Cozi la benzinării de teamă că prețul benzinei va exploda. Reacția ministrului Energiei

Your browser doesn’t support HTML5

Goana după combustibil. Imaginile unei seri în care românii s-au temut că rămân fără benzină.

Cozi imense s-au format miercuri seara la benzinăriile din toată țara după ce în rândul șoferilor a început să circule o informație că prețul combustibilului urmează să crească.

Panica ar fi pornit de la o imagine devenită virală în mediul online, care afișa prețurile de la o benzinările Mol din Beiuș, atât pentru motorină cât și pentru benzină, de 11,10 lei pe litru.

Șoferii au făcut cozi kilometrice toată ziua pe lângă benzinării, de teamă că prețul la combustibil va exploda.

De la Oradea până la Iași, de la București la Timișoara și Cluj, toată țara a fost cuprinsă de panică.

Pe care ministrul Energiei, Virgil Popescu o consideră nejustificată, pentru că spune că sunt suficiente stocuri de combustibil.

Coadă la o benzinărie din București

„România nu are nicio problemă cu aprovizionarea cu carburanți în benzinării”, a spus ministrul Virgil Popescu.

„Am avut astăzi întâlniri de lucru cu reprezentanții Rompetrol și ai OMV Petrom și am primit asigurări că există stocuri suficiente de produse petroliere și vor asigura livrările către clienți. Totodată, vreau să le transmit românilor că nu trebuie să intre în panică și să stea la cozi. Avem suficiente stocuri!”, a scris ministrul Virgil Popescu pe pagina sa de Facebook miercuri seara.

Îngrijorările oamenilor nu sunt, însă, tocmai nejustificate, câtă vreme la o benzinărie MOL din Timișoara, prețul afișat al motorinei era, miercuri seara, de aproape 9 lei.

Iar problema lor nu erau stocurile de care vorbește ministrul ci teama că prețurile vor exploda și iluzia că își vor asigura astfel un plin de benzină și eventuale stocuri la un preț mai bun.

Prețul la pompă, la o benzinărie din Timișoara

Directorul executiv al Confederației Patronale Concordia spune și el că nu există motive de panică și că prețul benzinei și motorinei din România va rămâne în jurul a 8 lei pe litru.

„Noi când spunem prețul benzinei, prețul motorinei, nu ne uităm la o benzinărie și la o stație din țara asta.

Poți să îți pui benzină în București, în Timișoara, știți și dumneavoastră și știm cu toții că există benzinării foarte scumpe, unele în centrul Bucureștiului, altele pe autostradă.

Deci nu contest că s-ar putea să găsiți două-trei poze unde scrie că motorina e 9 lei. Eu ce spun este că prețul mediu al benzinei și motorinei din România va rămâne în jurul a 8 lei”, a declarat pentru Europa Liberă directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, Radu Burnete.

Îți mai recomandăm Scenariu economic sumbru: inflație, recesiune, criză. Analiști: „Guvernul se împrumută la dobânzi record”

Acesta spune că prețul de referință se calculează printr-o medie a celui practicat de benzinăriile din toată țara, chiar dacă vor exista și benzinării care vor avea prețul de 8.80 de lei.

Lucrătorii de la benzinării sunt, însă, de altă părere.

„Da, sunt cozi pentru că se scumpește (carburantul). Nu știm cu cât, dar alte PECO-uri au deja 10 lei”, a spus corespondentului Europa Liberă reprezentantul unei benzinării din Timișoara, unde prețul benzinei și al motorinei era, miercuri seară, în jur de 8,5 lei.

Reprezentanta unei alte benzinării din Timișoara ne-a spus că timpul de așteptare al celor care voiau să alimenteze miercuri seara era de 20-30 de minute.

Tot ea a spus că prețul urmează să crească „peste 10 lei, de la noapte”.

Coadă la o benzinărie din Timișoara, miercuri, 9 martie

Coada la benzinăria de lângă Mall Vitan, din sectorul 3 al Capitalei era cât mall-ul de lungă, a relatat un martor pentru Europa Liberă.

De obicei, sunt cel mult două autoturisme la pompă, mai ales că în zonă este și o stație de taxiuri. Miercuri seara, însă, autoturismele ocupau spațiul carosabil, stația de autobuz din zonă, până dincolo de Mall.

Nici în sectorul 4 lucrurile nu stăteau mai bine.

Coadă de mașini la o benzinărie din Sectorul 4, din Capitală

La Cluj, în doar trei ore prețul benzinei standard a crescut cu 70 de bani, până la 8.39 lei. La motorină, prețul a urcat în același interval cu 1,3 lei, până la 8.95.

Dimineață, un clujean și-a alimentat rezervorul de benzină cu 7,44 lei. Seara același combustibil costa aproape cu 1 leu mai mult (8.39 lei).

Șoferii din Cluj-Napoca și cei care tranzitează orașul au format cozi mari miercuri după-amiază la mai multe benzinării din oraș.

Mai mulți șoferi ne-au declarat că s-au grăbit să alimenteze pentru că prețurile ar putea sări de 10 lei.

„M-am uitat pe mai multe site-uri și am văzut că ar ajunge la peste 9 lei, chiar la 11 lei litrul. Nu e bine, dar ce să facem, așa e românul. Cât poți să alimentezi? Un plin și atât”, a declarat pentru Europa Liberă Mircea, de la volanul unei mașini 4x4.

Spune că a ajuns lângă pompă în peste 30 de minute, pe o distanță de aproximativ 100 de metri.

La benzinăria Mol din cartierul Grigorescu, una din căile de ieșire spre cea mai mare comună din România, Florești, dar și spre Oradea, șoferii ateptau de la zeci sau sute de metri distanță să poată ajunge la pompă.

Banda 1 a de devenit impracticabilă din mai multe direcții de mers.

Prețul afișat la benzinăria menționată era de 7.59 la benzină și 7.65 la combustibil diesel, dar mulți dintre cei care așteptau se tem că prețurile vor urca brusc.

„O să fie cu 3 lei mai mult prețul, la Beiuș este 11 lei litrul, asta vine și la Cluj. Azi dimineață s-a scumpit prețul în 2 ore cu 20 de bani litrul. De aia stă toată lumea. Oricum trebuia să alimentez că mi-e gata motorina”, ne-a spus Dora. „Am auzit că de mâine crește prețul cu 1.30 de lei”, a completat un tânăr șofer.

Blocajele spre benzinării au îngreunat traficul din mai tot orașul și așa sufocat adesea de circulația rutieră intensă.

Coadă la o benzinărie din cartierul Grigorescu, din Cluj

„Am stat o oră jumătate în oraș până să ajung aici. O să bag de la jumătatea rezervorului până la plin, că nu pot să înghit motorină”, ne-a spus, cu umor amar, o șoferiță.

Pe alți conducători auto aglomerația excesivă de la benzinării mai degrabă i-a surprins.

„Am auzit și eu că vor crește prețurile, dar vreau în primul rând să alimentez că sunt pe zero și mi-ar plăcea să o pot face, dar nu știu ce e așa multă lume”, ne-a spus Rareș, care se folosește de mașină atât în interior cât și în afara orașului.

Tudor se deplasa spre stația de carburanți cum o face constant, după ieșirea de la serviciu. Este mai sceptic legat de o creștere bruscă de preț.

„Cred că am ales prost ziua (pentru alimentare - n.red.). Am auzit că cresc prețurile, dar cresc de câteva zile, nu o să poată crește foarte mult, nu cred că o să rămânem fără motorină și benzină”, ne-a spus el.

În Cluj Napoca toată ziua a fost coadă la benzinăria din cartierul Grigorescu

„Mulți merg la benzinărie, blochează intersecția, e trist. Eu încerc să ies, dar e foarte greu, nu știu ce e cu nebunia asta”, spune un alt șofer, prins în șirul de mașini în așteptare la benzinărie.

De altfel, în trafic au apărut și contre între șoferi, din cauza blocării în permanență a unei benzi auto.

Situații asemănătoare, de la alte benzinării din oraș, au fost semalate și de alți clujeni pe rețelele sociale.

La Iași, o tânăra de 22 de ani a fost lovită miercuri seară la o benzinărie pentru că nu ar fi respectat ordinea la coadă.

A fost necesară intervenția unui echipaj SMURD, care i-a acordat îngrijiri medicale.

Tânăra a suferit un traumatism cranio-cerebral.

Your browser doesn’t support HTML5

Coada la o benzinărie din București

Radu Burnete este de părere că o creștere nejustificată a cererii ar putea duce, în final, și la creșterea temporară a prețului la combustibil, doar pentru a descuraja cumpărarea.

„Există stocuri suficiente în România, dar ce va influența cu siguranță e disponibilitatea benzinei la stațiile respective. Pentru că da, acum companiile, dacă se trezesc cu această creștere nejustificată a cererii vor avea o problemă în a aproviziona toate benzinăriile din toată țara în același timp. Și atunci gândiți-vă: până la urmă riscăm să ajungem într-o situație în care ajungem să creștem prețurile benzinei, ca în Marea Britanie, doar pentru a descuraja cumpăratul”, avertizează Radu Burnete.

El spune că oamenii ar trebui să înțeleagă că benzina nu va ajunge mâine 11 lei pe litru și că nu este cazul să se panicheze.

Îți mai recomandăm SUA interzic toate importurile de petrol și gaze din Rusia

„Dacă prețul benzinei crește de la, să zicem, 7.90 lei la 8.40 lei, cât de mare e economia pe care o faci? Nu zic că e nesemnificativă, dar merită să stai ore în șir la o coadă doar pentru câteva zeci de lei, mai ales că nu e ca și cum te duci cu o cisternă și-ți faci plinul pe tot anul?”, spune Burnete.

El crede că reacția oamenilor este una de panică, produsă pe fondul evenimentelor din ultima vreme, după ce Rusia a invadat Ucraina.

„Adică oamenii sunt puțin surescitați. Iar noi trebuie să fim raționali, până la urmă.”

El a dat asigurări că „nu este sustenabilă” o creștere a prețului la combustibil pentru că „există pe planeta asta foarte multă benzină și motorină și foarte multă capacitate de a procesa benzină și motorină.”

Chiar dacă prețul ajunge pentru o perioadă foarte scurtă în Europa să crească mai mult, „vor veni cantități suplimentare de benzină și motorină în Europa” din SUA și Orientul Mijlociu, ceea ce ar face ca o creștere de preț să nu devină sustenabilă, spune Burnete.

„Adică nu poate dura și dacă s-ar întâmpla”, spune specialistul.

Cozi la benzinăriile din țără. Românii se tem că prețul combustibilului va crește

„Ce pot să vă spun e că în următoarea lună sau două luni, în funcție și de ce decizii se iau, dacă și Europa se decide să introducă un embargo pentru țiței: da, e posibil să vedem niște fluctuații de preț de țiței mai mari decât suntem noi obișnuiți. Dar ce pot să vă spun este că fluctuațiile foarte mari de preț vor fi dacă sunt de scurtă durată.”

La ore târzii ale serii, ministrul Energiei a revenit cu o postare pe Facebook, în care a dat asigurări că nu există „argumente pentru creșteri nejustificate și explozive ale prețurilor.”

El a făcut încă un apel la calm și aproape că i-a implorat pe oameni să nu stea la cozi și să nu se lase prinși în „războiul hibrid” care alimentează comportamentul de panică „în actualul context regional de securitate”.

Ministrul Virgil Popescu a preluat asigurările date de premierul Nicolae Ciucă, care a anunțat că vor fi făcute „acțiuni ample de control” la benzinării pentru a fi împiedicată specula.

„Să nu intrăm în jocul celor care doresc destabilizarea României”, a încheiat Virgil Popescu.

Au contribuit: Dora Vulcan, Ovidiu Cornea (Cluj), Sorin Dojan, Brîndușa Armanca (Timișoara), Cristian Andrei (București), Marian Păvălașc, Ionuț Benea.