Comisia a cerut recent TikTok să „înghețe” toate informațiile și probele legate de alegerile prezidențiale din România, în contextul controverselor legate în special de ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu, prin intermediul rețelei.
„Pot confirma că monitorizarea noastră continuă și acțiunea de aplicare în temeiul DSA (regulamentul UE privind serviciile digitale, n.r.) continuă. Comisia a trimis deja pe 5 decembrie o solicitare urgentă de informații cu 24 de ore către TikTok, care a fost satisfăcută de către platformă”, a spus un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, într-un briefing de presă cu jurnaliștii acreditați la Bruxelles, organizat marți, 10 decembrie.
Răspunsurile platformei au fost transmise Comisiei în contextul mai larg al măsurilor luate deja de aceasta cu privire la modul în care activitatea de pe platformă a influențat alegerile din România, a mai spus oficialul forului european.
„Acum consolidăm și evaluăm toate aceste informații primite și pe această bază vom decide pașii următori, în ceea ce privește TikTok”, a adăugat el.
Reprezentantul Comisiei nu a oferit un termen limită pentru finalizarea analizei, menționând că este una complexă, care a inclus deja consultări cu autoritățile naționale (române) și analiza documentelor declasificate de către CSAT.
„Nu este ca și cum am putea acționa în grabă, avem nevoie de o analiză amănunțită înainte de a putea decide asupra pașilor următori, dar Comisia Europeană va acționa, cu siguranță, în temeiul DSA, dacă vom considera că este cazul”, a mai transmis acesta.
Oficialul a reamintit măsurile luate deja de Comisie, precum „ordinul de reținere de informații” transmis TikTok și cererea de transmitere a unor răspunsuri urgente, în 24 de ore, de către reprezentanții platformei, după ce Curtea Constituțională a decis anularea alegerilor.
Îți mai recomandăm Comisia Europeană dă un ultimatum de 24 de ore TikTok privind influențarea alegerilor din România„În temeiul DSA, am fost extrem de rapizi și activi și vă puteți aștepta la acest lucru și în viitor”, a conchis reprezentantul Comisiei.
Amintim, în 5 decembrie, Comisia Europeană a cerut TikTok „să înghețe și să păstreze” datele și probele legate de alegerile din România ca urmare a informațiilor primite de Comisie în contextul alegerilor din România, inclusiv a informațiilor care ar indica o posibilă interferență rusească.
Controverse legate de promovarea lui Călin Georgescu pe TikTok
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a adresat la rândul său întrebări TikTok. Vicepreședintele forului a spus în 26 noiembrie, pentru Europa Liberă, că algoritmii platformei ar fi fost „manipulați în favoarea unui candidat.”
Până acum, reprezentanții platformei de social media - deținută de compania chineză Byte Dance - au negat un tratament preferanțial aplicat lui Călin Georgescu și au precizat că au blocat 3 campanii de influențare a opiniei publice în context electoral.
Una dintre ele îl viza pe Georgescu, iar celelalte două pe George Simion (candidatul AUR) și pe Mircea Geoană, candidat independent.
Documentele declasificate din Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) subliniază ascensiunea accelerată a lui Călin Georgescu pe TikTok, în special cu două săptămâni înainte de turul I al alegerilor prezidențiale, cu încălcarea unor prevederi electorale.
Este vorba, în special, de lipsa codului de mandatar financiar care ar fi dus la filtrarea drept conținut electoral al postărilor, ceea ce s-ar fi întâmplat în cazul celorlalți candidați.
Amintim, Biroul Electoral Central (BEC) a cerut, cu câteva zile înainte de alegerile din 24 noiembrie, ștergerea clipurilor lui Călin Georgescu din mediul online, din cauza lipsei acelui cod. Călin Georgescu a susținut că avut cheltuieli zero, campania fiind susținută cu ajutorul voluntarilor, astfel că nu avea cum să indice un mandatar financiar.
Potrivit SRI, 25.000 de conturi de TikTok ar fi fost folosite pentru a-i crește popularitatea acestuia, cele mai multe asociate unor IP-uri distincte, din mai multe țări.
Serviciile de informații ale României au dat de înțeles că în această operațiune s-ar fi cheltuit bani - documentul SRI indică 385.000 de euro donați pe platformă de un antreprenor, pentru acțiuni de promovare a candidatului - și că amploarea și extinderea geografică indică „un operator statal”.
În același timp, jurnaliștii de la Recorder au publicat luni, 9 decembrie, un articol în care arată cum o postare poate ajunge să fie distribuită masiv, chiar dacă ar folosi informații neadevărate.
Asta cu ajutorul unor cunoștințe medii de programare și a unor sfaturi găsite în mediul online, a explicat un antreprenor pentru publicația amintită.
Simularea s-a bazat pe un cont fictiv pe care a fost încărcat un clip cu un candidat (inexistent, în realitate) la funcția de prim-ministru - rolul fiind interpreat de un actor, cu nume fictiv. Clipul a ajuns, după o muncă de cel mult două ore, la un milion de vizualizări.
Potrivit unei investigații Snoop, Călin Georgescu și-a deschis recent un cont nou de Tik Tok - acuzând o formă de cenzură din partea platformei, pe vechiul profil. În doar o zi, videoclipul urcat aici a ajuns la 4,5 milioane de vizualizări, peste 560.000 de like-uri și peste 40.000 de comentarii, conform sursei citate.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.