Donald Trump: Niciun motiv să ne îndoim că Alexei Navalnîi a fost otrăvit

Președintele american Donald Trump a afirmat că nu a văzut „nicio dovadă" privind implicarea Rusiei în otrăvirea opozantului rus Alexei Navalnîi, dar nu are niciun motiv să se îndoiască de concluzia evaluării germane conform căreia a fost otrăvit.

Germania a anunțat pe 2 septembrie că textele toxicologice au furnizat „probe clare" că liderul opoziției ruse a fost otrăvit cu neurotoxică cunoscută drept Noviciok.

„Bazându-mă pe ce spune Germania așa par să stea lucrurile", a spus Donald Trump. „Aș fi foarte nervos dacă așa este".

„Nu știu exact ce s-a întâmplat. Cred că este tragic, teribil, nu ar fi trebuit să se întâmple", a continuat liderul de la Casa Albă, adăugând că nu a primit „nicio dovadă încă" dar vor fi „trimise foarte multe documente" despre otrăvire.

Vineri, Departamentul de Stat și-a exprimat îngrijorarea serioasă la aflarea concluziei că Navalnîi a fost otrăvit.

Adjunctul secretarului de stat, Stephen Biegun, i-a transmis ambasadorului rus Anatoly Antonov că folosirea unui agent chimic de proveniență sovietică ar fi o încălcare clară a obligațiilor asumate prin convenția privind armele chimice.

„Adjunctul secretarului de stat a solicitat Rusiei să coopereze pe deplin cu comunitatea internațională în investigația privind acest atac", a transmis purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat într-un comunicat de presă.

Oficiali americani au transmis înainte că SUA colaborează cu aliații în ancheta privind otrăvirea pentru tragerea la răspundere a celor vinovați.

Îți mai recomandăm Testele arată că Navalnîi a fost otrăvit cu Novicioc, spune guvernul german

Până în prezent, autoritățile ruse au apelat la confuzie și negare în răspunsul privind cazul lui Navalnîi și au refuzat să deschidă o anchetă penală privind acuzațiile că opozantul rus a fost otrăvit, afirmând că nu au fost găsite dovezi serioase.

În vârstă de 44 de ani, lui Navalnîi i s-a făcut rău în timp ce era într-un avion ce trebuia să îl ducă de la Tomsk la Moscova. Aeronava a făcut o aterizare de urgență, iar Navalnîi a petrecut două zile într-un spital din Omsk înainte de a fi preluat și dus în Germania. El are nevoie acum de sprijin respirator și este în comă indusă într-o unitate de terapie intensivă a spitalului Charite din Berlin.

Germania caută să ajungă la o reacție comună cu Uniunea Europeană și NATO împotriva Rusiei, după ce cancelarul Angela Merkel a numit cazul lui Navalnîi „o tentativă de ucidere prin otrăvire".

Uniunea Europeană a anunțat că ia în considerare impunerea de sancțiuni, iar NATO a cerut unei Rusii sfidătoare să „coopereze pe deplin" într-o anchetă „internațională imparțială" care să fie condusă de Organizația pentru interzicerea armelor chimice.

Trump a afirmat, însă, că înțelege că este o dorință a Europei de a răspunde Rusiei, dar a menționat că are o relație bună cu președintele rus Vladimir Putin și „cel mai important lucru" este să ajungă la o înțelegere privind neproliferarea nucleară. El a subliniat totuși că „a fost mai dur cu Rusia decât oricine".

Îți mai recomandăm Când otrava se prăvălește peste inamicii Kremlinului