De mic copil era înnebunit după avioane, mărturisește comandantul Dobrovolschi. Chiar și-a dorit să fie astronaut, dar n-a fost să fie, și se declară bucuros că a avut curaj să-și urmeze visul.
„Atunci când cineva mi-a spus că n-o să reușesc pentru că sunt din Sibiu și că e pe pile, nu te duce, că o să pierzi, eu am preferat să pierd pe termen scurt și mi-am urmat visul, am venit la București”, spune acesta.
Este o persoană sangvinică și explozivă, dar acolo, în avion, e un alt om: „Sunt reținut pentru că pentru mine primează siguranța zborului, faptul că trebuie să ajung la destinație.”
Ascultă varianta audio a interviului
Your browser doesn’t support HTML5
Cerul nu e limita
Să însuflețești o țeavă de metal cu aripi și s-o avânți, așa, în slava cerului, e o minune, susține Emil Dobrovolschi.
„Fiecare dâră de condensare pe care o vezi pe cer are în vârf un punct de metal argintiu și acolo sunt doi piloți care poartă aeronava de pe un continent pe altul. Cerul nu e limita, pentru că tot timpul cer de la mine mai mult, tot timpul învăț, învăț chiar de la elevii mei.”
Comandantul vorbește și despre cartea pe care a scris-o alături de Octavian Pantiș, „Dark Cockpit”, titlul referindu-se la situația în care nu este aprinsă nicio lumină de avertizare în cabina pilotului.
E o carte pentru publicul larg despre leadership, gestionarea situațiilor dificile, cu exemple de principii din aviație care se aplică, de fapt, în orice alt domeniu, despre cum să comunici, cum să conduci și să fii în control tot timpul, ca un comandant de aeronavă.
Îți mai recomandăm Țară în service | Prăbușirea TAROM. Cum a ajuns compania de stat datoare vândută și ce șanse are să scape de falimentCăci comandantul, azi, spune pilotul Dobrovolschi, e un om normal, el ia decizia, el este liderul, dar recunoaște că e imperfect, are nevoie de a doua pereche de ochi, pentru că e om.
„Știu că e greu de acceptat pentru orice șef să coboare de pe muntele lui alb, unde îi cresc penele mai puternice și se face tot mai mare. Pe vremuri, pe comandant îl auzeai cum se răstește la copilot până în pământ, până în momentul prăbușirii avionului auzeai cum îl ceartă pe copilot, care îi dădea un feedback corect, dar cu jumătate de glas, pentru că se temea. Azi, într-un cockpit (n.r., cabină de pilotaj) modern, nu mai există comandantul ăla de 5 metri”, susține instructorul.
Ce i-ar spune unui om cu fobie de zbor? „Zborul nu e natural omului, zborul e pentru păsări și, ca să le ocupăm noi spațiul, am muncit foarte mult. Când vorbim noi acum, în aer, sunt 25.000 de avioane de pasageri. Și de câte accidente aflăm? Totul e sub control.”
Războiul din Ucraina
Comandantul Dobrovolschi spune că ce se întâmplă în jurul nostru, odată cu izbucnirea războiului din Ucraina, este un motiv de stres, dar nu se mai zboară peste teritoriul Ucrainei.
I-ar fi teamă să-și ducă pasagerii și echipajul în acea zonă? „Acum e un no-fly zone (zonă interzisă de zbor n.r.) acolo, deci nu zboară niciun avion, iar, în principiu, la 12.000 de metri, nu trage oricine cu orice în tine. Ai fi în siguranță, cred eu”, explică acesta.
Are vreo explicație logică pentru ce trăim?
„Eu cred că absolut tot ce se întâmplă în jurul nostru, negativ, vine din lipsa de educație. Tata s-a născut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Eu, la Revoluție, eram în armată. Două săptămâni am stat în tranșee, în zăpadă, apărând o pistă undeva la nord de Buzău. Mă sperie că lumea nu citește, așa, o istorie basic, să-și dea seama ce s-a întâmplat și de ce. Facem lucrurile din nou. Este înfricoșător.”
Pro sau contra unui avion prezidențial
Emil Dobrovolschi a fost unul dintre piloții Tarom care a transportat președinții României, premierii și miniștrii în deplasările lor externe.
Ce crede despre a avea sau nu un avion prezidențial? Răspunde fără niciun dubiu: „Nu este normal ca președintele unei țări sau demnitarul unei țări să zboare cu avion închiriat. Cine sunt piloții ăia și cum sunt verificați? Ce avion e ăla? Are microfoane în el? E un must (o necesitate, n.r.), dar nu pentru un președinte cu un nume, nu îi puneți un nume pe coada avionului, e necesar pentru președintele României sau pentru demnitarii României.”
Îți mai recomandăm Președintele Iohannis, la Neptun de 1 mai. Avionul de lux închiriat în turneul sud-american l-a adus direct la ConstanțaComandantul Dobrovolschi mărturisește că România se vede frumoasă și verde de sus, dar, odată ajuns jos, are nevoie să se calmeze pentru a face față haosului din trafic și agitației.
Cum poate fi România mai bine? Atunci când fiecare dintre noi încearcă să facă ceva bun acolo unde se află, la locul lui de muncă, în viața lui, crede căpitanul.
„Să încerce fiecare să mai miște 2 cm în față. Dacă toți facem asta, va fi mai bine pentru toți. Cum e în trafic, vezi un om care taie două benzi, merge pe contrasens, pe linia de tramvai, ca să o ia la dreapta, în capăt, și blochează 20, 50 de mașini. Dacă ar sta toți la culoarea roșie, am trece cu toții mai repede”.
Emil Dobrovolschi a urcat toate treptele ierarhiei profesionale: copilot pe avionul Antonov 24, comandant de aeronavă și instructor pe avionul ATR 42/72, comandant și instructor-examinator Airbus 320 și Airbus 310, pilot de recepție și control și comandant al misiunilor speciale - deplasările membrilor Guvernului și ale președintelui României.
Alte episoade SmartJob
Fetelor, aveți încredere în voi!Unde-s meșterii? În cel mult cinci ani, n-o să mai avem în țară instalatori româniFolosim mâncarea pe post de pansamentPărinții uită de ei până le cedează nervii sau corpulCosmin Alexandru: Dacă aș lua-o de la capăt, aș pleca din țară Ritmul adormit al învățământului din RomâniaȘeful toxic. „Un șef are subordonați, un lider are angajați care îl urmează”Cât vor mai crește prețurile alimentelor și ce urmează pentru casieri Nu inteligența artificială te dă afară. Te dai afară singur, dacă nu ții pasul