Robert Takacs are 18 ani și este elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița. Anul acesta, elevul a participat pentru prima oară la Etapa Națională a Olimpiadei de Limba Engleză, ce s-a desfășurat la Pitești.
Într-un interviu telefonic acordat Europei Libere, tânărul spune că s-a întors acasă cu un gust amar, însă nu din cauza concursului propriu-zis, ci a modului în care a fost acesta organizat.
„Atât cazarea, cât și organizarea, mi s-au părut un haos. Așteptările au fost un pic mai mari decât ce a fost acolo”.
După experiența trăită, elevul a scris un mesaj pe Facebook, în care și-a prezentat, pe larg, nemulțumirile. O primă constatare a fost legată de transport:
„După-masă, programul liber ne permitea să ne plimbăm și ni s-a spus că avem autobuzul gratis ca să ajungem în oraș până după-masă, iar profesorii voluntari ne-au explicat cum ajungem la autobuz [...]. Autobuzul nu a fost gratis, deși un șofer de treabă ne-a lăsat pe gratis, că i-am explicat că suntem veniți cu Olimpiada...”
M-am străduit să-mi fac plăcut timpul.Robert Takacs, elev
Robert spune că tinerii veniți din toată țara pentru olimpiadă au fost cazați în patru hoteluri, două dintre acestea având condiții mai bune decât restul. 364 de candidați au participat anul acesta la concursul de la Pitești, a precizat inspectorul general al județul Argeș, Alina Ramona Manea.
„M-a deranjat că organizatorii s-au mândrit că ne-au oferit condiții egale, când a fost o discrepanță uriașă între perechile astea două de hoteluri”, spune Robert Takacs.
Îți mai recomandăm Olimpiade fără Română, Engleză și Istorie în 2022. Explicațiile ministeruluiInspectoarea Alina Manea spune că s-a străduit să găsească „locuri decente” pentru toți elevii, astfel încât să nu existe diferențe.
„Să nu-i ducem în cămine școlare, am spus, pentru că nu sunt într-o stare bună. Am considerat că trebuie duși la pensiuni și la hotel, dar să ne încadrăm în alocarea bugetară de la minister. Am zis să fie cazarea unitară pentru toți, să nu existe niciun fel de discriminare”.
Inspectoarea spune că, cel puțin în prima zi, transportul a fost asigurat fie de profesori și inspectori, cu mașinile personale, fie prețul pentru o cursă cu taxiul a fost plătit din fondurile personale ale organizatorilor.
„Din momentul în care ei au venit în Pitești, au fost luați de 90 de voluntari argeșeni - profesori și inspectori -, care și-au pus la dispoziție mașinile personale, i-am dus cu mașinile personale la cazare. Cine nu a avut mașină personală s-a deplasat cu un inspector care a avut. Dacă nu, am plătit noi taxiurile copiilor”.
Înțeleg că participarea la aceste concursuri e asumată, că cheltuielile sunt mari dacă vrei să performezi în domeniul în care excelezi, dar întrebarea care mă urmărește e: ce fel de elevi trăiesc zi de zi în astfel de condiții?Dana Munteanu, mama unei eleve
Însă Robert Takacs își amintește că transportul nu a fost asigurat în totalitate nici în prima zi, nici pe parcursul competiției. Unitatea la care a fost cazat grupul de elevi din Bistrița-Năsăud se afla la aproximativ 8 kilometri de locațiile de desfășurare a evenimentului.
„Nu ne-au oferit transport la activitățile de la olimpiadă, nici la deschidere, nici la premiere și nici când am mers să depunem contestațiile”.
Inspectoarea Alina Manea a răspuns la nemulțumirile elevului: „Probabil că domnul elev voia să aibă taxi angajat la scară și să-l ducă cineva. Nu vă supărați, nu este corp diplomatic. Eu sunt olimpic național multiplu și am fost la multiple olimpiade naționale - nu m-a dus nimeni cu taxiul sau să-mi plătească cineva taxiul, nu vă supărați că vă spun”.
Inspectoarea a adăugat că recenziile primite din partea echipelor din țară au fost pozitive și că valoarea fiecărui premiu a fost crescută cu suma de 150 de lei.
„Le-am oferit tot ce am putut noi și ne-am străduit din răsputeri să facem lucrurile să meargă bine. Și să știți că nu am nimic a-mi reproșa în privința asta, vreau să știți lucrul acesta”.
Timișoara: praf, mucegai și obiecte nefolosibile. Inspectoarea susține că imaginile nu ar coincide cu realitatea
Dana Munteanu, mama unei eleve care a participat la Olimpiada Națională de Arte din Timișoara a postat, la rândul ei, un mesaj pe Facebook, însoțit de mai multe fotografii care ilustrează condițiile în care fiica sa a fost primită.
Aceasta spune că în camera de cămin a Colegiului Tehnic „Henri Coandă”, guma de mestecat era lipită pe marginea patului, parchetul era scorojit și stropit, iar dulapurile și paturile nu puteau fi utilizate.
„Toate te îndeamnă să pleci înapoi spre gară, să faci cale-ntoarsă. Încerci să te abții din plâns, să cauți soluții, că doar ești mare și a doua zi trebuie să dai tot ce poți mai bun; ai venit la cea mai grozavă competiție la care visai”, scrie mama elevei.
„Te întrebi: dormi cu masca pe nas sperând să poți respira cât de cât bine sau cauți un hotel? Alegi hotelul măcar pentru prima noapte, că a doua zi e marea competiție și vrei să te odihnești”.
Deci, realitatea este că sunt cazați în cămine, pentru că nu avem o altă posibilitate. Încercăm să ne încadrăm și în sumele de bani, încercăm să le arătăm și respectul părinților, însotitorilor, copiilor și să ne desfășurăm olimpiada așa cum trebuie, însă da, sunt cazați în internatele școlare ale copiilor.Aura-Codruța Danilescu, ISJ Timiș
Aura-Codruța Danilescu, inspector școlar general al județului Timiș, spune că pentru organizarea etapei naționale a fost nevoie de multe eforturi și că organizarea a început de anul trecut. Însă banii nu au fost suficienți pentru a acoperi cazarea la hotel a tuturor elevilor. Așa că s-a optat pentru cazarea în diverse internate din oraș.
„Am încercat, din ceea ce există, din ceea ce avem la dispoziție, să alegem acele internate, să alegem acele camere care să asigure un minim de decență. Dar în același timp, acestea sunt internatele pe care noi le avem”.
Cu toate acestea, inspectoarea din Timiș neagă faptul că fotografiile apărute în spațiul online, postate de Dana Munteanu, ar fi conforme cu situația din unitatea de cazare.
„Imaginile pe care le-ați văzut și dumneavoastră, le-am văzut și eu, și colegii mei care se ocupă de organizarea olimpiadei școlare, confirmă că imaginea nu reflectă cele opt camere, în care copilașii au fost cazați”.
„Nu am de unde să știu de unde a preluat (n.r. Dana Munteanu) acea poză și ce surprinde ea. Am văzut că este pozat și interiorul unui dulap. Acum nu aș putea să vă spun dacă dulapul respectiv a fost de pe un coridor, dacă a fost dintr-o altă sală decât cea în care a fost cazat elevul”.
La Timișoara, Olimpiada la care participă 1.200 de elevi se va încheia în 30 aprilie.