1986-1987. Iarnă. Penuria de alimente şi frigul domină viaţa cotidiană a populaţiei din România. Într-o dimineaţă friguroasă s-a aflat că la Timişoara s-a deschis o nouă măcelărie şi că se dă carne. Lumea adunată, însă, era împiedecată de miliţieni să se apropie de fosta tutungerie, devenită peste noapte o măcelărie. Cu dezamăgire cei adunaţi au aflat că noua prăvălie, care expunea în vitrină carne de porc, nu e decît un simplu decor pentru un film.
Într-adevăr, atunci s-au filmat cîteva scene pentru pelicula „În sudul sufletului meu”, dedicat celebrului poet Paul Celan, născut la Cernăuţi în 1920. Filmul se concentra asupra perioadei de şedere a lui Celan la Bucureşti, reliefînd etapa de după Holocaust şi tranziţia României spre comunism.
Pînă la fuga lui Celan (1920-1970), în Occident, în 1947, acesta a frecventat cercurile scriitoriceşti din Bucureşti. Tot atunci îi apare în traducere românească, poezia „Tangoul morţii”, în care tematizează politica fascistă a anihilării fizice a evreilor. Mai tîrziu, în 1948, poezia a apărut şi în limba germană sub titlul „Fuga morţii” („Todesfuge”).
Filmările de la Timişoara, Bucureşti şi alte locaţii au fost strict supravegheate de către Securitate. Un rol cheie în acţiunea de supraveghere operativ-informativă a echipei de filmare i-a revenit actorului timişorean Alexander Ternovits.
Născut în 1929 la Lugoj, Ternovits a lucrat la Teatrul Naţional, la Operă, la Teatrul German de Stat şi cel maghiar din Timişoara, a jucat în mai multe filme şi a interpretat nenumărate roluri în piese montate, mai ales, pe scenele teatrelor din capitala Banatului. Ca actor este cunoscut şi sub numele de „Buju”.
După deschiderea arhivelor fostei Securităţi, s-au aflat detalii despre delaţiunile care-l vizau pe regizorul Ioan Ieremia. Acesta l-a acuzat public pe Ternovits de colaborare cu poliţia politică. Rapoartele amintite de Ieremia există în diversele dosare.
400 de lei pentru „Matei”, chitanţă şi raport, 1986 (Foto: ACNSAS)
Despre denunţurile cuprinse în dosarele unor scriitori şi intelectuali germani a relatat în 2009 şi ziarul de limbă germană, „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien”.
Cele două volume ale dosarului personal permit reconstituirea traseului în serviciul Securităţii. Supărat că nu i se dă un paşaport de turist pentru Iugoslavia, Ternovits s-a plîns în 1967 autorităţilor. Cu această ocazie, actorul a spuscă doreşte să sprijine organele Securităţii.
Recrutarea propriu-zisă a fost descrisă într-un raport din iunie 1967 în care este menţionată dorinţa viitorului agent, conspirat sub numele de „Matei”, respectiv „H2”: „A cerut din partea noastră posibilitatea de a dovedi că este un bun patriot”. (cf. „Referat de felul cum a decurs recrutarea ca agent a numitului TERNOVITS ALEXANDRU”, semnat: Maior Kristof Ladislau, şeful biroului VI, căpitan Aurel Borcea, lucrător operativ şi maior Gheorghe Bota, şeful serviciului III, ACNSAS, R 292421, vol. 1, ff. 5-6 – aici f. 6.) „Mapa anexă” a dosarului cuprinde o listă incompletă a rapoartelor predate de „Matei” („H2”) între anii 1967 şi 1988 ofiţerilor săi de legătură, rapoarte care se află şi în dosarele victimelor, inclusiv cele despre filmul dedicat lui Paul Celan.
Dintr-o notă laconică a SRI (succesorul Securităţii, serviciu secret înfiinţat în mai 1990), rezultă că s-a renunţat la activitatea lui „Matei”: „în prezent nu mai este util muncii informative, motiv pentru care PROPUNEM a se aproba clasarea dosarului personal şi a mapei anexe nr. 20041” (cf. „Raport cu propunere de clasare a dosarului personal şi a mapei anexe nr. 20041 privind pe numitul TERNOVITS ALEXANDRU-IOSIF”, semnat: indescifrabil, document nedatat, ACNSAS, R 292421, vol. 1, f. 166.)
Pentru activitatea sa, „Matei” a fost recompensat cu bani şi s-a bucurat de privilegiul de a călători în Occident, de unde îi trimitea ofiţerului său de legătură cărţi poştale ilustrate. După 1987, ia decizia de a rămîne în Germania. Se întoarce după Revoluţie, revine ca actor pe scenele din Timişoara. În 2006, a fost distins cu „Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D — Arta spectacolului“, iar din 2007 este cetăţean de onoare al municipiului Timişoara.
Vedere trimisă de „Matei” ofiţerului, Florin Dumitrescu (Foto: ACNSAS)
Faptul că partea română a încasat o sumă mare de valută a facilitat şi terminarea filmului despre Celan (cu celebra Gudrun Landgrebe şi Michael Goldberg, în rolurile principale), fără intervenţii regretabile. Asta în pofida notelor perfide ale lui „Matei”, evidenţiate de ofiţerul său de legătură, lt.-col. Ioan Indrei, responsabil cu aşa numita „Artă-cultură”. Într-o „Notă de analiză”, din 13 decembrie 1986, în care este examinată activitatea lui „Matei”, Indrei reliefează aportul operativ „valoros” al colaboratorului neoficial: „a furnizat informaţii de valoare despre anumiţi străini, în special echipa de filmare din RFG condusă de F. Schüller (sic!), conducător al studioului Transilvania Film (cf. ACNSAS, R 292421, vol 1, ff. 140-141, aici f. 140v.)
Copie Strict secret
- Nr. 20041/00141 Ex. nr. 1
- Data: 30.7.1986
- Sursa: „MATEI”
- Primit: Lt.-col. INDREI IOAN
- Problema: „ARTĂ-CULTURĂ”
Notă
Sursa din discuţia avută cu SCHULLER FRIEDRICH, fost ziarist la gazeta „KARPATEN-RUNDSCHAU” din BRAŞOV şi secretar la Teatrul de Stat din SIBIU, în prezent stabilit în R. F. a GERMANIEI. Acesta a venit la Timişoara în urmă cu o lună şi a vizitat sursa la domiciliu împreună cu actorul ROBERT LINZ de la Teatrul Naţional din Timişoara, care împreună cu părinţii săi domiciliaţi la SIBIU au depusă cererea de emigrare în R.F. GERMANIA. Motivul vizitei a fost acela ca sursa să accepte să joace într-un film producţie R.F.G., film întitulat „Răstimp” şi care se va turna în ROMÂNIA, respectiv la BUCUREŞTI, BUCOVINA şi DOBROGEA, avînd colaborarea Casei de filme „ROMÂNIA FILM” şi Buftea. Ttlul dat filmului realizat de Frieder Schuller, o coproducţie Transilvania-Film/România, a fost în final: „Im Süden meiner Seele“ („În sudul sufletului meu“), prezentat în premieră în 1989.
La domiciliul sursei, F. SCHULLER nu a abordat probleme politice, dar a menţionat că în R.F. GERMANIA a luat fiinţă Casa de filme numită „TRANSILVANIA-FILM” care este subvenţionată de Organizaţia saşilor emigranţi transilvăneni și are sediul la MÜNCHEN, dar acest film denumit „RĂSTIMP”, apare finanţat de un evreu din R.F. GERMANIA, dar în realitate cele 2 milioane de mărci vest care se plătesc românilor provin de la JOIT(sic!), filmul se referă la viaţa poetului evreu PAUL CELAN, născut în CERNĂUŢI, care a scris în limba germană, care a trăit şi la BUCUREŞTI, de unde (1947) a plecat din ţară la VIENA, stabilindu-se la PARIS, unde a decedat sinucigîndu-se în apele SENEI. Sursa menţionează că, în 1985, a venit la BUCUREŞTI fostul actor al Teatrului Naţional din TIMIŞOARA, VIOREL ILIESCU (rămas ilegal şi stabilit în R.F. GERMANIA) pentru a face demersurile necesare în vederea realizării acestui film, dar acesta nu mai apare printre realizatori. Sursa aprecizează că i se pare suspect faptul că sediul acestei societăţi „TRANSILVANIA FILM” este situat în localitatea „PULLACH” la 60 km. de MÜNCHEN, localitate unde îşi are sediul şi Serviciul de spionaj vest-german creat de GEHLEN, şi normal ar fi fost ca această societate să fie la MÜNCHEN, unde este sediul saşilor transilvăneni care o „tutelează”.
f. 12
F. SCHULLER la acest film are calitatea de regizor secenarist şi producător, deşi el nu a făcut în ţara noastră regie de teatru, de film sau scenografie, dar în discuţiile cu acesta, el spunea că orientarea politică a societăţii „TRANSILVANIA-FILM” este de dreapta, deşi face un film despre PAUL CELAN (evreu).-
De la TIMIŞOARA, SCHULLER a mers la GRABAŢI pentru a viziona un spectacol al Teatrului German din TIMIŞOARA, remarcînd că este la curent cu greutăţile prin care trece teatrul românesc prin politica de autofinanţare, spunînd că a cumpărat bilete pentru a „ajuta teatrul”.-
Sursa l-a reîntîlnit pe SCHULLER la BUCUREŞTI, cu ocazia filmărilor propriu zise, perioadă în care s-a filmat în curtea muzeului TĂTĂRESCU şi lîngă Teatrul Majestic, participînd la filmări şi ILDICO ZAMFIRESCU – directoarea Teatrului German din TIMIŞOARA, un actor de la Teatrul „CREANGĂ”, urmînd ca în 17 iulie să sosească şi actorul ROBERT LINZ de la TIMIŞOARA. –
Acolo la BUCUREŞTI, SCHULLER s-a manifestat nemulţumit de „ROMÂNIA-FILM” care deşi a încasat valută (2 milioane D.M.) face totul, sau mai mult nu face, acţionînd balcanic. Operator de serviciu la Studiourile BUFTEA era operatorul FLORIN MIHĂILESCU. În acest context SCHULLER a spus sursei că în noiembrie se vor realiza filmările la VIENA, dar este convins că românii nur vor da vize unor actori din ţară... La BUCUREŞTI, sursa a reîntîlnit pe scenograful HELMUTH STÜRMER, fost la Teatrul BULANDRA, lucrînd cu LIVIU CIULEI, actualmente STÜRMER fiind stabilit la MÜNCHEN, fiind venit ca scenograf al acestui film. În puţinele discuţii purtate acesta a relatat că a vizitat în S.U.A. pe fostul director al Teatrului BULANDRA, LIVIU CIULEI, fără a da amănunte.
Pe perioada turnării filmului, sursa a constatat că se lucra contrar normalului cu 3 camere de luat vederi, o cameră care realiza turnarea filmului şi deci urmărea acţiunea; o cameră a Televiziunii vest-germane (portabilă) care imprima video ceea ce se petrece în „culisele” filmului (pregătirea actorilor, discuţiile cu regizorul etc.) care era dirijată de HELGA HÖFER, redactor al Televiuziunii vest-germane la BUCUREŞTI, fiica scriitorului timişorean HANS KEHRER, rămas ilegal în R.F. Germania, şi altă cameră VIDEO care se ocupa mai mult de bucureştenii de pe străzi, deci ea neurmărind activitatea filmului.-
Tot atunci sursa a aflat că au filmat anterior în DOBROGEA o stînă de oi părăsită, unde au plasat secvenţe din film, respectiv un lagăr de evrei din ROMÂNIA, din perioada 1940-1945.-
f. 13
De asemenea, sursa a aflat că banda sonoră a filmului o realizează un sîrb pe nume IVO, care lucrează în GERMANIA, despre care se spunea că a realizat şi banda sonoră a filmului american „DOCTOR JIVAGO”, film realizat după romanul cu acelaşi titlu a scriitorului sovietic BORIS PASTERNAK, cotat ca un roman dizident, autorului decernîndu-i-se premiul NOBEL pentru literatură.(Informaţia privind coloana sonoră este eronată ca de altfel şi alte aserţiuni din această “notă”, asupra cărora nu insistăm. Coloana sonoră a filmului, din 1965, aparţine, de fapt, lui Maurice Jarre, tatăl celebrului Jean-Michel Jarre, autorul compziţiilor: Oxygène, Équinoxe, Magnetic Fields.).
Observaţii: Nota se va înainta la Direcţia I cu raport.
(ss) Lt.col. Indrei Ioan
R.I.I.
D.M.G.
RD. 806/ 02.08.1986
Scrisă în 2 ex.
f. 14
ACNSAS, D 120, vol. 12, ff. 12-14