Regizorul și producătorul de film Mihai Grecea crede că generația sa nu va prinde în niciun caz vremuri mai bune. Poate nici următoarea.
El spune că suntem îmbăiați într-o toxină în țara asta, iar instituțiile sunt croite după o legislație complet greșită, atât timp cât statutul funcționarului public e acela de stat în stat. Și nu există voință politică în Parlament pentru a schimba lucrul acesta, pentru că a schimba sistemul de administrare publică înseamnă un cost electoral uriaș. Sunt voturi pe care partidul care va decide asta le va pierde, spune Mihai Grecea.
El susține că, dacă Ministerul Sănătății nu va continua demersurile de a desfășura proiecte de colaborare cu spitale de referință din străinătate, pentru a forma personal medical în România, atunci vom avea niște centre de arși goale.
Principalele declarații făcute la „One-to-One. Interviuri, nu conversații”, pe scurt:
- Despre Ministerul Sănătății: Proiecte bune începute cândva de un ministru sunt abandonate imediat ce ministrul acela a părăsit instituția. Când am plecat de la minister, a venit cineva de la arhivă cu niște sacoșe, pungi foarte mari, cu niște ștampile și un dosar. I-am dat opisul cu toate documentele, le-a pus în niște pungi, le-a sigilat și le-a dus la arhivă. Arhiva nu e în instituție. Și gata. Tot ce ai avut în lucru moare. Nu există un sistem informatic de gestiune a instituției;
- Despre funcționarii din instituțiile publice: Ești la mâna lor. Au spiritul de supraviețuire foarte bine dezvoltat. În momentul în care s-a schimbat ministrul, dacă mai e și de la alt partid, au uitat tot. Se pierde memoria instituțională, de frica de a nu fi interpretați ca făcând parte din barca celor care au fost înainte. Uită tot complet, nu-și complică viețile;
- Despre clasa politică: Nu am încredere în cei care conduc astăzi România. Cred că orice om cu o minimă ancorare la realitate și cu o minimă inteligență nu poate avea încredere în ei. În fiecare zi ne dau măsura capacității lor tehnice, o lăsăm la o parte pe cea morală, etică. Nu sunt în stare;
- Despre numele filmului în care trăiesc românii: Șoc toxic. Socialmente vorbind, suntem îmbăiați într-o toxină în țara asta. Uitați-vă cum arată relațiile între oameni, uitați-vă la nivelul subpământean al încrederii între oameni. Totul pleacă de la valori. Suntem dominați de lipsa de scrupule;
- Despre români: Pe mulți dintre noi ne domină spiritul de supraviețuire. Or, nu poți face schimbare cu niște supraviețuitori. Nu există masă critică pentru schimbare. Noi suntem învățați de foarte multe generații să supraviețuim. Nu schimbăm lucruri, nu construim, nu facem nimic. Trăim de pe o zi pe alta, chefuim că a mai trecut o zi. Nimeni nu își asumă nimic. Suntem liberi, dar multora nu le trebuie libertatea sau le place mai mult ca haos, ca lipsă de constrângeri și de reguli;
Europa Liberă: După incendiul de la Colectiv au urmat alte incendii în spitalele din România, în secțiile de terapie intensivă, au murit alți oameni nevinovați. Am trecut prin pandemie, acum e război. Între timp, au venit și pedepsele în dosarul Colectiv, după aproape 7 ani. Între Colectiv și prezent, în anii aceștia care au trecut, ce te-a înfricoșat în România și ce ți-a dat, totuși, speranță?
Mihai Grecea: De la Colectiv, cred că lucrul cu adevărat semnificativ despre care vorbim e o trezire a conștiinței publice, până la un anumit moment. Am avut, totuși, în urma tragediei de atunci, cele mai mari proteste care au existat în România, adunându-le aici și pe cele pentru Ordonanța 13.
Deci, cumva, a fost o trezire a acuității vizuale față de chestiunile de interes comun ale societății. Bineînțeles că nu a existat masă critică într-un sens foarte larg pentru schimbare, dar, totuși, a fost o masă suficient de critică pentru a putea bloca inițiativele lui Liviu Dragnea de schimbare a legislației penale, la nivelul la care și-a dorit să facă asta.
Dar legislația din justiție este măcelărită de către clasa politică din România. Vorbim despre imposibilitatea încadrării judiciare pentru, poate, niște pedepse mai consistente în cazul funcționarilor publici, care se datorează și acestor intervenții brutale făcute de establishement-ul politic din România în legislația penală.
Europa Liberă: Ce te-a speriat în acești ani, de la Colectiv până azi?
Mihai Grecea: Capacitatea de a uita a românilor. E o parte din identitatea românească, să uiți e o formă de supraviețuire.
Europa Liberă: E mai ușor așa?
Mihai Grecea: Da, evident că e mai ușor pentru români să uite. Pandemia asta a frânat și ea puțin lucrurile. Poate implicarea civică ar fi fost mai intensă, în chestiunile acestea de larg interes comun, dacă nu ar fi fost pauza asta, de la începutul pandemiei.
Nu au mai fost acțiuni în stradă, nu au mai fost inițiative care să implice un număr mare de oameni pentru demersuri de schimbare instituțională în România, pentru oprit golăniile care s-au făcut în toată această perioadă.
Să nu uităm că, în perioada pandemiei, instituțiile statului au făcut foarte multe lucruri urâte, pornind de la felul în care au alocat bani publici către presa românească, pentru a-i cumpăra tăcerea. Lucrurile acestea sunt intolerabile într-un stat civilizat, stat european.
Au plătit bani, în numele comunicării informațiilor necesare populației pentru a putea acționa corect în pandemie și vorbim de sume uriașe plătite unor instituții de presă publice sau private, care au tăcut și nu au arătat multe disfuncționalități ale sistemului. E o realitate.
Europa Liberă: Au venit pedepsele în dosarul Colectiv. Care e speranța acum în legătură cu celelalte dosare?
Mihai Grecea: Pedepsele acestea nu sunt de natură să ne facă dreptatea. Într-un caz ca acesta, într-o tragedie ca aceasta, nu se poate face stricto sensu dreptate. Se poate aplica legea, se poate face justiție și cred că instanța din România a făcut asta având la dispoziție o legislație așa defectuoasă cum e.
Și Parchetul pare-se, spun juriștii, ar fi făcut o încadrare greșită din capul locului, adică uciderea din culpă nu poate fi o încadrare judiciară secundară față de abuzul în serviciu. Cumva, trebuiau tratate altfel de către procurori. Asta spun juriștii. Se pare că și asta a ținut un pic lucrurile pe loc.
Speranța e că e un semnal, că nu mai sunt așa intangibili funcționarii publici, cel puțin cei din funcții de top în instituțiile publice și că e nevoie de mai multă grijă.
Persoanele decedate post Colectiv, în urma unor infecții nosocomiale dobândite în spitalele din România, decese care au avut loc în spitale din străinătate, au fost repatriate la cererea expresă a statului român fără autopsii făcute. În România, expertizele medico-legale făcute au arătat că au murit de arsură.
Nu e o pedeapsă exemplară, nu e o pedeapsă care să îi sperie cu adevărat, pentru că, în România, din păcate, reprezentanții statului nu cunosc decât limbajul fricii, limbajul forței. Doar așa reușesc să se mobilizeze, să producă schimbare sau să ia decizii în favoarea cetățenilor cu care au un contract social.
Dosarul al doilea Colectiv și dosarul al treilea investighează felul în care sistemul de sănătate publică, sistemul de siguranță publică au acționat post Colectiv, DSU, pompieri, felul în care au intervenit imediat după incendiu. Practic, în momentul de față am lămurit doar prima parte a tragediei și anume, de ce a luat foc în viziunea instanței, de ce au murit niște oameni în club.
De ce au murit restul oamenilor cu șanse, în spitale, nefiind transferați în străinătate, nedându-li-se o șansă de a fi triați și de a se lua decizii oportune, nu a fost făcut un triaj profesionist al cazurilor critice la Colectiv, lucrurile astea sunt deocamdată în teritoriul parchetelor. Lucrurile se mișcă greu acolo, nu au fost audiate personaje cheie.
Noi, cei care sunt parte în aceste dosare, dosarul 2 și dosarul 3, nu mai avem răbdare cu ritmul în care se mișcă justiția. Sunt lucruri pe care le considerăm de interes public și trebuie să le știe societatea.
Persoanele decedate post Colectiv, în urma unor infecții nosocomiale dobândite în spitalele din România, decese care au avut loc în spitale din străinătate, unde au fost cu foarte mare întârziere transferate, au fost repatriate la cererea expresă a statului român fără autopsii făcute, comunicându-se autorităților medicale și spitalelor din țările în care au fost transferați acești pacienți că aceste investigații medico-legale vor fi făcute în România.
Chestiunea aceasta frizează, ca să nu spun mai mult, o infracțiune de traficare a unor probe judiciare. Când aduci peste hotare un cadavru care a avut infecții, trebuie să respecți un protocol de asepsie, de decontaminare a corpului, se folosesc substanțe foarte dure care omoară acei microbi.
Unul dintre elementele care frânează dosarul este însuși Institutul Național de Medicină Legală, care e stat în stat. Nimeni nu poate exercita un control administrativ asupra a ceea ce se întâmplă acolo. Fac ce vor. Și actul de justiție depinde de ei.
În România, contraexpertizele și expertizele medico-legale făcute au arătat că au murit de arsură, așa e la dosar în momentul ăsta. Lumea nu știe pentru că încă e în lucru dosarul, dar toate expertizele la INML dau ca rezultat moartea în urma unor răni provocate de arsură.
Europa Liberă: Și când aflăm, câți ani o să mai treacă până avem și aici decizia?
Mihai Grecea: Cred că unul dintre elementele care frânează dosarul este însuși Institutul Național de Medicină Legală, care funcționează după o legislație care l-a transformat într-un stat în stat.
Această instituție, fundamentală pentru statul de drept, pentru justiția din România, pentru sistemul de sănătate publică, funcționează după o legislație prin care nimeni nu poate exercita un control administrativ asupra a ceea ce se întâmplă acolo. Fac ce vor. Și actul de justiție depinde de ei.
Bunăoară, toate aceste anchete, toate aceste expertize de la Colectiv au fost amânate ani de zile pentru că nu s-a putut întruni un stabor acolo, la Institutul de Medicină Legală, în Comisia Superioară de Medicină Legală, pentru a aviza sau a verifica niște contraexpertize.
Europa Liberă: Ai încredere în cei care conduc astăzi România?
Mihai Grecea: Nu am încredere în cei care conduc astăzi România. Cred că orice om cu o minimă ancorare la realitate și cu o minimă inteligență nu poate avea încredere în ei.
În fiecare zi ne dau măsura capacității lor tehnice, o lăsăm pe cea morală, etică, la o parte. Nu sunt în stare.
Instituțiile sunt croite după o legislație complet greșită, atât timp cât statutul funcționarului public e acela de stat în stat. Nu există voință politică în Parlament pentru a schimba lucrul acesta, pentru că a schimba sistemul de administrare publică în substanța lui înseamnă un cost electoral uriaș. Sunt voturi pe care partidul care va decide asta le va pierde.
Președintele Klaus Iohannis ar fi trebuit să facă ce-a promis. Și n-a făcut. Dimpotrivă. Câștigă alegerile cu un discurs anti-corupție și ajunge să încurajeze și să promoveze o alianță făcută cu cel mai corupt partid din România. Însuși partidul său este subminat.
Fără asta, ești legat de mâini și de picioare. Orice ministru, oricât de minunat ar fi, care merge într-un minister, va ajunge să lucreze cu funcționarii publici, care sunt așa cum sunt și ei sunt perfect conștienți că au o anumită impunitate și imunitate de facto. Ești la mâna lor.
Europa Liberă: Președintele Klaus Iohannis se apropie de finalul celui de-al doilea mandat. Ce ar fi putut face mai bine, ce ar fi putut face mai mult?
Mihai Grecea: În primul rând, ar fi trebuit să facă ce-a promis. Și n-a făcut. Dimpotrivă. În ceea ce privește nivelul de performanță al instituțiilor, ca stat de drept, în România, suntem într-un regres evident.
Plus, compromisurile morale pe care le-a făcut. Câștigă alegerile cu un discurs anti-corupție și ajunge să încurajeze și să promoveze o alianță făcută cu cel mai corupt partid din România. Însuși partidul său este subminat, partidul care l-a promovat în alegeri este subminat de o mulțime de acuzații de corupție, felul în care a contribuit la spargerea alianței care a rezultat în urma ultimelor alegeri.
Nu a funcționat ca un arbitru. Dintr-un președinte absent în primul mandat a devenit un președinte implicat într-un mod pervers, pe agenda publică este cvasi-absent, dar în subteran și în felul în care s-a implicat în acțiuni concrete de partid, ale Partidului Național Liberal, nu a jucat fair în niciun fel față de alegători, față de români. Nu este în niciun fel o forță, o instituție care să dea încredere.
Europa Liberă: Coaliția PNL-PSD e la putere, e condusă de premierul Nicolae Ciucă. Când sperăm să avem și noi un centru pentru marii arși în România, un spital pentru marii arși?
Mihai Grecea: Centrul de Arși nu e o clinică pe care o poți construi în incinta unui spital, în clădirea unui spital existent. Nu poți face asta într-o clădire existentă, trebuie proiectată în jurul patului pacientului. Acesta este conceptul patului de pacient critic.
Pentru a putea avea șanse, un pacient ars critic are nevoie de condiții de asepsie drastice, ceea ce implică circuite medicale foarte stricte, ce trebuie plasate spațial, într-un anumit fel. Sunt niște considerente tehnice extrem de complexe care trebuie luate în calcul.
Deci, practic, trebuie construită o clădire de la zero, conectată cu platforma de investigație multidisciplinară a unui spital multidisciplinar. Acestea sunt condițiile tehnice de la care plecăm.
În plus, trebuie să existe o echipă cu experiență și o echipă numeroasă, pentru că normativele sunt foarte stricte în domeniul acesta. Noi avem probleme mari cu arșii în România, ei se infectează pentru că avem puține asistente, de exemplu. O asistentă la mai mulți bolnavi transferă bacteriile în timpul programului de lucru într-un mod foarte ușor, chiar dacă se iau niște măsuri de prevenire.
Nu am avut acest centru de arși pentru că implică o anumită determinare și o anumită capacitate tehnică din partea autorităților române, să proiecteze și să construiască așa ceva. Bani există.
În 2016, Vlad Voiculescu era atunci ministru, a semnat cu Banca Mondială un acord pentru finanțarea a patru centre de arși, din care au rămas trei în momentul de față, trei pentru că proiectul de la Bagdasar a fost abandonat de managementul spitalului, cu binecuvântarea Ministerului Sănătății.
Acolo, din punctul meu de vedere, e o chestiune pe care DNA ar trebui să ancheteze urgent. Au fost trimise acte, din câte știu, către DNA, în urma unui control efectuat de Corpul de Control al Ministerului Sănătății trimis de ministrul Ioana Mihăilă.
Dacă Ministerul Sănătății nu va continua demersurile făcute în ultima vreme de a demara proiecte de colaborare cu spitale de referință din străinătate în vederea formării personalului medical, atunci vom avea niște centre de arși minunate, goale.
Pentru acel proiect de centru de arși au fost alocați bani de la Banca Mondială, s-a cumpărat aparatură medicală, care a fost parcată undeva în spital, într-o unitate funcțională de arși, o unitate improvizată cumva în interiorul acelui spital, cu finanțare de la Primăria Sectorului 4, tocmai pentru a masca cumva neregula în ceea ce privește finanțarea de la Banca Mondială.
Au renunțat la Centrul de Arși și pe terenul respectiv au făcut, tot cu bani de la Primăria Sectorului 4, o unitate de primiri urgențe.
Vom avea Centrul de Arși, să sperăm, în următorii 2, 3 ani, în cadrul aceleiași finanțări, la Timișoara, la Târgu Mureș și la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu.
Problema foarte serioasă este aceea a personalului medical. Dacă Ministerul Sănătății nu va continua demersurile făcute în ultima vreme de a demara proiecte de colaborare cu spitale de referință din Franța, Olanda, Israel și alte țări cu tradiție în zonă, pentru a forma personal medical specializat și chiar în zona personalului secundar, asistente, infirmiere, kinetoterapeuți, atunci vom avea niște centre de arși minunate, goale.
Standardele europene dau un interval de 5 ani de zile de la terminarea unui centru de arși până la momentul operaționalizării full. Vă dați seama unde suntem. Deocamdată, suntem în faza în care s-au deblocat anul trecut finanțările pentru aceste trei proiecte de centre de arși. Suntem în faza în care se organizează, de câteva luni de zile, licitațiile pentru stabilirea constructorului.
Europa Liberă: Ce ai găsit acolo, la Ministerul Sănătății? Ai fost consilier câteva luni. Cum arată sistemul care conduce sănătatea din România?
Mihai Grecea: Am fost consilier al secretarului de stat Monica Althamer. Ministerul acesta nu funcționează sub aproape niciun aspect, de la dezinteresul celei mai mari părți a funcționarilor publici, nu spun că sunt toți, o parte sunt oameni foarte ok și profesioniști, dar sunt foarte demotivați, până la felul în care nu se transmite de la o echipă ministerială la alta niciun fel de informație.
Proiecte bune începute cândva de un ministru sau de echipa unui ministru sunt abandonate imediat ce ministrul acela a părăsit ministerul. Și asta pentru că nu există un sistem informatic de gestiune a instituției.
Orice companie, în ziua de astăzi, poate avea un soft de gestiune a întreprinderii. Nu există așa ceva în instituțiile publice din România.
Când am plecat noi de la minister, vine cineva de la arhivă, de la minister, cu niște sacoșe, niște pungi foarte mari și cu niște ștampile și un dosar. Tu îi dai opisul cu toate documentele, le pune în niște pungi, sunt sigilate și duse la arhivă. Arhiva nu e în instituție. Și gata. Tot ce ai avut în lucru moare.
Poți să ai certitudinea că rămâne ceva, dacă ai reușit să duci până la bun sfârșit. Din ce am făcut noi, cam 65% au fost lucruri încheiate, care s-au transformat într-un act normativ, o dispoziție. Restul au fost proiecte, unele dintre ele și 95% finalizate, și au murit. Nu mai știe nimeni nimic de ele. Echipa care a urmat la minister nu a avut niciun interes să stea de vorbă cu noi.
Și mai există un aspect. Funcționarii publici din minister au spiritul acesta de supraviețuire foarte bine dezvoltat. Momentul în care s-a schimbat ministrul, dacă mai e și de la alt partid, au uitat tot.
Se pierde memoria instituțională odată cu schimbarea cabinetului, de frica de a nu fi interpretați cumva, citiți ca făcând parte din barca, din gașca celor care au fost înainte și au uitat complet, nu-și complică viețile. Așa încât, dacă ai lăsat pe circuitul de avizare internă un act normativ, prin minister, e pierdut, nu-l mai găsești, nu știe nimeni de el.
Când am plecat noi de la minister, vine cineva de la arhivă, cu niște sacoșe, niște pungi foarte mari și cu niște ștampile și un dosar. Tu îi dai opisul cu toate documentele, le pune în niște pungi, sunt sigilate și duse la arhivă. Arhiva nu e în instituție. Și gata. Tot ce ai avut în lucru moare.
Europa Liberă: Și noi ne gândim că avem nevoie de viziune, de strategie… Cine să o facă?
Mihai Grecea: E o situație foarte cinică. E și cinism al oamenilor implicați acolo dar e și un cinism al sistemului. Fără o formă informatizare abruptă, aș zice, nu se va schimba nimic. Informatizarea ar putea schimba comportamente.
Dacă dai un sistem cu proceduri foarte clare, în care poți urmări pe interfața acelui soft traseul tuturor operațiunilor care se desfășoară cu un document, o inițiativă, o dispoziție, într-un minister, lucrurile ar sta altfel. În primul rând, ai fi mult mai eficient. Așa, cu plimbat hârtia de la un birou la altul hârtiile se pierd.
Știți câte documente se pierd în Ministerul Sănătății? Ireal. Și unele sunt documente vitale și critice.
Europa Liberă: Și atunci ce facem? Căci noi sperăm la o Românie mai bună pentru copiii noștri, nu știu dacă mai prindem noi schimbarea asta profundă de care avem nevoie.
Mihai Grecea: Cred că România are o problemă de resursă umană în sens foarte larg, nu neapărat profesional. Resursa umană din perspectiva politică și din perspectivă civică.
Nu există masă critică pentru schimbare, pentru a se debalansa totul într-o direcție pozitivă.
Generația noastră nu va prinde în niciun caz vremuri mai bune. Poate nici următoarea.
Eu am plecat cu o anumită doză de depresie de la Ministerul Sănătății. Sincer, m-am dus acolo pentru unele lucruri pe care le făceam, militând din societatea civilă, pentru pacienții cu arsuri. Acesta a fost principalul motiv pentru care m-am dus acolo, să accelerez puțin lucrurile.
Am sperat că, mergând acolo, voi putea face mult mai repede lucruri pentru care aș fi avut nevoie de ani de zile în societatea civilă. Pe unele am reușit să le schimb. Pentru altele, dezamăgirea mea e mare.
Europa Liberă: Ești regizor, producător de film și reclamă. Ce nume ai da filmului pe care îl trăim în România? Cum arată și cum se numește filmul vieții noastre în România?
Mihai Grecea: Toxic șoc. Șoc toxic.
Europa Liberă: De ce?
Mihai Grecea: Socialmente vorbind, suntem îmbăiați într-o toxină în țara asta. Uitați-vă cum arată relațiile între oameni, uitați-vă la nivelul subpământean al încrederii între oameni și sunt motive concrete pentru care nu putem avea încredere unii în alții.
Dincolo de chestiunile culturale, care sunt, poate, de secole legate de încredere între oameni, aici pe teritoriul ăsta, dar și de un sindrom al postcomunismului, al tranziției acesteia îndelungate în care s-au dat țepe peste țepe.
Totul pleacă de la valori. Atât timp cât nu avem repere foarte solide, care să fie ancorate în istoria mai veche sau mai nouă a României, nu putem să vedem decât marasmul ăsta toxic al felului în care interacționăm.
De-asta am zis șoc toxic, suntem într-un șoc, deja s-au acumulat efectele acestei stări de fapt și suntem dominați de acest hiper-pragmatism și lipsă de scrupule.
Chestiunea asta vine dintr-un anumit spirit care domină poporul ăsta de mult timp, spiritul ăsta de supraviețuire, supraviețuitorismul. Nu poți face schimbare cu niște supraviețuitori. Noi suntem învățați de foarte multe generații să supraviețuim.
Revoluție nu faci cu supraviețuitori. Supraviețuitorii supraviețuiesc. Nu schimbă lucruri, nu construiesc, nu fac nimic. Ei sunt învățați să trăiască de pe o zi pe alta, să se bucure, să petreacă, să chefuiască că a mai trecut o zi.
Nu poți face schimbări sistemice, nu putem fi nemți, nu putem fi olandezi, pentru că acolo e alta raportarea la la viață, în primul rând. Sunt altele asumările. Aici nu își asumă nimeni, nimic.
Toată societatea asta e construită pe show off acum și nu pe investiția în educație și în active, în lucruri care să producă valoare culturală, materială, economică. De aici și preocuparea de a da tunuri.
Europa Liberă: Și ce facem? Ce putem face, totuși, în fiecare zi? Ce să le transmitem copiilor noștri să facă în fiecare zi ca să ajungem la o schimbare?
Mihai Grecea: Să avem dorința de a ne cunoaște și de a ne îmbogăți mereu, de a investi în noi în permanență, pentru a fi mai buni.
Cercul ăsta se va rupe în momentul în care oamenii vor investi mai puțin în pasive, să spunem așa, în case, mașini, în lucruri de show off, care să arate ceea ce nu sunt, și vor merge mai mult pe asumare și pe autenticitate.
Când ne vom întoarce privirea asupra propriei identități, a propriei persoane, atunci probabil că o să începem un proces de asumare. Ne vom asuma că suntem cei care suntem și că trebuie să ne schimbăm. Dar, e departe momentul acela.
Toată societatea asta e construită pe show off acum și nu pe investiția în educație și în active, în lucruri care să producă valoare culturală, materială, economică. De aici și preocuparea de a da tunuri.
Europa Liberă: Suntem sau nu doar niște numere, Mihai? Suntem sau nu liberi?
Mihai Grecea: Cred că suntem liberi, dar multora nu le trebuie libertatea. Românii nu știu ce să facă cu libertatea lor, deși s-a murit pentru libertate la Revoluție.
Ne place libertatea, dar mai mult ca haos, mai mult ca lipsă de constrângeri și de reguli. Or, o societate performantă și civilizată nu poate funcționa fără reguli, fără niște ghidaje care să ne facă să trăim împreună. E un anumit tip de fascinație a lipsei de constrângere și de anarhie. Suntem liberi, dar, cu adevărata libertate nu știm ce să facem ca popor.
Europa Liberă: Tu cum ești din punct de vedere fizic, psihic? La 7 ani de la această nenorocire, ești bine cu tine?
Mihai Grecea: Am reușit să mai depășesc puțin trauma, în sensul în care am găsit o cale să convertesc puțin frustrarea de a nu mai fi la fel cum eram, nici fizic, nici psihic.
Am reușit cumva să convertesc toată durerea asta în ceva constructiv. Am încercat să mă implic destul de mult. După ce am terminat documentarul, din ce în ce mai mult, m-am implicat în chestiuni de interes comun.
Zona asta a pacienților cu arsuri e o chestiune unde am și o datorie morală. Am supraviețuit cu greu situației respective, în România. Am avut o mare șansă de a reuși să scap. Ca pacient, nu pot tăcea, adică trebuie să fac tot ce ține de mine ca lucrurile să se schimbe într-un fel sau altul, în ritmul în care se poate în România.
Sunt un supraviețuitor, dar îmi place să cred că nu sunt un supraviețuitor din acela care să se complacă în a contempla zilele trecute și a se bucura de ziua prezentă. Mă uit și spre viitor puțin.
