Școlile din învățământul preuniversitar vor fi închise începând de miercuri, 11 martie, la propunerea Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență. Este vorba de 11 zile calendaristice și de doar opt zile de cursuri, în perioada 11-22 martie inclusiv, cu posibilitatea de prelungire, a anunțat premierul interimar Ludovic Orban.
„Scopul este de a-i feri pe elevi de orice risc de contaminare, care ar putea apărea în cadrul cursurilor”, a spus Orban.
De asemenea, se suspendă transportul rutier de persoane pentru cursele de transport din și spre Italia, de marți, 10 martie, până pe 31 martie.
Principalele declarații
Ludovic Orban:
- Am luat decizia suspendării cursurilor în școli în perioada 11-22 martie, cu posibilitatea de prelungire;
- E o măsură cu caracter preventiv;
- Vrem să vedem și evoluția bolii - număr de cazuri, iar grija noastră este de a-i feri pe copii de orice risc de contaminare care ar putea apărea la școală;
- De asemenea, am decis întărirea controlului la frontieră pe transportul rutier și feroviar;
- Am mai luat decizii privind anumite mecanisme pentru a limita răspândirea - creșterea capacității de diagnosticare, creșterea numărului medicilor, anchete epidemiologice, situația stocurilor de materiale și echipamente;
- Îndemn la calm, la un comportament rațional și la responsabilitate individuală;
- Mulțumesc românilor care au ascultat sugestiile noastre și au respectat ceea ce i-am rugat - să nu vină în țară;
- Fac un apel la ceilalți lideri politici - acest subiect nu e unul politic, vizează viața oamenilor;
- Nu pot fi de acord ca pe subiectul coronavirus să se facă jocuri și calcule politice.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, anunță toate măsurile adoptate:
- se aprobă suspendarea transportului rutier de persoane pentru toate cursele efectuate de operatorii de transport în perioada 10 martie - 31 martie, înspre și dinspre Italia;
- operatorii de transport rutier care tranzitează Italia au obligația de a comunica românilor că vor intra în carantină sau izolare pe teritoriul României;
- operatorii feroviari vor avea obligația să afișeze mesaje prin care românii din Italia vor fi informați că vor intra în carantină sau izolare pe teritoriul României;
- românii care se vor îmbarca din Italia spre România vor intra în carantină pe teritoriul țării noastre;
- se sistează programele de studii privind schimbul de experiență până la 31 martie;
- se suspendă stagiile în spitale pentru cursanții școlilor postliceale;
- unitățile de alimentație publică - magazine - sunt obligate să ia măsuri de dezinfecție frecventă și să ia măsuri ca să evite aglomerarea de persoane în special la casele de marcat. Măsura se aplică în 48 de ore.
- sunt permise adunări cu sub 200 de participanți fără avizul DSP;
- să fie analizată munca la domiciliu pentru o parte din personal, acolo unde e posibil;
- la nivel național autoritățile intensifică acțiunile preventive în spații publice - gări, autogări, piețe, pentru conștientizarea populației să respecte măsurile de sănătate publică;
Ministrul Educației, Monica Anisie:
- Se suspendă cursurile la toate unitățile de învățământ preuniversitar
„After school-ul care se desfășoară în cadrul unităților de învățământ este închis, pentru că aparține de unitatea de învățământ. Dacă vorbim de after school-urile private, acestea nu aparțin de Ministerul Educației. Sunt societăți comerciale sau au altă formă de organizare, nu sunt unități de învățământ preuniversitar. Măsura Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență de aplică unităților de învățământ preuniversitar. Aici includem și palatele și cluburile copiilor, grădinițele, liceele, școlile provesionale”, a explicat ulterior, la Digi 24 ministrul Monica Anisie care a spus că sunt incluse și școlile particulare.
Întrebări:
Q - Ce se întâmplă cu părinții copiilor care stau acasă?
Orban:
- Măsura se aplică de miercuri, pentru doar 8 zile de curs, am lăsat un timp de adaptare ca părinții să găsească o soluție.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode:
- Nu se pot închide frontierele terestre, pentru că legal nu putem interzice intrarea în țară a unui cetățean. Nu se închid granițele.
- Este vorba despre transportul cu autocarul sau autobuzul pe servicii de tranzit - acum sunt 66 de linii operate de 91 de operatori pe ruta România- Italia și Italia-România. Sunt 294 de trasee. În această hotărâre facem referire la serviciile regulate efectuate de operatorii de transport spre și dinspre Italia
Șeful DSU, Raed Arafat
- Despre stocurile de materiale: Ieri la furnizori era o cantitate mare de dezinfectanți, iar în cursul nopții, până ca noi să dăm răspunsul, câteva zeci de tone de dezinfectant au dispărut;
- E o perioadă dificilă în care trebuie căutat prin toată lumea să găsim producători cu care să semnăm contracte;
- Azi avem o echipă de recepție în Serbia pentru combinezoane - va fi o livrare de aproape un sfert de milion de combinezoane de protecție. Primele ar putea sosi în țară chiar mâine
Orban:
- Trebuie să ne concentrăm eforturile la frontieră asupra mașinilor personale
- Încercăm să ținem fenomenul sub control
- Trebuie apelat la responsabilitatea cetățeanului că dacă ajunge să fie purtător trebuie să se comporte astfel încât să reducă la maxim transmiterea
Q - De ce se suspendă cursurile abia de miercuri ? Cum vor fi recuperate cursurile în școli?
Monica Anisie:
- Pentru ca părinții să găsească soluții de a lăsa copiii acasă. Nu puteam lua decizia de azi pe mâine. Recuperarea cursurilor va fi decisă abia după ce vedem evoluția situației. La minister s-a constituit un grup care a analizat și posibilitatea cursurilor și on-line.
- Învățământul universitar - este vorba despre autonomie universitară - decid singure asupra suspendării. Le-am cerut universităților să anunțe ministerul în momentul în care decid să suspende cursurile.
- Înscrierile pentru clasa pregătitoare continuă, se fac online, dacă este necesar vom prelungi calendarul
Q - Ce se întâmplă cu after school-urile și cu simulările pentru cls VIII și XII?
- After-school-urile nu fac parte din categoria unităților de învățământ. Este decizia părinților dacă îi vor duce acolo, aceste unități nu sunt în subordinea MEC.
- Vom analiza la minister amânarea simulărilor atât pentru evaluarea națională, cât și pentru bacalaureat.
Q - Care e cel mai realist și cel mai rău scenariu?
Victor Costache:
- Scenariul important - ați văzut China, a luat măsuri severe și restrictive și a reușit să oprească răspândirea. Ne-am inspirat de acolo;
- Am fost printre primele țări din Europa care am luat astfel de măsuri.
Până la acest moment în România au fost confirmate 17 cazuri de coronavirus.
***
Premierul interimar Ludovic Orban a confimat încă de luni dimineață că autoritățile analizează eventuala închidere a școlilor pentru a combate răspândirea coronavirusului, însă „măsura nu poate fi luată ușor”.
Declarația premierului interimar vine după ce în România s-a luat deja măsura ca orice instituție de învățământ care are un caz de coronavirus să fie închisă, după o decizie în acest sens a autorităților locale - Comitetul local pentru situații de urgență.
La 17 cazuri de coronavirus depistat pe teritoriul țării, dintre care cinci cazuri vindecate, România privește tot mai atentă spre Italia, unde în două săptămâni s-au depistat peste 7.300 de cazuri, au murit peste 300 de oameni și doar 622 de persoane s-au vindecat. Nordul Italiei, cea mai industrializată și prosperă zonă a peninsulei, se află în carantină, cu orașe închise, școli și universități suspendate și un sfert din populația țării în casă. România are cea mai mare comunitate de străini pe teritoriul Italiei, peste 1,2 milioane, iar îmbolnăvirile din țară au avut la origine români întorși acasă.
- Până acum s-a închis o școală din Timișoara, unde au fost depistați trei copii de 16 ani cu coronavirus. Facultatea de Medicină și Farmacie din București, precum și SNSPA și-au suspendat activitatea. Universități din Constanța și Sibiu au anunțat, de asemenea, suspendarea cursurilor.
- Ministerul Educației a anunțat că olimpiadele școlare și concursurile sportive organizate de școli se suspendă.