Cel puțin nouă persoane au fost ucise în estul Ucrainei. Depozit rusesc de petrol, incendiat

Un incediu a izbucnit la rezervoarele de petrol ale depozitului Glubokinskaia din regiunea Rostov. Captură video/Reuters

Cel puțin nouă persoane au fost ucise în urma unor noi atacuri rusești asupra a două regiuni ucrainene pe 28 august, când dronele Kievului au lovit trei regiuni rusești, incendiind un depozit de petrol în regiunea Rostov din Rusia.

Câțiva dintre cei uciși s-au aflat în Donțek, regiune din estul Ucrainei, unde luptele au loc de câteva luni, în timp ce trupele rusești își continuă ofensiva către centrul regional Pokrovsk.

„Dimineața, rușii au ucis patru persoane și au distrus o casă în Izmailivka”, a declarat oficialul regional Vadym Filașkin pe rețelele de socializare.

El a adăugat că alte două persoane au fost ucise în atacuri separate lângă Ceasiv Iar, care au avariat peste zece case.

Regiunea industrială a suferit cele mai grave lupte ale invaziei Rusiei, iar Kremlinul a susținut că a anexat-o alături de alte trei teritorii în 2022.

Your browser doesn’t support HTML5

Ucrainenii din Ciasiv Iar își abandonează casele din cauza bombardamentelor rusești

Kievul a îndemnat locuitorii din regiune, care a fost parțial controlată de forțele ruse din 2014, să evacueze după ce Kremlinul a invadat Ucraina.

Autoritățile regionale au ordonat recent evacuări obligatorii după ce forțele ruse au avansat spre orașul Pokrovsk, cândva locuit de aproximativ 60.000 de persoane.

Filașkin a declarat că 2.718 persoane, inclusiv 392 de copii, au fost evacuate marți din zonele din prima linie.

Depozit de petrol incendiat în Rostov

Drone ucrainene au incendiat depozitul de petrol Glubokinskaia din regiunea Rostov, potrivit unor canale rusești de Telegram, citate de Reuters. Guvernatorul regiunii a vorbit despre patru drone ucrainene distruse deasupra regiunii, dar nu a menționat un atac asupra unui depozitului.

„În jurul orei 03:00 (ora Moscovei), patru UAV-uri au fost doborâte în regiunea Rostov. Potrivit datelor preliminare, nu există victime. Informaţia este în curs de clarificare”, a scris guvernatorul din Rostov, Vasili Golubev, pe Telegram.

Canalul Telegram Baza, apropiat de serviciile de securitate ale Rusiei, a scris că trei rezervoare de petrol au luat foc după ce două drone au căzut peste depozitul de petrol.

Acesta ar fi al doilea depozit de petrol din regiunea Rostov lovit de dronele ucrainene.

Pe 3 august, în urma unei operaţiuni a Serviciului de Informaţii al Apărării din Ucraina, a fost lovit cu drone un alt depozit important de carburanţi şi lubrifianţi din regiune.

Separat, Alexander Gusev, guvernatorul regiunii Voronej, învecinată cu Ucraina, a declarat că resturile unei drone lansate de Ucraina deasupra regiunii au declanșat un incendiu „în apropierea unor obiecte explozive”.

De atunci, incendiul a fost stins, a susținut Gusev pe Telegram, iar locuitorii din două așezări, care fuseseră evacuați temporar, s-au întors la casele lor.

Miercuri dimineață, ministerul rus al Apărării a transmis că Rusia a doborât 12 drone lansate de Ucraina deasupra regiunilor Voronej și Rostov.

Autoritățile ucrainene susțin că atacurile aeriene urmăresc să distrugă infrastructura energetică, de transport și militară, esențială pentru efortul general de război al Moscovei.

Îți mai recomandăm 100 de rachete și drone lansate de Rusia asupra Ucrainei. 4 morți. Ucraina încearcă o incursiune la Belgorod, spune Rusia

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.