Cum investești în acțiuni la bursă? Trainer în educație financiară: Orice român care lucrează ar trebui să investească pentru pensie

Valentin Nedelcu, trainer în educație financiară, a înființat comunitatea Știința Banilor, unde investitorii activi fac schimb de informații și oferă sfaturi gratuire celor care vor să investească la bursă.

Investițiile la bursă pot părea science fiction pentru mulți dintre români. Trainerul de educație financiară Valentin Nedelcu a explicat pentru Europa Liberă care sunt primii pași pentru cumpărarea de acțiuni.

Investițiile la bursă presupun cunoașterea unor termeni specifici, pe care orice investitor ar trebui să îi cunoască. Principalul avantaj atunci când cineva investește la bursă este obținerea unui venit care să acopere inflația, spune Valentin Nedelcu în interviul pentru Europa Liberă.

Investiția în acțiuni vine cu propriile riscuri, dar este mai simplă și mai puțin costisitoare decât cea în bunurile imobiliare, de exemplu, care sunt active lipsite de lichiditate și care necesită mai mult timp pentru a fi vândute, spune el.

Trainerul în educație financiară oferă și un indiciu prin care putem sesiza reclamele false care abundă în ultima perioadă pe rețelele sociale cu privire la cumpărarea de acțiuni la Hidroelectrica, Enel sau alte companii din energie.

Valentin Nedelcu spune că niciun broker autorizat nu face reclame la randamente, pentru că sunt interzise prin lege.

Iar atunci când cineva vrea să investescă în acțiuni, ar trebui să verifice înainte brokerii pe site-ul Bursei de Valori București.

De asemenea, investiția în acțiunile la bursă îți poate asigura un venit decent la bătrânețe, mai arată Valentin Nedelcu.

„Din punctul meu de vedere, este un lucru pe care trebuie să-l facă orice român, orice persoană care este în perioada activă a vieții, adică lucrează.

De ce? Pentru că în viitor, când vor ieși la pensie, nu știu dacă sistemul național de pensii le va susține un stil de viață care să fie mulțumitor.

Sistemul nostru de pensii este destul de slab pentru că are un număr foarte mare de pensionari raportat la angajați și pe viitor acest raport va fi și mai defavorabil.”

1. Europa Liberă: Ce înseamnă să cumperi acțiuni la bursă? Care e procedeul?

Valentin Nedelcu: În România, avem Bursa de Valori București, BVB, unde sunt listate companii românești.

E o bursă relativ nouă, dar care are pe piața principală undeva la peste 80 de companii listate, de obicei companii foarte, foarte mari.

Procedeul de a cumpăra acțiuni la la BVB este printr-un intermediar. Acest intermediar este o firmă și se numește societate de servicii de investiții financiare, dar în mod popular este cunoscut ca broker. Brokerul nu este o persoană neapărat, ci este o o societate care intermediază.

Toate aceste societăți care intermediază legal cumpărarea de acțiuni sunt listate pe site-ul bvb.ro, site-ul bursei române, la secțiunea de intermediari, deci sunt autorizați de ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară), sunt listați pe site-ul bursei și sunt singurele entități prin care putem cumpăra acțiuni la Bursa de Valori București.

2. Europa Liberă: Cum îmi aleg un broker de încredere?

Valentin Nedelcu: Este foarte simplu. Intrăm pe site-ul bvb.ro, adică site-ul bursei din România, și ne uităm la secțiunea de intermediari.

Dacă acel broker sau acea denumire de broker nu este în lista de internet - și nu sunt foarte mulți, sunt câteva zeci de intermediari autorizați - înseamnă că nu este un broker autorizat și n-ar trebui să facem tranzacții cu acea entitate. Asta este pentru bursa din România.

Îți mai recomandăm #10Întrebări | Cum putem avea un venit decent la bătrânețe, fără să așteptăm minuni de la pensia de stat

Dacă vorbim de acțiuni din străinătate, acolo sunt brokeri autorizați în alte țări din Uniunea Europeană sau din alte țări dezvoltate. Acolo este o discuție un pic mai complexă.

Însă pentru BVB se poate verifica foarte simplu pe site-ul lor.

3. Europa Liberă: Ce pași trebuie să fac să cumpăr acțiuni pe bursă?

Valentin Nedelcu: Dacă vrem să cumpărăm acțiuni din România la Hidroelectrica, la Romgaz, la alte companii mari care sunt listate în România, procedeul este foarte simplu legal. Nu putem face acest lucru fără a face un cont la un intermediar autorizat. Acest intermediar autorizat este o firmă, cum spuneam, o societate de servicii de investiții financiare.

În primul rând, trebuie să deschidem un cont de tranzacționare la unul dintre intermediari. De exemplu, două dintre băncile noastre au grupurile lor financiare și intermediari autorizați, adică brokeri.

De exemplu, Banca Transilvania și BCR au și brokeri. Dacă vrem să fie mai simplu, putem întreba la una din aceste două bănci „Cum pot să cumpăr acțiuni la BVB” și o să vă redirecționeze spre diviziile lor de intermediere pe bursă.

Dacă deținem un cont la un broker autorizat, alimentăm contul respectiv. În acest procedeu, brokerii au și customer service și suport. Alimentăm contul și intrăm pe platforma intermediarului respectiv și cumpărăm acțiuni la la companii.

4. Europa Liberă: Care e diferența dintre subscrierea prin bancă si cea printr-o firmă de brokeraj?

Valentin Nedelcu: Menționam că sunt, într-adevăr, două grupuri bancare care au în grupul lor și intermediari, deci nu putem cumpăra acțiuni prin bancă efectiv. Banca se ocupă de credite, depozite, de alte alte servicii.

Serviciile de investiții financiare sunt în aria de acoperire a societăților de servicii de investiții financiare.

Băncile respective au în grupul lor de firme și un intermediar - un broker. Deci prin broker se cumpără, am dat două exemple pentru a fi ușor de identificat.

Îți mai recomandăm Cum te aperi de inflație. Evidența cheltuielilor mărunte, reducerea risipei alimentare & un al doilea job

5. Europa Liberă: Spuneați de acțiunile Hidroelectrica. În ultimele două luni, compania dă săptămânal mesaje prin care avertizează că sunt brokeri falși care păcălesc clienții și le iau banii. Ei spun că au sute de plângeri zilnic de la clienții păcăliți că le este clonat siteul. Cum recunosc o înșelăciune?

Valentin Nedelcu: Îmi apar și mie reclame. Și pe Facebook, și pe YouTube, și peste tot sunt astfel de reclame cu aceste companii de stat din energie foarte populare - Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz ș.a.m.d.

Cum le recunoaștem? Foarte simplu: nu se face publicitate de genul cumpără acțiuni.

Deci nu se face publicitate, pentru că brokerii nu acționează astfel. Brokerii te invită, eventual, să deschizi un cont și să te educi.

Dacă vedeți o reclamă în care se promit randamente de orice fel - investești 1.000 lei și scoți 3.000 lei pe lună sau pe săptămână - este clar falsă 100%.

Pentru că, legal, nici brokerii autorizați nu au voie să facă reclame prin care promit randamente. Este interzis de lege. Orice tip de reclamă care promite un randament este falsă.

Îți mai recomandăm Cum te poți proteja când plătești pe internet? Expert în securitatea IT: Eu am cinci carduri virtuale

Și, mai ales, dacă randamentele acestea sunt, ca să dau așa un reper, mult peste dobânda bancară.

Adică din investiții în acțiuni poți scoate în mod rezonabil undeva la 10-12-15%, și mă refer la Bursa de Valori București.

Indicele Bursei de Valori București, adică bursa per ansamblu, în ultimii zece ani, a scos undeva în medie la 17-18% în RON pe an.

Bursele din străinătate, chiar mai mai puțin.

Bursa din SUA a scos undeva la 13-14% pe an în dolari. Dar au fost ani foarte, foarte buni.

Deci orice promisiune peste un randament de 10-12% e clar falsă.

În plus, brokerii autorizați nu promit randamente de niciun fel, nici măcar nu le menționează.

6. Europa Liberă: Câte acțiuni ar trebui să cumpăr ca să am și profit de 10-12-15%?

Valentin Nedelcu: Acest randament pe care l-am menționat mai devreme este aferent indicelui BET - total return, adică unui coș de acțiuni de 20 de acțiuni - cele mai populare acțiuni de pe Bursa de Valori București. Deci, ai nevoie de un coș de acțiuni, nu doar de o acțiune.

Și modalitatea prin care poți să faci această investiție este ori să cumperi un ETF, un fond listat la bursă sau un fond mutual de tip INDEX, ori să cumperi acțiuni individuale dintre cele 20, pentru că nu toate au aceeași pondere.

De exemplu, Hidroelectrica are o pondere mare în indicele BET, la fel și alte companii de energie, alte companii au pondere mai mică.

Îți mai recomandăm ASF face educație financiară cu lămpi pentru selfie și cărți de joc. Pe ce mai dă banii instituția

7. Europa Liberă: Ce pregătire ar trebui să ai atunci când vrei să investești în acțiuni? Sau de unde să te informezi?

Valentin Nedelcu: Partea asta de investiții la bursă nu este un procedeu prin care noi să facem niște bani în plus, sau o speculă sau ceva ce vrem să facem noi în timpul liber.

Din punctul meu de vedere, este un lucru pe care trebuie să-l facă orice român, orice persoană care este în perioada activă a vieții, adică lucrează.

De ce? Pentru că în viitor, când vor ieși la pensie, nu știu dacă sistemul național de pensii le va susține un stil de viață care să fie mulțumitor.

Orice român ar trebui să se pregătească din timp și să investească, în paralel cu viața lui activă, o parte din venit, 10, 15, 20% ar trebui investit acum, în perioada activă.

Sistemul nostru de pensii este destul de slab, pentru că are un număr foarte mare de pensionari raportat la angajați și, pe viitor, acest raport va fi și mai defavorabil.

Așa că orice român ar trebui să se pregătească din timp și să investească, în paralel cu viața lui activă, o parte din venit, 10, 15, 20% ar trebui investit acum, în perioada activă.

Partea pozitivă este că în acțiuni poți să investești în fiecare lună, de exemplu 10% din venit, fără nicio problemă. Pot să fie 300 sau 500 lei pe lună.

Îi investești în fiecare lună și folosești o strategie care este adaptată persoanelor care investesc pentru pensie.

Și, la perioada pensionării, începi să retragi din dividende și poți să trăiești, pe lângă pensia de stat, din dividendele respective, care pot să suplimenteze foarte mult venitul.

8. Europa Liberă: Atunci când vreau să cumpăr acțiuni, ce ar trebui să știu? Ar trebui să mă interesez de randamentul firmei, cum îmi aleg cea mai bună platformă pentru a cumpăra acțiuni?

Valentin Nedelcu: Cel mai simplu e să ne alegem un broker din top cinci, de exemplu. Intrăm pe site-ul BVB și vedem care este top cinci brokeri intermediari - adică în funcție de numărul de tranzacții, și alegem unul dintre dintre acei brokeri.

Dacă vrem mai multe informații, dacă vrem să vedem în ce alte platforme au ales alți investitori, o variantă gratuită și foarte utilă este să discutăm cu cei care au investit deja.

9. Europa Liberă: În ce monedă e recomandat să cumpăr actiuni pentru a obține randamente bune? Euro, dolari, lei?

Valentin Nedelcu: Nu putem noi să cumpărăm în ce monedă vrem. Fiecare bursă are moneda țării sale. De exemplu, Bursa de Valori București are moneda leu. Cumperi acțiuni la companii românești în lei.

Bursa din Statele Unite, dacă vrei să cumperi acțiuni la Facebook sau Google sau Microsoft, are moneda națională, adică dolarul.

Dacă vrei să cumperi la acțiuni la bursa din Germania, cumperi în euro. La bursa din Marea Britanie cumperi în lire.

10. Europa Liberă: Există și riscul să pierd bani. Când ar trebui să îmi dau seama că e timpul să mă opresc din investiții în acțiuni?

Valentin Nedelcu: În orice există riscul să pierzi bani. Cel mai are risc de a pierde bani este să ții banii neinvestiți deloc, pentru că pierzi sigur prin inflație.

Mai poți să pierzi foarte mulți bani și dacă-i investești fără să cunoști piața. Acolo este riscul încă și mai mare, pentru că e ca și cum ai face o afacere fără să știi cum arată o factură. Deci trebuie să te informezi.

Cele mai simple strategii - cele mai eficiente din punctul meu de vedere - spun că trebuie să cumperi acțiuni în fiecare lună, indiferent de ce se întâmplă pe plan național, internațional. De ce? Pentru că bursa întotdeauna anticipează evenimentele viitoare pe următoarele șase luni, opt luni, nouă luni.

Cele mai simple strategii spun că trebuie să cumperi acțiuni în fiecare lună, indiferent de ce se întâmplă pe plan național, internațional.

Deci orice efect economic care se simte este probabil deja înglobat în bursă de câteva luni. Pentru că bursa anticipează. Bursa nu este formată doar din investitori individuali, persoane fizice. Majoritatea tranzacțiilor, undeva la peste 70-80%, sunt făcute de fonduri de investiții, adică de persoane juridice profesioniste care asta fac și astfel prețurile de multe ori înglobează știrile pe care le cunoaștem sau chiar și cele pe care noi, publicul, nu le cunoaștem.

Bursa are o anumită ciclicitate. De obicei, are doi-trei ani de creștere, un an de scădere. Dacă cumperi în fiecare lună - câteodată cumperi mai scump, câteodată cumperi mai ieftin, dar, în acest fel, te asiguri că obții acele randamente medii de care vorbeam mai devreme.

Pe bursa din Statele Unite, de exemplu, pe ultimii 120 de ani randamentul mediu a fost de 10% în dolari pe indicele Standard&Poors, pe indicele lor cu cele mai mari companii, cele mai mari 500 de companii din Statele Unite.

Acești 10% în dolari înseamnă 7% plus inflație, pentru că inflația medie în Statele Unite a fost undeva la 3% în ultimii 120 de ani. Deci, cumpărând lunar ai fi obținut putere de cumpărare în plus, fără bătăi de cap, pentru că în mod real nimeni nu poate să anticipeze și să ghicească când urmează o corecție bursieră sau o recesiune sau o criză.

Îți mai recomandăm #10Întrebări | Cum pot pune bani deoparte românii care câștigă sub 3.000 de lei pe lună