”Ce alți pași viitori în direcția demontării statului de drept se mai așteaptă din partea Guvernului României până când Comisia va declanșa procedura pentru activarea Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene?”, scrie Krichbaum, președintele comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, potrivit g4media.
Acesta face referire la cazul Poloniei care a avut parte de un tratament similar, activarea articolului 7 fiind considerată ”opțiunea nucleară” pentru că ea duce la blocarea dreptului de vot în Consiliul UE.
Îți mai recomandăm Monica Macovei despre cazul Kovesi: „Sunt în stare să-i interzică să părăsească țara. Sunt în stare de orice”Punerea sub urmărire penală de către controversata secție de investigare a magistraților a fostei șefe a DNA, care s-a plasat prima în urma selecției pentru funcția de procuror-șef european, l-a determinat pe Gunther Krichbaum să susțină în scrisoarea menționată că ancheta este ”clar motivată politic pentru a torpila candidatura foarte promițătoare a Laurei Codruța Kovesi”.
”Această manevră îmi aduce aminte de timpurile întunecate ale dictaturii comuniste, pe care credeam că România le-a depășit de mult. Cu acest nou atac asupra Justiției independente, pentru care Laura Kövesi în România reprezintă un simbol, a fost încălcată o linie roșie”.
Îți mai recomandăm Ambasada SUA despre cazul Kovesi: „Este extrem de dezamăgitor să vedem încă o încercare aparentă de a o discredita”
Ceea ce i se întâmplă în aceste zile Laurei Codruța Kovesi a provocat reacții de susținere și de atenționare a guvernului român, dar poziția lui Krichbaum este de departe cea mai radicală prin cererea de activare a articolului 7 din Tratatul UE.
Trebuie reamintit că joi un comunicat al Ambasadei SUA la București spunea că; ”Este extrem de dezamăgitor să vedem încă o încercare aparentă de a o discredita. Îi urăm succes”.
Poziții similare au venit și din partea Comisiei Europene, care prin vocea purtătorului său de cuvânt, a cerut ca ”toți candidații, selectați de o comisie independentă, să fie tratați corect în acest proces", precizând totodată că evenimentele vor fi urmărite îndeaproape.
Îți mai recomandăm Ce riscă Laura Codruța Kovesi la întâlnirea cu procurorul care o anchetează, Adina FloreaKovesi este așteptată vineri la Secția specială pentru investigarea magistraților pentru a i se comunica acuzațiile din dosarul care a fost deschis în urma unei plângeri penale făcute de fugarul Sebastian Ghiță, care susține că el a plătit aducerea în țară a lui Nicolae Popa, care fusese extrădat din Indonezia după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare.
Dosarul nu este unul nou, el a fost clasat de Parchetul general în 2017, considerându-se că acuzațiile lui Ghiță nu se susțin în contextul în care Poliția a prezentat factura prin care a demonstrat că ea este cea care a plătit avionul.
La audieri în acest dosar a fost chemat, ca martor, și Victor Ponta, care la ieșirea de la parchet nu a dat informații.