Biroul Electoral Central a respins a doua candidatură depusă de Diana Şoşoacă la alegerile prezidențiale

Europarlamentarul Diana Șoșoacă nu poate candida la alegerile prezidențiale din 2024, conform unei decizii definitive a Curții Constituționale.

Judecătorii Curții Constituţionale au anunţat sâmbătă că au admis, cu majoritate de voturi, contestaţiile formulate privind înregistrarea candidaturii Dianei Iovanovici-Şoşoacă la alegerile prezidențiale. Decizia este definitivă. Europarlamentara a depus un nou dosar de candidatură, care a fost respins duminică seară de Biroul Electoral Central.

Actualizare 7:30, 7 octombrie

Biroul Electoral Central a respins ca inadmisibilă a doua candidatură depusă de Diana Şoşoacă pentru alegerile prezidenţiale.

Șoșoacă a depus o a doua candidatură după ce CCR i-a respins-o pe prima, în urma a două contestaţii.

Actualizare 20:35, 6 octombrie: Biroul Electoral Central a respins ca inadmisibilă a doua candidatură depusă de Diana Şoşoacă pentru alegerile prezidenţiale, scrie News.ro, potrivit unor surse oficiale.

După ce a fost eliminată din cursa electorală în urma unei decizii definitive a Curţii Constituţionale, Șoșoacă a depus încă un dosar de candidatură, cu puţin timp înainte de expirarea termenului.

Biroul Electoral Central (BEC), convocat duminică seară, a respins ca inadmisibilă această a doua candidatură.

Curtea Constituţională urmează să publice zilele următoare motivarea deciziei de sâmbătă privind respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă.

Știrea inițială:

Într-un comunicat de presă, Curtea Constituțională anunță că admis contestațiile formulate de Amalia Bellantoni și Mihai Gheorghe Ursa şi a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr.18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale Dianei Iovanovici-Șoșoacă la alegerile prezidențiale.

Într-o primă reacție, Diana Șoșoacă a declarat pe Facebook că decizia ar fi ilegală și luată „la comandă”. Ea a acuzat o implicare a serviciilor de informații și a liderilor PSD și AUR.

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi și nu a fost deocamdată publicată motivarea ei.

Diana Șoșoacă a depus un alt dosar de candidatură la Biroul Electoral Central cu câteva minute înainte de expirarea termenului, respectiv ora 24. O decizie a BEC privind acceptarea sau respingerea va fi luată duminică, după ora 18.

În aceeași ședință în care au respins candidatura Dianei Șoșoacă, cu unanimitate, judecătorii CCR au respins și contestația formulată de Șerban Sanda Puica privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale lui Nicolae-Ionel Ciucă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

Îți mai recomandăm Eurodeputata Diana Șoșoacă, scoasă din plenul Parlamentului European

CCR a respins și contestația formulată de Ioan Todiroae împotriva înregistrării candidaturii lui Kelemen Hunor la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

De asemenea, a fost respinsă contestația formulată de Ioan Todiroae împotriva respingerii înregistrării candidaturii independente a lui Miron Cozma la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.

Îți mai recomandăm Extremismul de dreapta, creștere alarmantă. Senatoarea Șoșoacă îi ia fața lui George Simion (AUR)

În aceeași ședință, Curtea, având în vedere necesitatea unei documentări suplimentare, a amânat pentru ora 21 dezbaterea contestației împotriva înregistrării candidaturii lui Mircea – Dan Geoană la alegerile pentru Președintele României din anul 2024, contestație formulată de Talpoș Ioan.

Pentru aceeași oră a amânat și judecarea contestației împotriva înregistrării candidaturii lui Ludovic Orban la alegerile pentru Președintele României din anul 2024, contestație formulată de Stan Valerian.

La momentul reunirii, magistrații au decis să respingă toate cele trei contestații formulate împotriva lui Mircea – Dan Geoană, Ludovic Orban și Ion-Marcel Ciolacu la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

Reacții ale liderilor din PNL, USR și PSD

„Interdicția de a candida dată Dianei Șoșoacă pare la prima vedere un vis împlinit pentru domnul Marcel Ciolacu”, a reacționat Elena Lasconi, candidata USR la președinția României.

„Un vis împlinit cu ajutorul Curții Constituționale, ai cărei judecători se simt ca acasă în biroul PSD din Parlament. Este incredibil cum același om poate să fie europarlamentar, dar nu are dreptul de a candida la el în țară pentru o funcție publică”, a adăugatea în mesajul postat pe Facebook.

Lidera USR a subliniat că o despart multe de Diana Șoșoacă și cu siguranță nu văd lumea cu aceiași ochi, „dar dreptul unei femei de a intra în arena politică nu poate fi îngrădit cu chichițe legislative”.

„Orice român are dreptul constituțional de a candida și de a fi ales. Nicio instituție nu îi poate lua acest drept”, a transmis tot pe Facebook și George Simion, candidatul AUR la președinția României.

Îți mai recomandăm Regulile campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, decise de Biroul Electoral Central

„PSD și UDMR, prin reprezentanții săi de la Curtea Constituțională, tocmai ce au călcat în picioare un drept fundamental. Dreptul de a fi ales. Doar pentru a-l avantaja pe Ciolacu. Rămâne cum am stabilit. PSD este un pericol pentru democrație”, a afirmat deputatul Robert Sighiartău, vicepreședintele PNL.

„Doar cetățenii sunt cei care trebuie să respingă prin vot orice atitudine și comportament care atentează la democrație. Pesediștilor care astăzi se bucură de decizia CCR le spun un singur lucru: românii înțeleg când cineva dorește puterea absolută în stat”, a transmis și Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului în cursa prezidențială.

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, caracterizează acuzațiile drept un „festival al idioțeniilor”.

„PSD nu are și nu a avut nicio implicare în justiție precum am și evitat să comentăm deciziile oricărei instanțe, cu atât mai puțin am comentat deciziile CCR”, a transmis Romașcanu.

Îți mai recomandăm Ce-i mână în lupta pentru prezidențiale pe candidații-iepuraș

„Este o abordare constantă a celor din dreapta, in special PNL și USR, de a critica deciziile justiției contrare intereselor lor și fiind adepții unei justiții independente, dar de partea lor”, a completat purtătorul de cuvânt al PSD.

„Hotărârea CCR în cazul doamnei Diana Șoșoacă pare, la prima vedere, în lipsa unei motivări, disproporționată în raport cu principiul democratic fundamental de a alege și de a fi ales”, a transmis duminică și Marcel Ciolacu, liderul PSD și candidatul formațiunii la alegerile prezidențiale.

„Rolul principal al CCR este de a apăra candidații și dreptul lor de a fi aleși, nu de a fi o barieră pentru participarea lor în alegeri. Voi susține întotdeauna că funcțiile trebuie câștigate la urne prin vot popular, pentru că aceasta este esența democrației”, a mai transmis Ciolacu.

Acesta a cerut CCR să prezinte rapid motivarea care a stat la baza hotărârii iar aceasta „să conțină argumente legale și constituționale puternice”.

„Decizia Curţii, de ieri, de a elimina din cursă un candidat pentru preşedinţie, poate că are acoperire constituţională, în mod sigur are efecte antidemocratice şi nu este un lucru care ne face bine şi nu este sănătos pentru democraţia noastră. Şi nu mă suspectaţi de simpatii pentru coneva care a fost eliminat di cursă”, a afirmat Mircea Geoană, duminică, la o întâlnire electorală.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.