Arhiva sonoră a Europei Libere: „Povestea Vorbei”, 7 mai 1986.
Eugen Barbu, Alexandru Piru, Corneliu Vadim Tudor, Mircea Radu Iacoban, Ion Gheorghe erau în anii 1980 nu doar scriitori afiliați regimului totalitar al clanului Ceaușescu, ci și autori de furturi literare rămase nepedepsite. Emisiunea „Povestea Vorbei” prezentată de Virgil Ierunca la radio Europa Liberă în 7 mai 1986 se oprește la un alt furt literar, unul comis de Ion Dodu Bălan.
Your browser doesn’t support HTML5
Plagiatul literar în România comunistă. Cazul Ion Dodu Bălan
Arhiva sonoră a Europei Libere: „Eugen Ionescu, Homo Religiousus”, un eseu de Virgil Ierunca difuzat în emisiunea „Teze și antiteze la Paris” din 30 noiembrie 1989, dedicată în întregime lui Eugen Ionescu la împlinirea vîrstei de 80 de ani.
Virgil Ierunca: „Dacă Dumnezeu există, de ce să faci literatură? Și dacă Dumnezeu nu există, de ce să faci literatură?, se întreba Eugen Ionescu încă de la „Nu”. Și de atunci pînă astăzi, întrebarea a rămas aceeași, numai că ea s-a dublat între timp prin cuvinte, și prin cuvânt. Contradicție? Nicidecum! Pînă și în teatrul zis al absurdului stăruie un apel transcedental. Ca să nu mai pomenim de rîsul lui Eugen Ionescu, care e religios.
Că l-a citit sau nu pe Soloviev*, și nu e sigur că nu l-a citit (prima carte pe care am întrezărit-o în bibllioteca lui în 1947, când l-am văzut prima oară, era teza lui Jean Barusi despre Sfântul Ioan al Crucii), nu are nici o importanță. Învățător e faptul că, asemenea filosofului pravoslavnic, Eugen Ionescu rîde de aparențele lumii acesteia, păstrînd amintirea viitoare a celeilalte.
Întreaga operă ionesciană este, cum își intitulează el ultima carte, la quête intermittente, căutarea intermitentă a lui Dumnezeu (...).”
* Vladimir Sergheievici Soloviev (1853-1900), teolog, filosof, poet și critic literar rus, care a jucat un rol important în dezvoltarea filosofiei și poeziei ruse de la sfîrșitul secolului 19 și în renașterea spirituală a Rusiei la începutul secolului 20. (n.red.)
Your browser doesn’t support HTML5
Virgil Ierunca: Eugen Ionescu, Homo Religiosus
Biografie Virgil Ierunca
Virgil Ierunca (pe numele său adevărat Virgil Untaru), s-a născut pe 16 august 1920, la Lădeşti, Vâlcea, și a murit pe 28 septembrie 2006, la Paris. A fost un critic literar, publicist şi poet român. A fost căsătorit cu Monica Lovinescu.
Odată cu studiile universitare, a debutat în ziaristică, în 1939, la ziarul Timpul, unul din cele mai importante cotidiane bucureştene din acea vreme. Între 1940 şi 1944 colaborează la principalele reviste literare şi la săptămânalul Vremea, cu o rubrică intitulată "Caiete franceze", în care îi prezintă pe scriitorii francezi din rezistenţa împotriva ocupaţiei naziste. Din anul 1943 deţine o rubrică asemănătoare în ziarul Ecoul şi colaborează la revistele Kalende şi Preocupări literare. În 1942, propria sa revistă literară, Albatros, este suprimată de cenzură pentru tendinţele ei democratice. După război, Virgil Ierunca scoate revista Agora împreună cu Ion Caraion, revistă de cultură internaţională, care este suprimată deja după primul număr de cenzura comunistă, din cauza unui articol al lui Titus Ştefănescu-Priboi intitulat Echinox, în care dădea ca exemple de platitudine a gândirii pasaje din scrierile lui Stalin.
Virgil Ierunca părăseşte ţara în 1947, primind o bursă din partea guvernului francez. Bursa purta numele cunoscutului scriitor anticomunist Arthur Koestler, autorul cărţii "Zero şi Infinit". Din 1951 şi până în 1974 este redactor al emisiunilor în limba română ale Radiodifuziunii franceze şi lucrează în acelaşi timp la "Centre national de la recherche scientifique" (CNRS), la secţia de filozofie şi estetică. Colaborează la două emisiuni culturale ale postului de radio "Europa Liberă": "Actualitatea Culturală Românească" şi "Povesta vorbei" (Pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate).
În denunţarea dictaturii comuniste din România, Ierunca ia parte activă ca secretar de redacţie la apariţia ziarului Uniunea Română, editat la Paris de generalul Nicolae Rădescu, la care colaborează şi Grigore Gafencu. Scrie numeroase articole în publicaţiile româneşti din exil, în special în revista România, organul Comitetului Naţional Român de la Washington, editat de Constantin Vişoianu. În volumul Piteşti (1981) denunţă experienţa comunistă a terorii, folosită ca instrument de distrugere psihică. De când se află în Franţa, Virgil Ierunca a redactat o serie de reviste literare, ca Luceafărul (1948-1949), al cărei director a fost Mircea Eliade, Caiete de dor (1951-1957), Fiinţă românească (1963-1968), Ethos (care apare din anul 1973). Într-o serie de publicaţii din exil, a deţinut rubrica intitulată „Antologia ruşinii”, în care erau daţi la iveală intelectuali din România aserviţi slugarnic regimului comunist. Producţiile literare ale lui Virgil Ierunca figurează în mai multe antologii de poezie, printre care cea alcătuită de Vintilă Horia. Pentru activitatea sa democrată şi anticomunistă a fost distins cu medalia "Iuliu Maniu", iar pentru cea literară cu Diploma de Onoare a Academiei Româno-Americane de Artă şi Ştiinţă (1987). În 1994, biroul de la Paris al postului de radio Europa Libera e desfiinţat, stârnind protestele a mii de ascultători din România.