Cătălin Drulă apare în interceptările DNA în care doi lideri PNL încercau să-l convingă pe ministru să nu schimbe conducerea ARSVOM.
„Noi aveam un control, la cererea mea. Această Agenție va fi desființată, am discutat cu premierul, iar atribuțiile sale vor fi preluate de IGSU. Sunt suspiciuni mari de integritate și competență”, a susținut ministrul Transporturilor.
Astfel, activitatea fostei Agenții va intra în coordonarea lui Raed Arafat.
Ministrul a precizat că a trimis Corpul de Control și la Administrația Fluvială a Dunării de Jos, Autoritatea Navală Română și a schimbat conducerea portului Constanța.
”Salut acţiunea procurorilor. Am crezut întotdeuna că puterile statului trebuie să îşi facă fiecare treaba. Chiar la acea Agenţie de Salvare a Vieţii pe Mare noi aveam un control pornit la cererea mea. Dacă vă aduceţi aminte, în martie, s-a scufundat un vas ucrainean, iar vasul ARSVOM nu a putut ieşi din port că era vreme rea şi barca pe care ei au dat milioane de euro nu poate funcţiona pe vremea aia. Am trimis un corp de control acolo, un control încheiat care a ridicat o serie largă de probleme pe zona de achiziţii”, a spus Cătălin Drulă.
Înregistrările în care Iulian Dumitrescu și George Stângă încercau să-l convingă pe Cătălin Drulă să nu schimbe conducerea ARSVOM în următoarele patru luni a avut loc chiar în biroul ministrului.
Potrivit stenogramelor de la dosar, citate de G4media.ro, cei doi politicieni au insistat pe lângă Drulă pentru păstrarea celor doi directori în funcții, motivând că acest lucru i-ar ajuta în alegerile interne de partid și astfel și-ar păstra influența în PNL.
- Senatorul George Stângă: „Aș vrea să te rog frumos să îmi prelungești mandatele celor doi directori…, sunt luna asta amândouă și la AFDJ și la APDM și principalul lucru, ți-o spun din tot sufletul, pentru mine este raționamentul politic, că eu am alegeri interne în partid și nu mi-ar conveni să…, adică nu zic că aș pierde alegerile la Galați, dar nici un aș avea o situație foarte confortabilă dacă mi-aș pierde oamenii de acolo”.
Câteva zile mai târziu, senatorul Stângă revine:
-Stângă George-Cătălin: „Domnule ministru, fac ce vrei tu! Ajută-mă cu ăsta 4 luni. Ține-mi-i patru luni și după aia îți promit că nu mai vin pe la tine pentru ei. Faci tu ce consideri.
- Drulă Cătălin: Te referi la APDM și la AFDJ?
- Stângă George-Cătălin: Da.
- Drulă Cătălin: Păi…., ți-am spus că soluția pentru mine este să le prelungesc mandatele, da nu e patru luni, este două luni prelungirea…”
Administratorul uneia dintre firmele care intermediau tranzacțiile cu nave îi spune unui fost general SIE că întâmpină probleme la Drulă și că „este o problemă cu acest om care e un câine” și pentru care trebuie „găsită o soluție”: ”(…) dar este totuși o problemă cu acest om, care nu pot să spun că-i om, e un câine, acest Drulă, și trebuie să găsim o soluție pentru el”.
Procurorii arată în propunerea de arestare că intervenția celor doi liberali ar fi avut loc la rugămintea liderului PNL Constanța, Bogdan Huțucă.
- Dumitrescu Iulian: „Dacă nu vrei să mi-l schimbi, ăăă, dacă vrei să-l vezi sau măcar să verifici sau mai știu io ce …
- Drulă Cătălin: Da, mă, îți dai seama …
- Dumitrescu Iulian: … ține-l în dreptul meu că Huțucă nu te știe și n-are el treabă cu tine, Huțucă de la Constanța.
- Drulă Cătălin: Te-a întrebat de …
- Dumitrescu Iulian: Da, i-am spus lasă că vorbesc io cu tine”, se mai arată în stenogramele publicate de G4media.
Termenul de patru luni de mandat pentru doi directori era necesar pentru livrarea a patru nave din Estonia. Este vorba de patru nave în valoare de 85 de milioane de lei, nave cumpărate de la o firmă care intermedia afacerea. Potrivit unor surse judiciare consultate de Europa Liberă, oamenii de afaceri din jurul acestei achiziții mai aveau nevoie ca șefii de la ARSVOM și Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați (AFDJ) să mai rămână în funcții încă patru luni, timpul necesar pentru a livra navele.
Îți mai recomandăm Înregistrări în biroul lui Drulă | Doi directori de încredere și 4 luni pentru o afacere de 85 milioane de lei