cu el - operații, tratamente - să se facă la același etaj.

Eugen Iancu a mers în multe școli pentru a distribui cartea animată cu regulile pentru incendiu.

Nu e posibil să iei pacientul ars și să îl plimbi cu liftul de la etajul 5 la etajul 2, ca să îi faci o radiografie. Totul trebuie să se întâmple în aceleași condiții de umiditate și, bineînțeles, o izolare fantastică.

2. Europa Liberă: Despre problema infecțiilor nosocomiale din spital s-a vorbit intens zilele trecute, când părinți de la Cluj-Napoca și Târgu Mureș au spus că bebelușii lor au murit în spitale. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, zicea zilele trecute că nu se pot eradica nosocomialele și că zilnic mor cinci oameni din cauza lor. De ce credeți că vorbim despre nosocomiale numai când se întâmplă câte o tragedie?

Eugen Iancu: Tragediile de la Cluj și Târgu Mureș au fost un prilej să mai vorbim despre nosocomiale, dar, în rest, este un subiect care nu-i prea place domnului ministru.

Ministrul Rafila este singurul ministru de după Colectiv care nu a vrut să ne întâlnească, nici pe mine, nici pe alți membru al comunității Colectiv. Și e ministru de un an de zile. De atunci, de când a venit el ministru, toată povestea Colectiv a fost închisă undeva acolo. Nu se mai discută, nu se mai fac transferuri în străinătate. În ultimul an au fost transferați cu foarte mare greutate pacienți arși în străinătate.

Din ce știu eu s-au cam blocat și cele trei investiții în centrele de arși de la București, Iași și Târgu Mureș. Nu e posibil ca la șapte ani de zile de la Colectiv să nu fie demarată nici măcar fundația, o cărămidă sau ceva.

3. Europa Liberă: Ce întrebări legate de ce s-a întâmplat în acea noapte de 30 octombrie 2015 au rămas fără răspuns pentru dumneavoastră?

Eugen Iancu: ​Eu sunt de acord că în acea noapte am fost luați prin surprindere și intervenția a fost cum a fost. Noi nu am reproșat faptul, care a fost foarte mult mediatizat atunci, că pacienții au fost tratați pe asfalt. Da, este normal când ai o sută și ceva de victime să îi ții acolo unde poți.

Problema este că a fost o dezordine totală. Problema este că nu au fost acceptate toate variantele de transportat, și aici mă refer inclusiv la mediul privat, la ambulanțele private.

Când ai aproape două sute de arși nu stai să faci triere cu cine îi duci la spital. Adică nu accepți decât ambulanțele roșii sau albe, pentru că aici era vorba de a salva vieți, nu de a ne ridica statuie.

Nu s-a făcut o triere a pacienților la fața locului, nu s-a făcut absolut nimic. Și drept dovadă, din cei 180 de pacienți care au ajuns în spitale, mulți au ajuns cu mijloace proprii, cu mașini personale, taxiuri, prieteni, și prea puțini cu mijloacele statului. Deci asta reproșăm.

Pe urmă, reproșăm faptul că nu au fost transportați în străinătate repede. Pacientul ars poate fi transportat în străinătate în condiții de siguranță și se recomandă de către toți specialiștii din lumea asta în primele 72 de ore. Nu numai în România, prin Ministerul Sănătății, ni s-a spus că nu.

Ni-i amintim și pe domnul Arafat (n.r., Raed Arafat, secretar de stat în MAI la acea vreme, șeful DSU) și pe domnul Bănicioiu (n.r, Nicolae Bănicioiu, ministru Sănătății de la acea vreme) care spuneau că noi trebuie să îi ținem aici nu știu câte zile. În condițiile în care niciun stat din Europa nu ar fi putut să se ocupe de tratarea unui număr atât de mare de pacienți. Numai noi am spus că avem de toate și ne descurcăm.

4. Europa Liberă: Ulterior, mulți dintre pacienți au fost transportați la spitale din Germania, Belgia, Anglia etc. Una dintre supraviețuitoarele de la Spitalul de Arși, Alexandra Furnea, a scris o carte, Jurnalul lui 66, în care descrie ce a trăit atunci și cum a fost tratată în străinătate. Spuneați că și astăzi e greu să transferi un pacient ars în străinătate. De ce?

Eugen Iancu: ​Eu sunt un om care a avut șansa să viziteze câteva dintre spitalele care au tratat pacienți Colectiv. Ce se discută în mod oficial, prin intermediul ambasadelor, prin intermediul politicienilor, că trebuie să lăudăm activitatea statelor, activitatea într-o anumită zonă, pentru că noi așa mai facem afaceri, este una. Dar ceea ce știu acei medici (din străinătate) și ce au văzut cu ochii lor la pacienții din Colectiv este cu totul alta.

Există fotografii, există documente... din păcate multe dintre ele zac la procuratură, pentru că noi încă nu avem un proces în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în spital. Și asta bănuiesc eu și pentru faptul că, dacă un astfel de proces s-ar judeca, ar zguduit din temelii sănătatea din România. Or, de așa ceva se tem toți. Pentru că atunci chiar ar trebui să arătăm care este situația reală din spitale.

Nouă ni se refuză o justiție corectă. Copilul meu a murit după trei săptămâni. Și dacă vă citesc răspunsul contra expertizei de la INML (Institutul Național de Medicină Legală), unde se spune că ar putea fi o cauză a decesului infecția nosocomială, dar asta trebuie demonstrată, iar demonstrația se poate face doar de către o instituție a statului numită DSP (Direcția de Sănătate Publică) pe baza unei recoltări din momentul în care copilul era internat în spital.

Mai precis, din primele două zile. Ori așa ceva nu s-a făcut, nu se face, iar dacă ne uităm pe raportările date de spitale și de DSP-uri, vedem cu toții că nu există nosocomiale în spitalele din România.

După șapte ani, sunt extrem de dezamăgit de faptul că suntem singurul stat din lumea asta care a refuzat să-și asume și să recunoască o situație în care se află și să își dorească să schimbe această situație prin construcția de spitale, prin legislație nouă. După șapte ani încă nu avem o legislație care să asigure funcționarea spațiilor publice conform unor criterii.

5. Europa Liberă: Spuneați că există un dosar despre cum au fost tratați pacienții de la Colectiv în spitale și care încă nu a fost judecat. Cine e parte din dosar?

Eugen Iancu: ​Este o plângere penală pe care am semnat-o aproximativ 50 de persoane cu privire la intervenția din acea noapte și la ce s-a întâmplat ulterior în spitale.

Nu este o plângere penală îndreptată împotriva medicilor, așa cum domnii care au coordonat atunci intervenția și spitalizarea, încearcă să spună. Ci este o plângere penală împotriva celor care au decis ca răniții să rămână în Romania să fie tratați și să fie ținuți câte zece în camere.

În toate toate protocoalele de pe planeta asta se pune că pacientul ars trebuie tratat în anumite condiții. Nu s-a respectat nici măcar un punct din aceste protocoale. Absolut nimic.

Copilul meu a fost pus din start în pericol. Și plângerea aceasta penală este depusă în noiembrie 2016. În mai 2008 a fost reactualizată. Cu mare greutate în 2019, undeva prin noiembrie, au fost audiați domnul Arafat și Bănicioiu, și cam aici s-a oprit totul.

Ba mai mult, dosarul a fost disjuns. Acum nu mai este anchetat doar de Parchetul General. Partea intervenției este anchetată de Parchetul Militar, iar partea de spitalizare de Parchetul General, care la fel, iată au trecut șapte ani, și nu se întâmplă nimic.

6. Europa Liberă: Practic, singurul dosar încheiat este cel din luna mai 2022, care a dus la condamnarea vinovaților pentru ce s-a întâmplat în noaptea de 30 octombrie. Simțiți că s-a făcut dreptate?

Eugen Iancu: ​Nu știu ce să zic. Când mor 60 de oameni, când acțiunile sau inacțiunile unor oameni, care nu au respectat legea, nu au respectat absolut nimic, duc la moartea 64 de oameni dintre care 27 pe loc, apoi 37 pe parcursul a câtorva luni, plus aproape 100 de grav răniți care se chinuie de ani de zile, și să ai condamnările care s-au dat mie mi se pare că este o bătaie de joc.

Eugen Iancu a vrut ca 30 octombrie să rămână în memoria colectivă ca ziua marilor arși.

7. Europa Liberă: Unul dintre cei condamnați atunci, primarul Piedone, chiar dacă e în închisoare, este foarte activ pe Facebook și ați văzut acea declarație că „dacă acei părinți cred că eu le-am omorât copiii, așa să le ajute Dumnezeu”. Ce i-ați transmite primarului dacă l-ați vedea?

Eugen Iancu: Nu am ce să-i transmit. Fiecare om are limitele lui. Nu pot să îl acuz că a pus el foc sau a avut vreo intenție. Doamne ferește! Departe de mine gândul acesta. Dar să nu poți să păstrezi liniștea, să pui capul în pământ și să taci din respect, și să îți ceri scuze... Omul ăsta nu și-a cerut niciodată scuze. Să ne amintim de primul moment când a apărut la televizor și, ca de obicei, era foarte vulcanic și își dorea afirmarea...

Nici Bănicioiu nu și-a cerut scuze... El neagă în continuare că a spus că „avem de toate” o singură dată, dar eu am înregistrări când a spus de mai multe ori. Dumnealui insistă să spună că a fost o singură declarație și scoasă din context. Nu, a insistat pe o cale greșită și de atunci nu a venit o dată să spună „Domnule, am greșit, îmi cer scuze”.

8. Europa Liberă: Răniții de la Colectiv care au supraviețuit trebuie să se îngrijească toată viața, cum îi spunea medicul din Germania Alexandrei Furnea. Cât de mult i-a ajutat statul? I-au mai întrebat autoritățile dacă au nevoie de ceva?

Eugen Iancu: ​Nu. Asta nu știu să se fi întâmplat și sunt unul dintre cei care a discutat destul de mult cu autoritățile. Nu aș zice că s-a numit o comisie, sau un grup, sau o persoană undeva care să dea un telefon din când în când să întrebe ce mai au nevoie.

Din contră, în 2016 am cerut prim-ministrului să organizeze punct care să coordoneze cumva activitatea tuturor. Adică fiecare se trata pe unde putea. Ei abia ieșiseră din spital erau cu frustrările lor, cu șocul lor. Ajungeau în spitale, unde cei mai mulți dintre ei erau tratați cu destul de mare indiferență. Și am cerut atunci ca să organizeze un punct unic care să țină evidența a tot ce înseamnă boală, tratament, ce nevoi au pe parcursul timpului. Or, nu s-a putut organiza așa ceva.

Toate exemplarele din cartea „Apă și foc” au fost tipărite din fonduri proprii.

Ajutorul a fost fantastic din partea populației. Și statul a ajutat, dar statul are o mare problemă. Nu este în stare să planifice, tot ce se dădea era pentru o lună de zile. Noi ne duceam apoi și mai ceream ce era nevoie. Apăreau mereu goluri, stări de nervi. Aparținătorii numai de stresul ăsta suplimentar nu aveau nevoie.

9. Europa Liberă: În toți acești șapte ani, ce vi s-a părut cel mai greu?

Eugen Iancu: ​Lipsa de justiție și lipsa asumării și a dorinței de a îmbunătăți niște lucruri. În Olanda, la un moment dat s-a prăbușit un avion și au fost multe victime. Dar victimele au fost duse în primele 24 de ore în toate țările vecine.

După acel eveniment, olandezii au realizat că nu stau foarte bine la capitolul medical și au construit spitale. Am vizitat două dintre acele spitale și nu îmi imaginez când va exista în România așa ceva. Dincolo de construcție, de dotări, olandezii au protocoale clare. Managerul unui spital din Amsterdam îmi spunea că au exerciții cu evacuarea totală a spitalului de două ori pe an.

10. Europa Liberă: Ce veți face anul acesta de 30 octombrie?

Eugen Iancu: ​Anul ăsta se fac șapte ani de la Colectiv. Pentru anul ăsta noi, ca asociație, nu am planificat nimic. Cu siguranță vom merge acolo. Avem familii care au organizat deja parastasul de șapte ani.

Conform tradițiilor, se spune că la șapte ani de zile este despărțirea definitivă. Șapte ani înseamnă că în pământ au rămas doar oasele. Și șapte ani înseamnă că sufletul copilului este alături de Dumnezeu.

Este ultimul parastas care se face. Șapte are o anumită semnificație pentru spiritualitate și nu este un moment în care, cel puțin noi părinții, să ne implicăm în altceva în afară de ce înseamnă despărțirea de ai noștri.