Liderul PLUS, Dacian Cioloș, susține că alegerile anticipate reprezintă singura alternativă politică și că pot fi declanșate, în urma unei moțiuni de cenzură, după ce Guvernul Orban își va asuma răspunderea pe măsuri de reformă, precum alegerea primarilor în două tururi de scrutin, eliminarea pensiilor speciale, „reaşezarea unor instituţii din justiţie” sau reforma PNDL.
„(…) aceste alegeri anticipate nu sunt foarte simplu de organizat sau nu sunt foarte simplu de obţinut, dar din punct de vedere politic eu cred că nu există alternativă în momentul de faţă. Decât să orbecăim cu cârpeli pe ici pe colo (…), mai bine venim cu această viziune pe care sper că Guvernul PNL o are şi aceasta să fie pusă pe masa Parlamentului şi dacă Parlamentul nu e capabil să susţină această viziune, atunci mergem la alegeri”, a spus Dacian Cioloş, joi seara, la Digi 24.
Cioloș a afirmat că, în lipsa unei majorități în Parlament, Guvernul Orban a fost nevoit să își angajeze răspunderea pe bugetul din 2020 „ca să fie sigur că acest buget nu e ciopârţit şi aruncat în aer de măsuri populiste şi electoraliste”.
Liderul PLUS a spus că i-a sugerat premierului Ludovic Orban să vină cu un pachet de măsurile de reformă în Parlament și, dacă nu există majoritate pentru acestea, poate fi depusă o moțiune de cenzură care să ducă, într-un final, la alegeri anticipate.
„Acest guvern e un guvern de sacrificiu, din acest punct de vedere, pentru că nu se pot face reforme”, a spus Cioloș.
Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică, 29 decembrie 2019, în timpul unei vizite în județul Vâlcea, că este nevoie de alegeri anticipate pentru că „este foarte dificil, cu actualul Parlament, să se adopte legi care să fie legile așteptate de oameni”. Orban nu a precizat o dată până la care să fie organizate alegeri anticipate.
Europarlamentarul Rareș Bogdan, a anunțat, pe 30 decembrie, că PNL poartă negocieri cu partidele parlamentare pentru declanșarea alegerilor anticipate, fiind nevoie de încă 24 de voturi pentru a susține un astfel de demers. Europarlamentarul a afirmat că anticipatele vor avea loc până în aprilie 2020.
"Noi vom folosit toate mijloacele constituționale pentru a genera alegeri anticipate. Este obligația noastră. Este o cerință a alegătorilor noștri. Acest demers este susținut de USR, UDMR și PMP. (...) Este normal să ne dorim o majoritate formată din două sau trei forțe politice, din care vioara întâi să fie PNL și un Guvern condus de Ludovic Orban", a declarat Rareș Bogdan.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că a vorbit cu Ludovic Orban, înaintea încheierii sesiunii parlamentare, și i-a spus că susține organizarea anticipatelor cu câteva săptămâni înaintea alegerilor locale.