Criza din Sudan. Peste 1.100 de cetățeni europeni au fost evacuați până acum

De aproape zece zile, Sudanul, una dintre cele mai mari țări africane, este scena unui conflict între armată și o forță paramilitară.

Peste 1.100 de cetățeni din Uniunea Europeană au fost evacuați până acum din Sudan, transmite BBC care citează o sursă diplomatică.

Oficialii europeni estimează că aproximativ 1.700 de cetăţeni din statele membre se aflau în ţară când au izbucnit conflictul armat. Cifrele sunt în continuă schimbare, în contextul în care multe zboruri sunt planificate pentru luni.

Sursa citată de BBC a confirmat că țările UE au lucrat împreună pentru a maximiza impactul operațiunilor de evacuare și și-au coordonat eforturile cu partenerii externi, inclusiv cu Marea Britanie.

Europa Liberă a scris că 33 de persoane din Sudan au cerut României să fie evacuate din această țară, iar zece români au părăsit deja țara africană în cursul nopții de duminică spre luni.

Franţa a anunţat luni că şi-a închis ambasada din Sudan până la noi ordine. Ambasada îşi va continua activitatea de la Paris, a comunicat Ministerul de Externe.

Şefa diplomaţiei indoneziene, Retno Marsudi, a declarat că Jakarta a reuşit să transfere luni peste 500 de cetăţeni indonezieni de la Khartoum spre Port-Sudan, în estul ţării.

De asemenea, diplomaţii americani şi britanici au părăsit Sudanul, în timp ce ţări precum Germania, Olanda şi Franţa au început duminică să-şi evacueze primele grupuri de cetăţeni din Khartoum.

În Sudan au loc de zece zile confruntări intense între forţele şefului armatei, Abdel Fattah al-Burhan, care conduce de facto Sudanul de la lovitura de stat din octombrie 2021, şi cele ale liderului Forţelor de Sprijin Rapid, Mohamed Hamdan Daglo.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cel puţin 420 de persoane au fost ucise şi peste 3.700 rănite începând din 15 aprilie.

Îți mai recomandăm Nouă români au fost evacuați din Sudan, alți 20 așteaptă să plece