Parlamentul R. Moldova va iniția procedura de retragere din Adunarea interparlamentară a Comunitatea Statelor Independente (CSI), a anunțat președintele Parlamentului, Igor Grosu, pe 15 mai.
„După mai multe discuții cu fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate, cu președinta Maia Sandu și reprezentanții Guvernului, anunț că am luat decizia de a iniția procedura de retragere a R. Moldova din acordul privind Adunarea interparlamentară a CSI”, a declarat Grosu.
El a precizat că acesta este „un prim pas” pentru retragerea R. Moldova din CSI: „Noi nu mai putem sta la o masă de discuție cu un stat agresor”.
Grosu a mai spus că aflarea Republicii Moldova în structurile CSI n-au ajutat-o să rezolve conflictul transnistrean, să se apere în fața embargourilor economice sau de „șantajului energetic” în plină iarnă.
Pe de altă parte, opoziția socialistă a condamnat intenția guvernanților și a declarat că „R. Moldova nu va supraviețui fără a-și păstra calitatea de membru deplin al CSI, fără a consolida legăturile politice, economice, sociale și spirituale cu țările din spațiul eurasiatic”.
Socialiștii susțin că o astfel de decizie poate fi luată doar în baza unui referendum și au anunțat că vor lansa o campanie națională pentru păstrarea calității de membru a CSI, fără a preciza în ce va consta aceasta.
Pe 19 aprilie, Guvernul a denunțat acordul CSI privind activitatea companiei de televiziune și radio MIR pe teritoriul Republicii Moldova, după ce a oprit cotizările către această companie. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarase atunci că R. Moldova „nu va mai finanța propaganda și dezinformarea” din bugetul de stat.
La începutul anului 2023, autoritățile moldovenești au anunțat că R. Moldova se va retrage din unele acorduri semnate în cadrul CSI. De când a devenit președintă, în 2020, Maia Sandu nu a participat la nicio reuniune a șefilor statelor CSI.
Îți mai recomandăm De ce mai rămâne Moldova în CSI, deși a devenit țară candidată la UE