Președinta partidului S.O.S, Diana Șoșoacă și alte persoane ar fi mers, scrie News.ro, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la troița dedicată liderului de extrema dreaptă din perioada interbelică, Corneliu Zelea Codreanu. Monumentul se află la Tâncăbești, iar evenimentul a fost organizat pentru a-l comemora pe liderul legionar.
Întreaga ceremonie a fost transmisă live pe pagina de Facebook a Dianei Şoşoacă.
În filmare, un bărbat spune că se împlinesc 86 de ani de la uciderea lui Codreanu și că, deși este considerat persoană interzisă „noi îl considerăm un mare patriot” (cultul fascistului Corneliu Zelea Codreanu este interzis din cauza asocierii lui cu promovarea politicilor naziste în România, inclusiv a Holocaustului n.r.).
„E dreptul meu să consider pe cine vreau eu patriot”, spune Diana Şoşoacă în transmisiunea de pe Facebook.
IPJ Ilfov a anunțat că a deschis un dosar penal în acest caz, potrivit News.ro:
„Poliţiştii IPJ Ilfov efectuează cercetări, într-un dosar penal, pentru suspiciunea comiterii unei infracțiuni prevăzute de Ordonanța 31/2002 cu privire la interzicerea propagandei cu caracter fascist, legionar, rasist și xenofob”, a transmis Poliția.
Anchetatorii invocă un articol de lege care spune că „fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi”.
Îți mai recomandăm Parchetul General refuză să facă publice dosarele în care este cercetată Diana ȘoșoacăPolițiștii sunt în curs de identificare a tuturor persoanelor care au participat la eveniment, dar și pentru a stabili ce s-a întâmplat efectiv, dacă și ce măsuri legale se impun, scrie Mediafax.
Troița de la Tâncăbești este ridicată pe locul unde Corneliu Zelea Codreanu și alți 13 comandanți legionari au fost împușcați, în 1938, de forțele de ordine, sub motiv că încercaseră să fugă de sub escortă. Capii legionari fuseseră arestați din cauza violențelor pe care le provocau în țară, la ordinul regelui Carol al II-lea, care încerca să stopeze ascensiunea fascismului. Mișcarea Legionară avea ca model partidul nazist din Germania lui Hitler și pe cel fascist din Italia condusă de Mussolini.
O altă ceremonie religiosă dedicată comemorării acestuia ar fi fost mediatizată sâmbătă, la ora 14:00, potrivit Mediafax. Potrivit fotografiilor publicate pe FB de Andrei Pungovschi de la Scena 9, comemorarea din timpul zilei, participanții și participantele au folosit salutul nazist.
Înregistrarea politicienei S.O.S. Dianei Șoșoacă a fost realizată însă sâmbătă în cursul nopții.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI