Holcim România S.A. a fost sancționată cu 90.900.114,26 lei (18,2 milioane euro), Romcim SA cu 66.123.571,28 lei (13,3 milioane euro), iar Heidelberg Materials România S.A. cu 60.942.856,28 lei (12,2 milioane euro).
Autoritatea de concurență spune că, cel puțin în perioada 2017-2018, între cei trei producători de ciment s-a făcut un schimb de informații comerciale sensibile referitoare la prețuri viitoare, discounturi, condiții de plată, termene de plată, cantități și volume prin intermediul unor clienți.
Astfel, fiecare dintre cei trei producători a implementat mecanisme pentru organizarea și
utilizarea internă a informațiilor colectate de la clienți prin agenții zonali de vânzări.
În acest fel, au avut acces la informații care nu aveau caracter public, nefiind vorba despre prețurile la raft, pe care le-au centralizat, monitorizat și utilizat în stabilirea strategiilor comerciale în ceea ce privește politica de preț.
„Fiecare companie implicată a putut să prevadă, în mod rezonabil, că informațiile despre
propriile condiții comerciale vor ajunge la ceilalți producători. Comportamentul a condus la
reducerea concurenței, ceea ce a generat majorarea prețurilor cimentului față de țările
vecine”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Autoritatea de concurență monitorizează piața materialelor de construcții, având în vedere
importanța strategică a sectorului construcțiilor în dezvoltarea economică și socială, spune Consiliul Concurenței într-un comunicat remis presei joi.
Cimentul este un material indispensabil pentru prepararea betoanelor și ca ingredient principal pentru o multitudine de materiale pentru construcții.
În ultimii ani, sectorul construcțiilor din România se află pe un trend ascendent. Chiar și în perioada pandemiei de Covid-19, lucrările de construcții au înregistrat o creștere
semnificativă, de circa 18% față de anul 2019.
În contextul crizei energetice care a urmat celei medicale, volumul lucrărilor de construcții a continuat să crească în ritm anual de circa 12-15%, anul 2024 marcând o relativă stabilizare a sectorului.
Holcim contestă amenda Consiliului Concurenței
Holcim România a anunțat că va contesta amenda Consiliului Concurenței, dată prin raportare la cifra de afaceri a societăţilor, și că are „toleranţă zero pentru orice încălcare a normelor”.
Compania spune că a acţionat doar în conformitate cu normele concurenţiale.
Asumat de Bogdan Dobre, CEO Holcim România & Market Head Moldova, comunicatul respinge decizia Consiliului Concurenței, despre care spune că este „lipsită de fundament”.
„De aceea Holcim România îşi va exercita dreptul la apărare în faţa instanţelor de judecată şi va contesta sancţiunea emisă de autoritatea română de concurenţă. Avem un angajament de lungă durată faţă de concurenţa loială, aşa cum se reflectă în Codul de conduită în afaceri, un program extins de conformitate şi integritate, care include politici, proceduri detaliate şi instruire constantă privind regulile de concurenţă”, se mai arată în comunicatul de presă.
Îți mai recomandăm Consiliul Concurenței verifică modul în care Hidroelectrica comercializează energie pe Piața de Echilibrare