Recalcularea pensiilor. Cum și până când puteți contesta în instanță decizia. Data poștei, înlocuită cu un cod de bare

Deciziile de recalculare a pensiilor pot fi contestate în termen de 45 de zile de la data primirii documentului.

Pensionarii pot contesta în instanță deciziile de recalculare a pensiilor dacă răspunsul la petiția depusă inițial la casele județene de pensii nu îi satisface. Au la dispoziție, conform legii, 45 de zile de la comunicare. 

Numai că de pe plicuri lipsește tradiționala ștampilă cu data poștei, adică momentul în care s-a făcut comunicarea.

„Ne-am modernizat, lucrăm cu coduri de bare”, explică Valentin Ștefan, directorul Poștei Române, pentru Europa Liberă, care spune că data livrării există în sistem.

Tipărirea deciziilor de pensionare a început în luna iulie, iar pe decizie apare data la care a ieșit din imprimantă hârtia.

Nu aceea este data de la care încep să curgă cele 45 de zile. Dacă vor să apeleze la instanță, pensionarii trebuie să se raporteze la data la care au primit plicul acasă, iar primirea a fost confirmată.

Informația apare pe fiecare dintre deciziile de recalculare, în josul paginii:

„În conformitate cu prevederile art. 127, alin. 1 din Legea nr. 360/2023 prezenta decizie poate fi contestată, în termen de 45 de zile de la comunicare, în instanța judecătorească competentă”.

Îți mai recomandăm Decizii cu minus 1.300 de lei, punctaje la jumătate și ani de muncă lipsă. Cum explică decidenții rezultatele

Pe plicuri nu există ștampila poștei cu data expedierii

Guvernul a stabilit prin Ordonanța nr. 89 din iunie 2024 cum se va desfășura procesul de distribuire a deciziilor de recalculare a pensiilor, după noua lege.

La articolul 1, alin. 5 se menționează clar că toate deciziile de recalculare vor fi trimise cu confirmare de primire.

Poșta Română s-a modernizat, însă, iar tradiționalele hârtii completate cu pixul și ștampilele cu data de pe plicuri au fost înlocuite cu coduri de bare.

„Plicurile au fost scanate și au un cod de bare. În sistemele noastre vedem și locul unde a fost scanat și data când a ieșit din poștă și când s-a întors confirmarea de primire.

Poștașul duce la oficiul poștal, după livrare, acel cod de bare atașat plicului, și se confirmă automat primirea fără să mai stăm să completăm o hârtie – sistemul introduce datele automat”, explică directorul Poștei Române, Valentin Ștefan, pentru Europa Liberă.

Îți mai recomandăm Pensia. De ce a scăzut după recalculare? Mai crește la anul? Ce impozit plătești pentru ea? Cum se face calculul

Vestea bună e că pensionarii pot depune contestația în instanță fără să prezinte și dovada termenului legal, explică pentru Europa Liberă, avocatul Gheorghe Vrana.

„Cel care contestă face pur și simplu contestația. El nu trebuie să facă nicio dovadă. Dacă cumva adversarul, Casa de Pensii, invocă excepția prescripției sau a decăderii pentru că s-a depășit termenul, atunci trebuie să prezinte înscrisuri”, spune avocatul.

De unde poate lua pensionarul dovada scrisă a datei la care i-a fost livrat plicul de decizia de recalculare?

De la Poșta Română, spune directorul instituției. Informațiile se pot scoate din sistem, la solicitarea pensionarilor. Acesta subliniază că doar în cazul în care instanța cere acest lucru și nu la inițierea acțiunii.

Noua lege a pensiilor prevede clar că dacă o decizie nu e contestată în termenul legal se consideră a fi definitivă.

Îți mai recomandăm Tot ce ai vrut să știi despre recalcularea pensiilor și nu ai avut pe cine întreba

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.