70 de ani de la cel de-al doilea val de mari deportări staliniste din Basarabia

Republica Moldova comemorează victimele deportărilor staliniste

Sâmbătă, 6 iulie, se împlinesc 70 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste.

Republica Moldova comemorează victimele valului de deportări din urmă cu 70 de ani. În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, regimul sovietic a ridicat zeci de mii de ţărani basarabeni, pe care i-a dus în Siberia în lagăre de muncă forţată, iar averile lor au fost confiscate.

La acea operațiune au participat peste 4.000 de lucrători operativi ai Ministerului Securității de Stat al URSS, inclusiv aduși din alte republici, peste 13.000 de ofițeri și soldați și aproape 25.000 de activiști de partid din Moldova. De asemenea, au fost mobilizate 4.000 de autovehicule, 30 de garnituri de tren cu 1.570 de vagoane pentru vite.

CITIȚI ȘI: „Fructele” Siberiei - la împlinirea a 70 de ani de la cel de-al doilea val de mari deportări staliniste din Moldova

Între 1941 şi 1951 au fost trei valuri de deportări, iar istoricii apreciază că numărul total al deportaţilor basarabeni ar fi între 80 şi 120 de mii.

Cu această ocazie, drapelul de stat a fost coborât în bernă.

Premierul Maia Sandu a declarat, între altele: „ Nu există familie în țara noastră care nu a fost atinsă de această dramă”, după cum transmit colegii noștri de la Chișinău.