Hotărârea de guvern prevede o scădere de 30.400 locuri pentru clasa a IX-a față de a anul trecut, mai exact o cifră de școlarizare de 134.000 elevi, în condițiile în care numărul absolvenților clasei a VIII-a este de 175.463 de elevi. A fost însă suplimentat cu 5000 numărul locurilor în școlile profesionale. Teoretic, locurile la liceu sunt insuficente în condițiile în care 10 clase sunt obligatorii, iar ”cohorta clasei a VIII-a”, cum spune ministrul Andronescu trebuie să fie înregimentată într-o formă de învătământ. Cifric, cele 30.400 de locuri înseamnă 1.216 clase a câte 25 de elevi într-o clasă.
Îngrijorarea părinților, care își văd odraslele rămase pe dinafară după Evaluarea Națională din iulie, este justificată, mai ales că Ministerul Educației nu s-a obosit să explice de ce a operat tăierea de locuri și dacă există sau nu riscuri pentru absolvenții clasei a VIII-a.
Îți mai recomandăm Efectul rezultatelor slabe la simulări: subiecte mai ușoare și burta pe carte pentru Evaluarea naționalăÎn fapt, este vorba de o scoatere a ipocriziei la suprafață, cum recunoaște indirect și ministrul Ecaterina Andronescu. Locurile la liceu sau școala profesională nu se ocupau, iar anul trecut, spre exemplu, au rămas neocupate aproximativ 58.000 de locuri, susține ministrul educației într-o declarație pentru Europa Liberă.
”Nu avem elevi să ocupăm clasele. Cifra de școlarizare de 134.000 de locuri are integral acoperire în locurile de la liceu și școala profesională. Acoperă integral cohorta clasei a VIII-a . Anul trecut nu s-au ocupat 31.000 de locuri la liceu și aproximativ 27.000 la școala profesională. De ce să le trec în hotărârea de guvern? Noi suntem obligați să avem acoperire integrală pentru cei care termină clasa a VIII-a și merg la liceu sau școala profesională pentru că sunt 10 clase obligatorii”.
Pare logic. Doar că pe hârtie, tot în cifrele Ministerului, nu mai departe de acum o lună, la simularea pentru Evaluarea Națională au participat 164.264 de elevi, adică exact cu 30.000 mai mulți decât cifra de școalizare prevăzută pentru anul acesta. În această situație, teoretic, există riscul ca peste 30.000 de elevi de clasa a VIII-a să rămână, după Evaluarea Națională, nerepartizați la vreun liceu. Acestora nu le rămâne ca alternative, tot teoretic, decât școala profesională, unde în total sunt 60.000 de locuri, cifră cu 5000 mai mare decât anul trecut.
Un cadru didactic contactat de Europa Liberă, dar care a dorit să-și păstreze anonimatul, ne-a spus că s-ar putea produce haos și nemulțumire după prima etapă a repartizării computerizate, cand s-ar putea constata că mii de elevi nu au fost repartizați la un liceu, ministerul putând fi pus în situația să suplimenteze numărul de locuri pentru etapa a doua de repartizare. Trebuie să se țină cont, susține profesorul cu care Europa liberă a stat de vorbă, că anul trecut la școala profesională s-au înscris doar 17. 746 de elevi, iar înscrierile aici se fac înaintea Evaluării Naționale.
Din alt punct de vedere, există și posibilitatea ca Ministerul Educației să dorească să-i ”îndrume”pe elevii foarte slabi către școlile profesionale. Cei care au cele mai mari șanse să rămână nerepartizați sunt elevii care nu reușesc să obțină nota 5 la examenul de Evaluare Națională. Aproximativ 10% din absolvenți de clasei a VIII-a, deși obțin note între 1 și 5, dar tot intră la un liceu, asta pentru că sunt 10 clase obligatorii. În București, de exemplu, procentul notelor sub 5 este în jur de 7%.
Anul acesta, la simularea de la Evaluarea Națională, doar 58,87% dintre elevi au obținut note peste 5.
Îți mai recomandăm Roșia Today: Ecaterina Andronescu nu se lasăSindicatele dorm liniștite
Sindicatele nu își fac griji, au primit asigurări de Ministerul Educației că scăderea numărului de locuri la liceu nu afectează numărul de clase.
”În niciun caz nu rămâne niciun elev pe dinafară, spune calm Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”. Orice hotărâre de guvern poate fi modificată printr-o altă hotărâre de guvern dacă se constantă că numărul de locuri este insuficient. Dar nici să țin 30.000 de locuri care nu sunt ocupate. Cine își dorește clase fictive?”.
Marius Nistor consideră însă că marea problemă este abandonul școlar, iar cele 10 clase obligatorii sunt un mit, așa cum vor fi un mit și cele 12 clase obligatorii.
”Cele 10 clase obligatorii sunt doar un mit atâta vreme cât nu există niciun fel de sancțiune pentru cei care nu urmează cele 10 clase obligatorii. Și chiar dacă faci învățământ obligatoriu de 12 sau de 13 clase, situația va fi aceeași. Și asta o știe orice profesor din România. Degeaba ai învățământ obligatoriu cât nu ai un sistem sancționatoriu pe care să îl aplici. Iar în România, pe actuala mentalitate, nu va fi niciodată aplicabil sistemul de sanționare”, spune Marius Nistor pentru Europa Liberă.
Abandonul, un mister bine ascuns
Cifra abandonului școlar nu este însă cunoscută cu exactitate, recunoaște chiar ministrul Ecaterina Andronescu, este undeva în jur de 18% și de datorează în bună parte migrației. Adică a copiilor care pleacă în străinătate cu părinții, dar rămân înscriși în scriptele din România. Pe de o parte, pe de alta, directorii nici nu au interesul să-i scoată din scripte cauza sitemului ”per capita”, spune ministrul Andronescu. Este vorba de faptul că banii de la buget vin în funcție de numărul de elevi înscriși într-o unitate de învățământ.
Îți mai recomandăm Mircea Miclea despre ideea lui Andronescu: Obligativitatea celor 12 clase e pentru salvarea normelor didactice și încalcă legislația munciiCeea ce se încearcă acum este o revenire la realitate, consideră profesorul Mircea Miclea, fost ministru al Educației. ” Sunt mulți copii care până în clasa a VIII-a sunt ținuți artificial în evidențe, ca să nu se desființeze clasele. Copiii ori nu mai sunt înscriși, ori au fost înscriși și la un moment dat s-au dus cu părinții în străinătate, dar totuși figurează în cataloage. Ei sunt niște fantome, nu mai există în mod real, dar ca să nu se desființeze clasele apar în scripte. Poate pur și simplu este o adaptare la realitate, pentru că altfel e ilegal, din moment ce ai un învățământ obligatoriu de 10 clase, să se reducă numărul de locuri, de șanse până la urmă”, afirmă Mircea Miclea.
Acum două săptămâni a fost adoptat proiectul de lege care introduce obligativitatea învățământului de 12 clase.