Actualizare 21:14 - Elisabeta Lipă, președinta Agenției Naționale pentru Sport, i-a dat replica lui Eduard Novak într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Într-o filipică la adresa fostului ministru, ea invocă „o recunoaștere meritată a nivelului de implicare” pentru „personalul din federații care lucrează timp de patru ani pentru salarii lunare medii de 600 de euro.”
„Pentru că fostul ministru al Sportului românesc, domnul Eduard Novak, traversează o perioadă în care memoria domniei sale nu se regăsește în discursul său public, mă văd nevoită să intervin, ca succesor al său, în calitate de președintă a Agenției Naționale pentru Sport, din respect pentru sportivii noștri de performanță, pentru echipele federațiilor care le susțin efortul, dar mai ales pentru corecta informare a iubitorilor sportului și opiniei publice.
Domnul Novak a aplicat, după ediția de la Tokyo a Jocurilor Olimpice, respectând normele legale în vigoare atunci, ca și acum, aceeași formulă de calcul prin care angajații federațiilor sunt recompensați cu sume care reprezintă 40 la sută din valoarea premiilor oferite sportivilor care au performat la Jocurile Olimpice Paris 2024.
Normele financiare 1447/2007, cu modificările ulterioare, la Legea Sportului nr 69/ 2000 se aplică tuturor sportivilor, personalului auxiliar și al federațiilor de specialitate, precum și al instituțiilor prevăzute de lege.
Sumele respective sunt distribuite, de regulă, prin intermediul angajatei/angajatului împuternicit în acest sens, în mod transparent. În acest fel, personalul din federații care lucrează timp de patru ani pentru salarii lunare medii de 600 de euro - echivalentul în lei - primește o recunoaștere meritată a nivelului de implicare prin care generează cadrul optim de pregătire a performanțelor cu care ajungem cu toții să ne mândrim în cea mai importantă competiție la nivel internațional.
În speranța că acum memoria domnului ministru Novak are repere mai concrete în privința procedurilor pe care le-a urmat în timpul mandatului său, le mulțumesc încă o dată pentru efort și îi felicit pe toți sportivii de performanță ai României și pe cei care contribuie zilnic, prin munca lor, la aceste rezultate remarcabile”, scrie Elisabeta Lipă.
Contactată telefonic de golazo.ro, Lipă a spus a recomandat consultarea „normelor noastre financiare, HG 1447, și veți vedea ca nimeni nu face nicio ilegalitate”.
Or, Hotărârea Guvernului României pentru modificarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă aprobate prin hotărârea nr. 1447 stabilește că salariații „pot fi premiaţi cu un premiu individual de până la 25.000 lei” și că „Suma acestor premii nu poate depăşi 25% din valoarea totală a premiilor acordate”, remarcă golazo.ro.
Actualizare 20:30 - Mihai Covaliu, președintele Comitetului Executiv al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), spune că sumele nici măcar nu au fost plătite federației și, implicit, sportivilor români și că Guvernul încă nu a aprobat acordarea lor.
„Deocamdată nu s-a plătit nicio sumă către nicio federație, către niciun sportiv, pentru că nu am primit aceste sume. Sumele sunt în curs de avizare, în momentul în care se vor aproba, printr-o Hotărâre de Guvern, atunci toată lumea va ști”, a declarat Mihai Covaliu pentru Europa Liberă.
Știrea inițială
„Pentru medalia de aur de la Jocurile Olimpice de la Paris, David Popovici a primit, din partea Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), un premiu în valoare de 140.000 euro, în timp ce Erhan Cătălin (secretar general al Federației Române de Canotaj) și Petrescu Roxana (contabilul șef) au primit un premiu de câte 162.400 de euro fiecare. Adică, mai mare decât premiul obținut de Daniel Popovici”, a scris fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, pe pagina sa de Facebook.
David Popovici a primit 140.000 de euro de la COSR pentru medalia de aur câștigată la proba de 200 m liber. 60.000 de euro a fost premiul pentru medalia de bronz la proba de 100 m liber.
„De ce au fost premiați cei doi? Simplu! Pentru «participare activă și contribuție substanțială la obținerea rezultatelor»”, a adăugat fostul ministru.
Premiile sunt plătite de Comitetul Olimpic Român, din bugetul statului, la propunerea fiecărei federații sportive.
Antrenorul lotului de seniori: 476.000 de euro. O canotoare cu două medalii: 252.000 de euro
Conform statelor de plată obținute de Europa Liberă, valoarea tuturor premiilor oferite celor 26 de canotori pentru medaliile obținute la Paris – în număr de cinci – a fost cu aproape un milion de lei mai mică decât valoarea tuturor premiilor obținute de cei 14 antrenori.
Cele mai marii premii le-au primit:
- Antonio Colamonici - antrenorul lotului olimpic - 476.000 de euro
- Ciprian Atomei, Sorin Băhnarel, Despina Marcus, Rodica Macovei, Cosmin Bogus - antrenori secunzi - câte 309.400 euro fiecare.
Niciunul dintre sportivii medaliați nu a ajuns la aceste sume.
Cei mai mulți bani i-au primit Ioana Vrînceanu, Roxana Anghel, Ancuța Bodnar și Simona Radiș - câte 252.000 de euro fiecare - pentru medaliile de aur și argint câștigate la Jocurile Olimpice de Vară 2024.
„Prevederea legală ca antrenorii să primească bani pentru fiecare medalie obținută de sportivii antrenați nu e normală”, spune Eduard Novak pentru Europa Liberă.
„În alte țări primesc premiu doar pentru cea mai valoroasă distincție obținută de un sportiv antrenat”, adaugă acesta.
Pe statul de premiere semnat de contabil-șef Roxana Petrescu sunt și două persoane din personalul federației. Aceeași Roxana Petrescu și Cătălin Erhan, secretar general.
În total, Comitetul Olimpic Român a plătit, la propunerea Federației Române de Canotaj, premii în valoare de 8.750.000 de euro.
Europa Liberă a contactat-o pe Elisabeta Lipă, președinte al Agenției Române pentru Sport și fostă președintă a Federației Române de Canotaj dar, până la publicarea acestui articol, nu am primit răspuns la întrebări.
Contactată de GSP, citat de Libertatea, Elisabeta Lipă a răspuns succint: „Sunt la Chișinău, intru într-o serie de întrevederi, voi reveni cu un răspuns pe acest subiect”.
Îți mai recomandăm Săli, bazine și ruine. Ce s-a ales de miliardul de euro investit de statul român în sălile de sport și bazinele de înotCinci din cele nouă medalii olimpice ale României au fost obținute de canotori
- Florin Enache și Andrei Cornea au câștigat medalia de aur la dublu vâsle masculin.
- Simona Radiș, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereș, Adriana Adam, Maria Lehaci, Ancuța Bodnar, Roxana Anghel, Magda Rusu, Victoria Petreanu au câștigat medalia de aur la proba barcă de 8+1 feminin.
- Simona Radiș și Ancuța Bodnar au câștigat medalia de argint la dublu vâsle feminin.
- Tot medalie de argint au câștigat Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel - în proba de dublu rame feminin, și Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen - la dublu vâsle feminin, categoria ușoară.
Însă canotorii români nu mai au de câțiva ani, condiții bune de pregătire în România. Înainte de Jocurile Olimpice, canotorii, fete și băieți, s-au pregătit patru luni în Italia, după cum a arătat postul Euronews într-un reportaj.
Baza sportivă de la Snagov (lângă București), dar mai ales lacul Snagov, locul tradițional de pregătire a canotorilor de zeci de ani, nu mai sunt potrivite.
„Zecile de ore de antrenament săptămânal pe care sportivii de performanță îl fac sunt mai puțin valoroase decât cele 40 de ore de muncă prestate de SG-ul (secretarul general - n.r.) și contabilul șef al Federației de Canotaj. (...) Starea jalnică a bazelor sportive lăsate în paragină de administratorii lor valorează mai mult decât o medalie de aur”, a comentat Eduard Novak pe pagina sa de Facebook.
La ediția de la Paris a Jocurilor Olimpice din acest an, patru sporturi au adus medalii pentru România: canotajul, înotul, halterele și gimnastica.
În total, au fost nouă medalii: 3 de aur, 4 de argint și 2 de bronz.
Îți mai recomandăm Cum s-a clasat România pe locul 23 la Jocurile Olimpice de la ParisEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.