Comitetul Executiv al PSD a decis ca starea de alertă să fie prelungită pentru încă 15 zile, dar cu anumite condiții, liderii social-democrați fiind convinși că este nevoie de această perioadă intermediară până la ridicarea tuturor restricțiilor. Liderii din teritoriu au cerut insistent redeschiderea bisericilor, iar Olguța Vasilescu și Paul Stănescu au vorbit despre o amplă campanie de strângere de semnături de la pensionari pentru creșterea punctului de pensie.
Primul care a luat cuvântul în Comitetul Executiv al PSD a fost președintele interimar, Marcel Ciolacu, cel care a prezentat varianta prelungirii stării de alertă pentru încă 15 zile, susțin surse din conducerea PSD. Liderul social-democrat le-a spus colegilor că așteaptă ca în Parlament să ajungă Hotărârea de Guvern, dar că aceasta urmează să fie modificată pentru redeschiderea lăcașurilor de cult. Comitetul Executiv al PSD a avut anumite rezerve pentru redeschiderea restaurantelor, partidul depunând o inițiativă legislativă care vine în ajutorul celor din domeniul HORECA. Discuția din cadrul Comitetului Executiv fusese precedată săptămâna trecută de ședința Biroului Permanent Național în care s-a vorbit despre o stare intermediară sau o „stare de semi-alertă”.
„Nici noi, politicienii, nu știm ce se va întâmpla când va expira starea de alertă. Știm că în spațiile închise se pot juca păcănele. Știm că în biserici nu se poate intra, nu știm dacă bolnavii cronici pot în continuare să meargă în tratament în spitale. Spitalul Colentina e închis degeaba. Tot ce ține de sănătatea românilor va fi votat de PSD, exclus să votăm achiziții directe și multe alte aberații care nu au ajutat pe nimeni. Ne-am dori o stare intermediară, nu va fi prelungită cu mai mult de 15 zile, acesta va fi votul nostru”, a declarat Marcel Ciolacu la finalul ședinței Comitetului Executiv.
Potrivit surselor participante la discuție, Gabriela Firea a insistat pe ideea că România face prea puține teste și de aceea nu se știe numărul real al persoanelor infectate cu coronavirus. Primarul Capitalei le-a reproșat colegilor că votează prelungirea stării de alertă fără ca decizia lor să fie bazată pe date științifice. Gabriela Firea a avut o atitudine similară și la ședința de săptămâna trecută a Biroului Permanent Național când le-a transmis colegilor din conducere că au o atitudinea prea responsabilă, fără „a pune în dificultate PNL”, au declarat pentru Europa Liberă surse din partid.
Senatorul Niculae Bădălău, cel care se află în cărți pentru o funcție de vicepreședinte la Curtea de Conturi, a cerut în cadrul Comitetului Executiv ca bisericile să fie redeschise, chiar dacă Guvernul nu vrea acest lucru. Poziția sa a fost completată și de luările de cuvânt ale șefilor de organizații din Moldova, dar și de Marcel Ciolacu. Toți au spus că PSD trebuie să aibă o voce puternică pe acest subiect, deoarece tema este foarte importantă pentru electorul social-democrat.
Îți mai recomandăm PSD manipulează o analiză independentă despre COVID19 pentru a arăta că Guvernul nu și-a făcut treaba și România e „codașa Europei”Operațiunea: „strângeți semnături de la pensionari”
În plină epidemie de coronavirus, PSD declanșează Operațiunea „strângeți semnături de la pensionari”. Fostul ministru al Muncii, Olguța Vasilescu, dar și secretarul general interimar al PSD, Paul Stănescu, au anunțat că partidul va demara o amplă operațiune de strângere de semnături de la pensionari, prin care să arate Guvernului că pensionarii susțin ideea majorării pensiilor cu 40% de la 1 septembrie.
„Olguța și Stănescu au vorbit despre planul privind strângerea de semnături, dar nu au explicat foarte clar cum vom face asta în perioada de coronavirus, cine se va sacrifica să meargă în stradă. Am înțeles că vor fi trimiși cei de la organizația de pensionari, dar cineva i-a atenționat să nu avem probleme apoi cu protecția datelor cu caracter personal. Olguța Vasilescu a spus că avem nevoie de această campanie, să fie cum au făcut cei de la USR înainte de europarlamentare cu campania fără penali în funcții publice. Mitică Buzatu de la Vaslui a și ironizat-o, că am început să învățăm de la USR să facem campanie. Tabelele cu semnăturile strânse de la pensionari vor să le aducă în Parlament cu ocazia moțiunii de cenzură”, a declarat pentru Europa Liberă un lider de organizație.
Conducerea interimară a social-democraților a prezentat o analiză din care a reieșit că pensionarii au votat în număr redus cu PSD la alegerile de anul trecut, deși în timpul guvernării multe măsuri i-au vizat direct.
„Trebuie să îi readucem aproape pe pensionari sau să cuplăm interesele lor cu ale noastre. Avem nevoie de voturile lor și ei au nevoie ca noi să le majorăm pensia”, a spus un alt lider de organizație.
Discuții pentru devansarea alegerilor locale
Organizațiile din București au spus în cadrul ședinței Comitetului Executiv că și-ar dori ca data alegerilor locale ar putea să fie devansată cu o săptămână față de înțelegerea inițială, în privința datei de 27 septembrie. Ei spun că doresc ca alegerile să aibă loc înainte de venirea studenților și că alianța cu ProRomânia este absolut necesară pentru reușita la locale.
Paul Stănescu a trimis la mijlocul lunii mai o circulară către toate organizațiile, în care li se cere să comunice la centru dacă doresc încheierea anumitor alianțe în plan local și cu ce partid. De asemenea, secretarul general interimar le-a cerut șefilor de organizație ca până la sfârșitul lunii iunie să finalizeze sondajele de opinie „pentru măsurarea potențialilor candidați, din care să reiasă care sunt șansele reale de câștig față de alți posibili candidați și contracandidați pentru aceste funcții”. Într-o lună, doar o treime dintre organizațiile PSD au răspuns la circulara trimisă din Kiseleff.
Șefii de consilii Județene vor bani la rectificare
Președinții organizațiilor județene s-au plâns că au rămas fără bani după ce au cheltuit sume importante din cauza epidemiei de coronavirus. Toți au spus că așteaptă bani la rectificarea bugetară pentru a umple golul lăsat în vistieriile locale și că direcțiile sociale au mari probleme de funcționare în lipsa acestor sume de bani de la bugetul de stat.
Îți mai recomandăm Tătaru: Suntem într-o transmitere comunitară, accentuată de măsurile de relaxare