Față de același trimestru din 2023, PIB-ul a crescut cu 0,8%, transmite un comunicat al INS.
În același timp, în semestrul I al lui 2024, Produsul Intern Brut a crescut cu 0,7% față de aceeași perioadă a anului 2023, pe seria brută, și cu 1,5%, pe seria ajustată sezonier.
Cifrele plasează evoluția economică sub prognozele guvernului și diverselor instituții financiare.
Guvernul României a estimat o creștere economică de 3,4% pentru întregul an însă, dacă tendințele se mențin, creșterea economică la finalul anului va fi semnificativ mai mică decât cea prognozată.
Într-un comunicat transmis la foarte scurt timp după publicarea datelor, Banca ING notează „surpriza negativă a PIB-ului românesc”.
„Revizuim în scădere prognoza noastră de la 2,8% la un nivel încă optimist de 2,0%”, arată comunicatul instituției financiare.
Evoluția creșterii economice se află semnificativ sub prognozele guvernului, pe baza cărora s-a construit bugetul de stat pentru 2024. Astfel, Guvernul se aștepta la o creștere economică de 3,4% în acest an.
De asemenea, Comisia Europeană, în estimările sale din luna mai, preconiza un avans economic de 3,3% pentru România în 2024.
*Produsul intern brut (PIB) este un indicator macroeconomic care reflectă valoarea totală de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile economiei în interiorul unei țări în decurs de un an. PIB-ul se poate calcula și la nivelul unei regiuni sau localități.
Îți mai recomandăm Inflaţia a urcat la 5,42% în iulie 2024. Cel mai mult s-au scumpit serviciile poştale, medicamentele şi detergenţiiEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI