Potrivit procurorilor DNA, Negoiță ar fi prelungit nelegal contractul de salubritate cu firma Rosal, în două rânduri, fără a organiza noi licitații, lucru care a adus o pagubă în bugetul local de 115 milioane de euro.
Directorul executiv al Rosal Grup SA, Bogdan Niculescu este și el urmărit penal în acest dosar. Niculescu este mâna dreaptă a lui Silviu Prigoană, fondatorul firmei de salubritate Rosal S.A.
Procurorii susțin că, prin semnarea actelor adiționale și prelungirea nelegală a contractului de salubritate, s-ar fi creat un prejudiciu total de 578.446.818 de lei în dauna Sectorului 3 și un folos necuvenit pentru SC Rosal Grup SA.
Liniște totală în legătură cu recuperarea pagubei
DNA a solicitat Consiliului Local să comunice dacă Sectorul 3 se constituie parte civilă în cauză. Această solicitare nu a fost adusă, până acum, la cunoștința consilierilor.
„Nu am primit nicio înștiințare în acest sens. Consilierii USR și PNL nu au fost invitați să se pronunțe pe această temă. Am aflat din presă de acest dosar”, ne-a declarat viceprimarul Sectorului 3, Ștefan Lucian Judele.
Nici Nina Antoaneta Costea, consilier local, nu a auzit de această cerere a DNA. „La ultima ședință de consiliu nu s-a pus în discuție constituirea de parte civilă în acest dosar. Acum am aflat de cererea DNA”, ne-a declarat Costea.
Capcana nerecunoașterii pierderilor
În anii din urmă, mai multe unități administrativ teritoriale au refuzat să devină parte în dosarele penale în care erau judecați pentru corupție primarii localităților sau președinții de Consilii Județene (CJ).
Cel mai cunoscut exemplu este al CJ Constanța, care de mai multe ori a refuzat să recunoască un prejudiciu pe când instituția era condusă de Nicușor Constantinescu. Strategia este că, din moment ce nu reclam o pagubă produsă de edil, nu există prejudiciu.
„E o apărare proastă. Dacă o primărie nu se constituie parte civilă într-un dosar de corupție, instanța poate să dispună recuperarea sumelor de la cei vinovați, banii urmând a fi vărsați la bugetul de stat, nu înapoiați bugetului local. Și asta se întâmplă de cele mai multe ori”, ne-a declarat un judecător.
Primarul Robert Negoiță nu a putut fi contactat pentru a răspunde acuzațiilor DNA și pentru a ne lămuri dacă va supune la vot la următoarea ședință de consiliu local constituirea primăriei ca parte civilă în proces.
Datorii de 70 milioane de euro
Potrivit portalului confidas.ro, în 2020, Rosal Grup a avut o cifră de afaceri de 247 milioane de lei, o pierdere de 74 milioane de lei și 2.209 de angajați. Datoriile firmei la ANAF erau la data de 31 decembrie 2021 de 360 milioane de lei.
Compania are ca acționari pe Silviu Prigoană, cu 40%, Dan Gabriel Gaman, proprietar fiduciar, cu 30% din acțiuni, Imperial Master Invest SRL cu 20 procente și Gheorghe Minea cu 10%. Administrator și președintele consiliului de administrație al firmei este Bogdan Niculescu.
Îți mai recomandăm Magistrații despre noua „secție specială”: „Nu respectăm ce zice Comisia de la Veneția și MCV”Concret, primarul de 10 ani în funcție, este acuzat că, în 2013, a întocmit și semnat rapoarte de specialitate și note de fundamentare pe care le-a prezentat apoi consilierilor locali pe care i-a păcălit că implementează programul de dezvoltare a sistemului de gestionare integrată a deșeurilor municipale.
În realitate, prin votul consilierilor, a fost prelungit contractul cu Rosal cu încă 10 ani. Actul adițional al contractului ar fi fost semnat personal de Negoiță. Un an mai târziu, primarul ar fi semnat un alt act adițional prin care Rosal mărea frecvența cu care mașinile firmei făceau curățenie, la un cost superior, act care nu a mai fost trecut spre aprobare prin Consiliul Local.
A ignorat controlul Curții de Conturi
Monitorizat de Consiliul Concurenței și de Curtea de Conturi, Negoiță nu a ținut cont de recomandările celor două instituții care i-au cerut să nu mai prelungească contractul cu Rosal încheiat în 1999 pe o perioadă de 5 ani.
Primarul Sectorului 3 s-a judecat cu Curtea de Conturi și a contestat concluziile verificărilor. În 2017 a pierdut la tribunal, a făcut recurs, dar la instanța superioară a renunțat la proces. Astfel, decizia tribunalului a rămas autoritate de lucru judecat.
În 2018, ajutat de mai mulți funcționari din primărie, Robert Negoiță a trecut prin consiliul local, retroactiv, hotărârile luate de unul singur în 2014. Apoi, fostul viceprimar Elena Petrescu a întocmit un referat cu intenția de a micșora sumele plătite ilegal către Rosal și constatate de Curtea de Conturi.
Conform DNA, referatul a fost aprobat de Mirela Chetreanu, auditor public extern al Curții de Conturi, urmărită și ea penal pentru că a semnat documentul respectiv. Procurorii susțin că astfel s-ar fi creat un prejudiciu total de 578.446.818 de lei în dauna Sectorului 3 și un folos necuvenit pentru SC Rosal Grup SA.
Contractul primăriei Sector 3 cu Rosal s-a încheiat în 2018.
Lista acuzaților DNA
- Robert Sorin Negoiță este acuzat de abuz în serviciu și instigare la infracțiunea de abuz în serviciu.
- Octavian Ghețu, director executiv la Direcția Economică din cadrul Primăriei Sectorului 3 este acuzat de săvârșirii a trei complicități la infracțiunea de abuz în serviciu.
- George Alexandru Manciu, la data faptelor director al Direcției de Utilități Publice din cadrul Primăriei Sectorului 3, acuzat de complicitate la abuz în serviciu.
- Irina Gina Soroceanu, director executiv la Direcția Investiții și Achiziții din cadrul Primăriei Sectorului 3, complicitate la abuz în serviciu
- Florentina Pencea, la data faptelor director executiv Direcția Juridică din cadrul Primăriei, complicitate la abuz în serviciu.
- Marius Mihăiță, fost secretar al Primăriei Sectorului 3, acuzat de abuz în serviciu
- Elena Petrescu, fost viceprimar al Sectorului 3, acuzată de uzurparea funcției
- Mireșa Chetreanu, auditor public extern, acuzată de fals intelectual
- Bogdan Niculescu, administrator al Rosal Group, complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu
- S.C. Rosal Grup S.A., firmă acuzată de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu