Simulare de atac nuclear, în Coreea de Nord 

Manevrele au avut loc sâmbătă dimineața, la ora locală 04.00

O nouă „simulare tactică de atac nuclear” a avut loc sâmbătă în Corea de Nord. Au fost folosite simulatoare de focoase nucleare montate pe două rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune trase în Marea Galbenă, transmite AFP, citând agenţia oficială de presă KCNA.

„O manevră tactică de simulare a unui atac nuclear a fost efectuată în zorii zilei de 2 septembrie pentru a-i avertiza pe inamici despre pericolul unui război nuclear”, a declarat agenţia KCNA.

Operaţiunea vine ca răspuns la exerciţiile militare comune ale Seulului și Washingtonului. Manevrele comune ale Coreei de Sud şi ale Statelor Unite au avut loc timp de 11 zile, până pe 31 august, în cadrul operațiunii Ulchi Freedom Shield.

Îți mai recomandăm SUA, îngrijorate de avansarea negocierilor privind armele dintre Rusia și Coreea de Nord

„Au fost lansate două rachete strategice de croazieră cu rază lungă de acţiune, cu focoase nucleare false înspre mare, la sud, de pe coasta de vest a Coreei de Nord”, a mai precizat agenţia de presă nord-coreeană.

Informația a fost confirmată de Statul-Major sud-coreean care a a anunţat că un număr necunoscut de rachete de croazieră au fost lansate în jurul orei locale 4.00 spre Marea Galbenă.