Balonul chinezesc a fost doborât pe 4 februarie, deasupra Oceanului Atlantic, în apropiere de țărmul statului Carolina de Sud, după ce a plutit timp de câteva zile pe cerul SUA.
Câteva zile mai târziu, pe 10 februarie, SUA doboară un alt obiect în largul statului Alaska. Oficialii americani au spus că acesta nu avea niciun sistem de propulsie sau de control.
A doua zi, pe 11 februarie, un avion de vânătoare a dat jos un „obiect aerian de mare altitudine” deasupra teritoriului canadian Yukon, la aproximativ 160 km de granița cu SUA. Acesta a fost descris ca fiind cilindric și mai mic decât primul balon.
Duminică, 12 februarie, a fost doborât un al patrulea obiect la mare altitudine în apropierea lacului Huron, acesta din urmă fiind descris ca octogonal.
Ce erau cele patru obiecte zburătoare?
Balonul chinezesc doborât la începutul lunii - despre care China a susținut că efectua cercetări meteorologice - avea o gondolă de mărimea a trei autobuze și cântărea mai mult de o tonă, potrivit Pentagonului.
Acesta era echipat cu mai multe antene și avea panouri solare suficient de mari pentru a alimenta mai mulți senzori de colectare de informații, scrie The Guardian.
Al doilea obiect nu avea niciun sistem de propulsie sau de control. Cel de-al treilea a fost descris de autoritățile candiene ca fiind cilindric și mai mic decât balonul inițial. Ambele erau considerate baloane și aveau dimensiunea aproximativă a unei mașini.
Îți mai recomandăm Armata americană a doborât al patrulea obiect zburător, cu o structură octogonalăAl patrulea obiect a fost descris ca fiind o structură octogonală cu sfori care atârnau de el și nu a fost considerat o amenințare militară, dar ar fi putut reprezenta un pericol pentru aviația civilă, deoarece a zburat la aproximativ 6.000 de metri.
Doar primul obiect de până acum a fost atribuit Beijingului.
Ce a fost recuperat după distrugerea lor?
Echipe militare folosesc avioane, bărci și mini-submarine pentru a cerceta apele din largul Carolinei de Sud. Imaginile au arătat recuperarea unei bucăți mari de balon. FBI a preluat în custodie resturile pentru a le analiza.
Operațiunile de recuperare a celorlalte obiecte continuă, fiind îngreunate de condițiile de iarnă.
De ce apar atâtea obiecte zburătoare acum?
Statele Unite au declarat că baloanele făceau parte dintr-o „flotă” care s-a extins pe cinci continente.
Unii analiști spun, potrivit The Guardian, că ar putea fi începutul unui efort major al Chinei de supraveghere, ce vizează capacitățile militare străine, înaintea unor posibile tensiuni legate de Taiwan, în anii următori.
Îți mai recomandăm Un avion de vânătoare american a doborât balonul chinezesc de spionajThe New York Times relatează că, după incidentul cu balonul chinezesc, NORAD (Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială) a ajustat radarele pentru detectarea obiectelor zburătore mai lente, precum baloanele.
Prin urmare, numărul de obiecte pe care le-a detectat a crescut brusc. „NORAD vede acum mai multe incursiuni pentru că pur și simplu le caută”, arată NYT.
În plus, The Guardian mai scrie că alte trei baloane au survolat pentru scurt timp teritoriul SUA în timpul administrației Trump - nedetectate la momentul respectiv - și unul după preluarea mandatului de către Joe Biden.
Care este impactul asupra relațiilor dintre SUA și China?
Statele Unite au renunțat la vizita în China a secretarului de stat american Antony Blinken, menită să stabilizeze relațiile extrem de tensionate, și au sancționat șase entități chineze despre care se crede că susțin programe militare de spionaj cu baloane.
Beijingul a denunțat doborârea primului balon, afirmând că acesta „a încălcat grav practicile internaționale”. În plus, China și-a rezervat dreptul „de a utiliza mijloacele necesare pentru a face față unor situații similare”.
În cazul celorlalte trei obiecte doborâte în ultimele zile, China nu a oferit încă o reacție. Dacă SUA ar declara că aparțin Beijingului, ar însemna o provocare majoră în detensionarea relațiilor.
În schimb, luni, Beijingul a declarat că baloane americane de mare altitudine au survolat spațiul său aerian fără permisiune de peste zece ori de la începutul anului 2022, potrivit Reuters.
Your browser doesn’t support HTML5