Discuții Rusia-Ucraina, fără rezultat. Lavrov: „Nu plănuim să atacăm alte state. Nu am atacat nici Ucraina”

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov (dreapta) și ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba (cu spatele), la reuniunea tripartită a miniștrilor de externe Rusia-Turcia-Ucraina din Antalya.

Întâlnirea dintre ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, și ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, desfășurată în Turcia, s-a încheiat fără a se ajunge la un acord privind coridoarele umanitare sau încetarea focului.

Miniștrii de Externe ai Rusiei și Ucrainei n-au ajuns la nicio înțelegere după prima întrevedere față în față de la începutul invaziei din 24 februarie.

Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe, a declarat după negocieri că a cerut stabilirea unui coridor umanitar pentru a permite civililor să fugă din orașul asediat Mariupol, dar „din păcate, ministrul Lavrov nu a fost în măsură să se angajeze în acest sens”.

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, după negocierile cu Rusia care au avut loc în Antalya, Turcia, 10 martie 2022.

El a spus că a fost abordată și problema unei încetări a focului pentru o perioadă de 24 de ore, pentru „a rezolva cele mai urgente probleme umanitare”, dar a spus că „nu au făcut progrese” nici în această privință „deoarece se pare că există alți factori de decizie pentru această chestiune în Rusia”.

Ministrul ucrainean a declarat că au convenit să continue eforturile pentru „a căuta o soluție la problemele umanitare de pe teren” și a adăugat că este pregătit să se întâlnească din nou „în acest format dacă există perspective pentru discuții substanțiale și pentru căutarea de soluții”.

La rândul său, Serghei Lavrov a declarat că Rusia este, de asemenea, dispusă să continue discuțiile, menționând însă că au existat unele progrese în cele trei runde de discuții între Kiev și Moscova, de la granița cu Belarus.

Ministrul rus de Externe a declarat că Moscova a prezentat Ucrainei propunerile sale privind modul de încheiere a conflictului și că așteaptă un răspuns.

Despre cererile Rusiei, ministrul ucrainean a spus că nu sunt altceva decât „o capitulare totală”.

Îți mai recomandăm Războiul Rusiei contra Ucrainei | 3 morți după bombardarea spitalului din Mariupol. Uniunea Europeană va renunța la combustibilul rusesc

Lavrov a susținut că Rusia nu a atacat pe nimeni, nici măcar Ucraina

Întrebat despre cum evoluează războiul din perspectiva Rusiei, Serghei Lavrov a insistat să spună că este vorba despre o „operațiune specială” și că „se desfășoară conform planului de ansamblu”.

El a acuzat Occidentul că „acționează periculos” prin furnizarea de arme Ucrainei: „Vedem cât de periculos acționează acum colegii noștri occidentali, inclusiv din Uniunea Europeană, care, încălcând toate așa-zisele lor principii și valori, încurajează furnizarea de arme letale Ucrainei. Credem că aceste țări își creează un pericol colosal pentru ele însele”.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la conferința de presă după întâlnirea trilaterală din Turcia, 10 martie 2022.

Întrebat dacă Rusia are planuri de a ataca alte țări, Serghei Lavrov a răspuns că nu. Mai mult, ministrul rus a răspuns că „nu și-a atacat” vecinul, făcând referire la Ucraina:

„Nu plănuim să atacăm alte state. Noi nu am atacat nici Ucraina”, a răspuns șeful diplomației de la Moscova.

Potrivit CNN, acesta a reiterat că „situație din Ucraina reprezintă o amenințare directă la adresa Federației Ruse”.

Lavrov: Maternitatea din Mariupol a devenit tabăra luptătorilor radicali

Oficialul rus a respins și ceea ce el a denumit „strigătele jalnice” după bombardarea maternității din Mariupol, în urma cărora trei oameni au murit, conform anunțului făcut de Kiev.

Întrebat cum justifică atacul, Lavrov a răspuns că „nu este prima dată când vedem strigăte jalnice cu privire la așa-zisele atrocități comise de armata rusă” și că opinia publică este manipulată la nivel mondial, transmite BBC.

Îți mai recomandăm Zelenski, despre maternitatea bombardată: „Urmau femeile însărcinate să atace Rostovul?”

El afirmat că delegația rusă a declarat în urmă cu trei zile în fața Consiliului de Securitate al ONU că spitalul a fost „preluat” de radicalii ucraineni și că „toate mamele și asistentele au fost alungate de acolo”.

Pe de altă parte, Lavrov a mai spus cu privire la sancțiunile occidentale că Rusia „le va face față” și că țara sa va „ieși din criză cu o psihologie și o conștiință mai bune”.

„Vă asigur că ne vom descurca și vom face totul pentru a nu ne baza niciodată pe Occident, în niciun domeniu al vieții noastre”, a completat el.

De asemenea, Lavrov a susținut că au fost descoperite „fapte noi” în „teritoriile eliberate”, referindu-se cele două regiuni controlate de Rusia în estul Ucrainei, și că se pregăteau atacuri împotriva acestor zone de luni de zile.

Îți mai recomandăm Analiză | Putin, probleme psihice sau calcul cu sânge rece?

Ministrul de Externe al Rusiei a mai susținut că Pentagonul folosește teritoriul ucrainean pentru a dezvolta agenți patogeni care ar putea fi folosiți pentru a crea arme biologice, o afirmație pe care SUA a numit-o „absurdă” și care, de fapt, reprezintă o „stratagemă evidentă” pentru ca Moscova să justifice noi atacuri premeditate și neprovocate.

Turcia: Întâlnirea Lavrov-Kuleba a fost „civilizată” în ciuda tuturor dificultăților

Întâlnirea dintre miniștrii de externe ucrainean și rus, care a avut loc joi în Turcia, a fost civilizată, în ciuda tuturor dificultăților, iar cel mai important rezultat al discuțiilor a fost stabilirea de contacte, a declarat Mevlut Cavusoglu, citat de Reuters.

În cadrul unei conferințe de presă după întâlnirea dintre Dmytro Kuleba și Serghei Lavrov, ministrul turc de Externe a declarat că este nevoie atât de un coridor umanitar din orașul ucrainean Mariupol, cât și de o încetare durabilă a focului.

Îți mai recomandăm Țară în service | Gara de Nord. Minuni, nod feroviar spre Vest și saltele pe ciment